Bătălia pentru funcţii în PSD, faza pe mesaje

Scrisoare cu poalele-n cap: „Nu vreau”!

UPDATE Codrin Ștefănescu, care candidează la funcția de secretar general PSD, a transmis o scrisoare colegilor înaintea Congresului de sâmbătă, în care afirmă e foarte îngrijorat  de ce se întâmplă acum în partid. În scrisoare, Ștefănescu, aflat în tabăra opusă Vioricăi Dăncilă, explică ce s-ar întâmpla acum în PSD și ce el „nu vrea”.

Scrisoare deschisă către colegii din PSD

Sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă, astăzi, în PSD. 
Ni se impun direcții străine de ceea ce am făcut și am spus până acum. Ni se cere să uităm trecutul și să ne resetăm. Ni se cere să uităm de colegii noștri aflați și azi la anaghie. Ceea ce eu nu pot să accept!

Nu vreau să uit de abuzurile inimaginabile la care au fost supuși colegii noștri din toată țara. Nu vreau să șterg din memorie anii în care am fost vânați și hăituiți de sus și până jos. Parlamentari, primari, președinți de consilii județene, consilieri județeni și locali, miniștrii, secretari de stat au fost vânați și umiliți pentru că au avut curaj să se bată pentru români sau pur și simplu pentru că au fost membri PSD.

Nu vreau să uit că mulți jurnaliști de curaj au fost alături de noi în aceste bătălii și că mulți dintre ei au plătit scump pentru acest lucru.

Nu vreau să uit că am promis cu toții, tuturor membrilor, simpatizanților și milioanelor de români care ne-au votat că vom face dreptate până la capăt! Și că nu vom mai tolera niciun fel de abuz în România.

Nu vreau ca PSD să capituleze necondiționat, așa cum își doresc unii, nu vreau ca PSD să fraternizeze cu adversarii nemiloși, de ieri și de azi.

Nu vreau să mă dezic de colegii și prietenii mei aflați în suferință astăzi, doar pentru că au fost buni patrioți și și-au iubit țara.

Vreau un PSD unit, care să-și țină promisiunile făcute în fața electoratului, vreau un PSD condus de oameni curajoși și loiali unor principii și care refuză să facă pact cu Diavolul.

De aceea mi-am depus candidatura, la Congres, pentru funcția de Secretar General. Poziție din care mi-am făcut datoria pentru PSD, refuzând orice altă funcție în stat. Pentru că nu am fost nici parlamentar, nici ministru, nici secretar de stat.

Sunt convins că și voi îmi împărtășiți temerile și speranțele. Sunt convins că voi avea spijinul vostru ca și până acum.

PSD este un partid puternic, un partid al românilor, un partid format oameni curajoși.

Codrin Ștefănescu”, a scris Codrin Ștefănescu, cunoscut ca un apropiat al lui Dragnea.

Şi purtătorul de cuvânt al social democraților, Mihai Fifor, care și-a anunțat candidatura pentru funcția de secretar general al PSD, le-a transmis colegilor un mesaj pe Facebook.

Le mulțumesc tuturor colegilor care m-au sunat să îmi spună că mă susțin în competiția in care m-am inscris la Congres, respectiv cea pentru funcția de secretar general al partidului.

Congresul acesta nu trebuie sa fie despre functii. Congresul nostru trebuie sa fie despre un PSD care redevine partidul deschis tuturor romanilor, oriunde s-ar afla ei, un partid modern, competitiv, european, un partid nascut dintre oameni si total dedicat lor.

Tocmai de aceea, fac un apel și la contracandidații mei, ca indiferent cine va câștiga, să rămânem uniți și să ne sprijinim reciproc în viitoarele încercări electorale.

Dacă voi câștiga aceasta competitie onoranta, îi voi invita pe colegi ca, de a doua zi dupa Congres, să lasam orice orgolii deoparte si împreuna, intr-o echipa PSD redutabila si performanta, ca intotdeauna, sa trecem la treaba pentru reconstrucția partidului nostru.

Partidul are nevoie de fiecare membru al sau, de fiecare militant, de simpatizantii sai, partidul are nevoie sa se reintoarca la oamenii care ne-au acordat atata incredere in 2016.

Susțin o competiție deschisă, onestă, în care toți candidații să pornească de la aceeași linie de start. Fie ca cel mai bun să câștige!„, este mesajul lui Fifor.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. Codrin..suntem de partea ta!…Dar nu uita..daca nu faceti dreptate pina la capat asa cum ati promis…VA FI URGIEE!!

