Scrisoare Deschisă adresată lui Tiberiu Ușeriu – SF politic

WIKIPEDIA: În 2018, dintre 25 participanți și într-un timp de 172 ore și 50 minute, Tiberiu Ușeriu, în vârstă de 44 ani, a reușit să câștige pentru a treia oară consecutiv din tot atâtea participări, ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, considerat printre cele mai dificile din lume, având în vedere că se desfășoară în zona Cercului Polar. 

Scrisoare Deschisă adresată lui Tiberiu Ușeriu?!? Da, de trei ori DA! Dar nu numai lui ci și multor altor români remarcabili, cu adevărat, din toate domeniile posibile de la medicină la pictură, de la inginerie și economie la teatru, de la arme la arhitectură și așa mai departe. Desigur, unii se vor prăpădi de râs când voi spune că aceste scrisori deschise sunt trimise de extratereștri. Adică aceasta ar fi doar o glumă, nu?! Pavel Coruț, un bun ofițer de la Contrainformații a construit el, așa de capul lui, o poveste frumoasă despre spiritul românesc combinat cu extratereștrii. Cărțile lui s-au vândut cu tona dar au fost repede uitate. Noi, românii, dintr-o disperare istorică cosmetizăm istoria în draci. E bine, e rău? Uite că și înaintașii noștri au făcut-o. Nu mai departe, Odobescu. Iată ce scrie zirul Adevărul despre asta: „Sobieski şi românii“, nuvela lui Costache Negruzzi publicată în anul 1846 în „Almanahul de învăţătură“, este opera de referinţă pe care românii o au în memorie de la orele de istorie atunci când vine vorba de eroismul plăieşilor de la Cetatea Neamţului. Dar, să remarcăm, poate râzând poate cu o figură tristă, că de fapt adevărul istoric e altul și că, potrivit jurnalului de luptă al lui Sobieski, plăieșii s-au predat de bună voie. Sigur că extratereștrii știu toate lucrurile astea de vreme ce ei ne studiază cu ocheanul galactic de multă vreme. Dar mulți români nu știu. Sobieski s-a acoperit de glorie la un moment dat eliberând Viena de sub jugul turcesc într-o bătălie legendară. La ce ne trebuie toate aceste istorii? Păi avem nevoie de ele ca să înțelegem scrisoarea deschisă adresată lui Tiberiu Ușeriu, un erou adevărat, indubitabil, inimos, curajos și teribil. Prea puțin luat în seamă până în clipa în care curajul lui l-a făcut vestit în lume, Tiberiu Ușeriu a avut o viață aiuritoare și periculoasă dar și-a ispășit pedeapsa. Este un om care și-a învins propria natură și s-a îndreptat spre lumină urcând de bună voie Golgota lui. Este el un exemplu?! Dacă stai puțin pe gânduri vei vedea că exemplul lui e important pentru spiritul românesc. Anume că răul poate fi învins dar că pentru asta trebuie să faci o jertfă. Între mituri ciudate și artificiale și adevărul crud, crunt al vieții, spiritul românesc se zbate istoric, disperat sau îngeresc, între tot felul de ficțiuni construite abil sau prostește. Astăzi, această scrisoare deschisă pornește prăvălitor înspre în sus. Tiberiu Ușeriu, cred extratereștrii mei, dragii de ei, ar putea fi un bun candidat la alegerile prezidențiale din 2004. Sigur că o mulțime de corifei mediatici, care băltesc în cotloanele calde ale mass mediei românești, vor sări ca arși de poponeață-n sus urlând ca din gură de șarpe că sunt maculate valorile neamului. Tocmai acele valori pe care ei le mânjesc de dimineață și până seara cu balele lor siropoase lucrând în slujba rușilor, germanilor, britanicilor, francezilor sau americanilor. Sigur că o mulțime de politicianiști de duzină din fruntea socialiștilor români somnoroși, din fruntea liberalilor români simandicoși, din fruntea useriștilor români îngâmfați vor urla pe toate televizoarele împotriva lui Tiberiu Ușeriu uneltind așa cum uneltesc, imund și periculos și tragic, de vreo câteva sute de ani încoace. Dacă Tiberiu Ușeriu ar candida în 2024 la alegerile prezidențiale probabil că ar fi făcut praf și pulbere într-o campanie electorală lipsită de orice fel de rațiune. Căci, așa cum bine au observat extratereștrii mei, politica românească s-a afundat inexorabil într-o mocirlă puturoasă în care niște pigmei, slugile altor pigmei ceva mai răsăriți, activează vocal și nu numai, prin tot felul de subterfugii, intrigi și slugăreli imposibile. Dar poate că scrisoarea asta e scrisă de un grup de admiratori sinceri ai lui Tiberiu Ușeriu care au înțeles că un om căzut poate urca din nou, ispășind și urmând un drum al penitenței, al suferinței, al izbăvirii. Dar poate că scrisoarea asta este scrisă de profesioniștii A.S.A. De ce nu, poate că scrisoarea asta deschisă a fost scrisă, într-un elan patriotic mai puțin obișnuit, de profesioniștii A.S.A. Profesioniștii A.S.A.?! Dar cine-s ăștia? Că nu i-a văzut nimeni niciodată. Or fi, n-or fi. Profesioniștii A.S.A. sunt cei mai tari luptători de pe fronturile secrete, vălurite și văluritoare. Dacă se duceau profesioniștii A.S.A. în Afganistan, nu murea nici un soldat român acolo. Dacă profesioniștii A.S.A. pun ochii pe careva, acela a sfeclit-o sau poate că nu, va avea un destin glorios. Dar nu așa cum își imaginează jurnaliștii ageamii de la televiziunile otrăvite. Desigur, scrisoarea asta putea fi trimisă de oricine, până la urmă. Orice român ar putea avea ideea asta nebună să-i scrie în mod public tocmai lui Tiberiu Ușeriu! Sigur că noi, românii, suntem dracii dracilor! Noi, românii, avem o meteahnă ciudată şi periculoasă. Ne dedulcim vorbind despre conducătorii neamului românesc fie ca despre nişte eroi providenţiali fie ca despre nişte satrapi perverşi. Îi preaslăvim pe unii după interes pentru ca mai apoi, peste un timp, să-i înjurăm cu vârf şi îndesat. Îi belim pe alţii după vremuri dacă nu ne-au făcut un ce interes. Când nu ne mai place cum stăm, aducem conducători de pe alte meleaguri punându-i în capul trebii. Dar, ne vei vedea iar, după vremuri, mai apoi, hăcuindu-i şi mişelindu-i. Ne imaginăm tot felul de fantasme despre conducătorii noştri după ce nu mai sunt, asta dându-ne nouă apă la moară pentru sinele nostru mic şi bicisnic. Se pare că, de fapt, noi, românii, nu avem un proiect sănătos în istorie şi că vremelnicia conducătorilor este un fel de pacoste a sinelui nostru. Un fel de ticăloşie a noastră încastrată în sufletul nostru comun nu ne dă voie, nu ne lasă libertatea de a avea un raport sănătos cu ideea de a fi conduşi. Noi românii ne facem că ne-ar conduce careva, oricare ar fi acela, domnitor, monarh, general, preşedinte, secretar general. Când conducătorul pune piciorul în prag, ne gudurăm într-o umilinţă nesănătoasă şi grotescă pe care o credem jertfă. Ce e mai straniu, este lipsa noastră de creativitate în această direcţie. Odată ce l-am pus pe unul să ne conducă, îl lăsăm să-şi facă mendrele şi ne plângem de milă iar dacă acela devine nevolnic, mai ales bătrân şi senil, abia atunci şi numai atunci ne arătăm vitejii lui peşte prăjit şi-i dăm la moacă într-un fel sau altul. Dar dacă ar fi să schimbăm macazul istoriei?! Așa că extratereștrii, care și ei le au pe ale lor, s-au gândit să-i scrie lui Tiberiu Ușeriu, se pare. Să fie asta o anecdotă? Poate. Dar scrisoarea a plecat deja, poate că va ajunge la adresant. Ar trebui să-i dea curs Tiberiu Ușeriu? Ei, desigur, nu poți să iei în serios o misivă venită de la extratereștri. Cine ar lua-o? Dar unele lucruri care sunt scrise în această scrisoare ar putea da de gândit oricui. Extratereștrii nu sunt chiar atât de tembeli sau de anecdotici așa cum ar încerca să-i prezinte o parte din fauna mediatică din România, faună care e plină de bube și derbedei nostalgici, de dudui răcnitoare, de profeți ridicoli, de analiști cu trei clase primare, de îngâmfați aflați pe condicuța serviciilor secrete din Rusia, Franța, Marea Britanie, SUA, Germania, Ungaria sau pe caiețelul de dictando, mucegăit, al vardistului de cartier. Oricum ar fi, dacă Tiberiu Ușeriu s-ar gândi să urce din nou Golgota, într-un alt fel, poate că oamenii l-ar urma. Pentru că acela care știe unde dă târcoale răul și-l înfruntă și-l biruiește în chip bărbătesc, îi poate strălumina pe ceilalți ferindu-i și îndreptându-i cu adevărat către lumină chiar dacă îndreptarea asta l-ar arde până la urmă fără de milă.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Nuţu şi Sile Cămătaru, Fane Căpăţană, Fane Spoitoru, Sandu Geamănu, Marius Corsicanu, Beynur..etc iata interlopi cu care Romania se mandreste si care pot fiu presedinti nu numai in 2004 cum scrie autorul,dar si la alegerile din 2024
    Pe Fane Spotoru ,eminent filozof si corturar, nu mai contati ..
    Asteptam intrarea in cursa prezidentiala a renumitului lotru Don Quijote Dragnea si chiar a valetului sau, Codrin ‘Sancho Panza’ Stefanescu