  2. Tradatorii din PSD, ultimii, sunt din alt film, prostac securist de „dreapta”, „Zweistein cel cu doi bolovani in gura”!!!
    Vifor e tipic ofiterul ferches si rigid, mereu in pozitie de drepti la ordin superior! Faptul ca e mai putin direct in anatemizarea partidului condus de Dragnea nu-l face mai bun decat conserva securista Dancila cu care s-a raliat!!!
    Canalia coafata s-a aratat mai dictatoriala decat „dictatorul” Dragnea, debarcand in mod ticalos, fara CEX-uri, pe toti apropiatii celui pe care l-a detronat impreuna cu Securitatea!!!
    O trasatura a acestor ticalosi iesiti din conservare e ca fiecare s-a dovedit mai nemernic decat predecesorii, intr-un fel
    asemanator cu surclasarea ticaloasa a lui Baseala de catre JohanealanSTEIN…

  3. Codrin a facut parte din grupul de la Inter din 21 decembrie 1989 in calitate de complotist de rand, pesemne actionand in orb si ulterior s-a alaturat partidului subofiterilor de Securitate al lui Vadim in care se ratacisera si vreo doi-trei generali!!! Dupa aceasta experienta la fel de trista a intrat in PSD-ul eliberat de batranul Ilici, fiindu-le credincios lui Ponta si Dragnea. Naivitatea l-a facut sa se dezica tarziu de conserva baso-joha-nista Ponta pentru ca parea o nebunie ca Securitatea sa penetreze la varf partidul, dupa ce in 1989 fusese scoasa din joc temporar.
    Nu are o mare importanta trecutul/evolutia sa, atat timp cat in ceasul al 12-lea, ca si Dragnea, s-a dezis de Securitate!
    O fi limbajul sau spurcat uneori, deformatie din vremea „tribunului”, dar fata de modul ticalos cum Securitatea a procedat la anihilarea lui Dragnea a demonstrat o inalta tinuta morala in comparatie cu jivinele care au tradat trecand in barca celei mai mari canalii securiste din PSD, conserva Veorica, maestra in facut pe proasta avand calitati native, dublate de o viclenie diabolica, de tzoapa sulemenita…Ponta in fusta…Un fel de Fierea fara trompeta…

  4. Sa intelegem ca s-a trecut la next level. Fundurile factorilor de decizie sunt deja pupate sau linse, de la caz la caz.

  5. DACA PSD MAI E PARTID, ALEGE MAINE :
    1. SERBAN NICOLAE -presedinte si candidat pt cotroceni
    2. DANIEL FLOREA- presedinte executiv
    3. MIHAI FIFOR-secretar general
    restul sunt utopii, iluzii, gasti de interese si vocali cu ipocrizie

  6. Dle jurnalist „IR”, sa credem ca va place sa aruncati cate-o ocheada pe sub fustele…scrisorilor? Sa credem cumva ca va referiti la „poalele” conservei securiste Veorica? Pai, daca si le punea Codrin in cap o lua la goana urland! Va reamintesc ca orice combinatie s-ar face intre parfumuri si mirosuri pestilentiale, ca-n Ev-ul Mediu, devine letala…
    Ma mir ca ati rezistat! Oricum, un efect au avut, nu ati mai avut puterea de a aprecia pozitiv un gest de o moralitate ireprosabila, rar intalnit in DEMOCRATIA SECURISTA romaneasca, mai presus de vederile noastre politice…

  7. Se pare ca sunt unii pesedisti care gandesc ca daca o iau pe calea lui Geoana,Zgonea sau Ponta,ca sa stea ghiocel,vor reusi ei sa isi scape pielea in fatza abuzurilor plagii subterane care sugruma Romania de zeci de ani si care se cheama Statul Paralel,Corupt si Mafiot,si astfel,ca niste mielusei supusi ai lupilor, vor reusi ei sa mai aduca si voturi la alegeri pentru partid.Dar,in realitate vor pierde si mai mult,exact asa cum a pierdut PSD-ul votanti din cauza prestatiei de pe vremea cand era ghidonat de Geoana-mare placinta mare,care statea ghiocel in fatza lui Basescu.Daca PSD nu continua cu schimbarea catre o societate cu adevarat democrata,cu ridicarea veniturilor populatiei si nu cu austeritate si munca pe doi lei cum vrea Opozitia Praduitoarelor ,cu justitie corecta asa ca si in Occident si nu ca la rusi,africani,sau ca la turci,cum este justitia varza acum la noi,si daca mai ajung sa guverneze tzara si uneltele praduitoarelor din Opozitie,Romania si romanii,aia care mai scapa cu viatza,vor ajunge cei mai saraci si dispretuiti din Europa,Romania ajungand un fel de euroBolivie.

  8. Drace! daca asta e un demers cu poalele-n cap, ce e USR-ul in in intregul lui, ori discursurile vitriolante iohaniste si peneliste?! Cred ca undeva se pierde proprietatea termenilor…Imi e profund antipatic personaju, imi e strain PSD-ul si n-am crezut in demersurile revolutionare nici in perioada incandescenta a lor…Dar, avem nevoie de un pol socialist, e impotriva firii ca un popor pauper si traumatizat de decenii sa fie reprezentat de o dreapta salbatica sau de aventuriei politici ce-l vor intors in anii stalinismului criminal…Tot demersul asta de diabolizarea stangii asumate in folosul unor oportunisti politic, gata oricand sa sacrifice o tzara intreaga sa le iasa lor de-o ciunga ar trebui stopat de electorat. Daca se retrag militarii in cazarmi…ca ar cam fi vremea

  9. Functiile au fost impartite deja de canalia cominternista Veorica, administratoarea miliardelor guvernamentale…

  10. singura speranta, agreabilă,capabilă, lioala, demnă,SEBAN NICOLAEEEEEEEEEEEEEEE

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.