  2. Nuţu şi Sile Cămătaru, Fane Căpăţană, Fane Spoitoru, Sandu Geamănu, Marius Corsicanu, Beynur..etc iata interlopi cu care Romania se mandreste si care pot fi presedinti nu numai in 2004 cum scrie autorul,dar si la alegerile din 2024
    Pe Fane Spotoru, eminent filosof paripatetic si corturar, nu mai contati ..
    Asteptam intrarea in cursa prezidentiala a renumitului lotru Don Quijote Dragnea si chiar a valetului sau, Codrin ‘Sancho Panza’ Stefanescu

  3. Sentimentul Bruce Lee- dacă te hrănești din rezidurile corectitudinii politice și apoi vii ca sa-ti deșarti gândurile despre viitor, din troaca porcinelor care nu știu ce-nseamna patriotismul și care denigrează patriotii, precum o facea Laura și ceata sa de rahaturi cu ochi din sticla și Faace Book, te rugam sa părăsești domeniul politicilor nocturne cu Jhonny în brate și Barna pe zona dorsala și sa constati ca aici e un spațiu rezervat Sf-ului și nu pupincuristilor neomarxisti care urăsc tot ce-i național, autentic și dătător de speranțe. În speranța că vei continua ca sa te hrănești cu rahatul sasesc și cu cel al corectitudinii politice BLM-iste te rugam sa părăsești acest spațiu. Nu avem nevoie de concluzii idioate și de idioți plătiți cu ziua. Conștiința e un domeniu despre care chiar dacă n-ai auzit sa sții ca exista. O gloaba avea un magar și măgarul avea nevoie de un bou care sa-i dea dreptate și boul era un par de fasole care susținut de Soros avea impresia ca fasolea se prinde de el chiar dacă la radacina lui nimeni nu a pus nici măcar un bob de fasole frecata. PS. In spatiul tău intim poți face fasole frecata, frecandi-ti toate părțile componente ale organelor neomatxismului corectitudinii politice. Fa-o unde vrei. Fa-o ca și cum frecatul fasolei sau a nautului e singura ta preocupare majora de om minor3 cu stele pe umăr și cu apendice racordat la hrana globalismului covidat handicapat. Patriotului Dragnea, toată stima.

  4. @marius: o suina ai fost, o suina ai ramas!Troaca ta e mereu plina, altii vad ca au grija ta..Vezi ca vine Craciunul, o suina patrioata se sacrifica pentru traditie chiar nevaccinata
    PS la modul in care un criminal si gangster este laudat pe Cotidianul ca mare sportiv,nu ma mir de propunerile lui Bufnila
    pentru prezidentiale in 2024,la care si propusii mei vin manusa..Sa dam oamenilor cu cazier curatit la Nufarul,o sansa..

  5. @Sentiment Brusli Ipsilante: Salutare. Oricine ai fi, mai vitește încă o dată vîlurirea asta ficțională și vei înțelege. În fond, de ce nu ai înțelege?!

  6. @Ovi draga, am multi prieteni care te simpatizeaza!Am propus si alti fosti infractori, actuali (si fosti) sportivi,dar mari patrioti, sa intelegi ca pana la D-zeu te mananca sfintii!Fara michteaux, membrul Asociației Tășuleasa Social,trebuie sa mai participe la multe ultramaratoane Arctic pana isi spala faptele pentru care a fost judecat si condamnat in Germania si Austria!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.