Scrisoare deschisă către Gaspar Miklos Tamas

Stimate domnule Gaspar Miklos Tamas,

Este foarte curios ca am primit mesajul dumneavoastra de raspuns abia acum cateva ore!!! Cand e luni, 6 decembrie, iar eu sunt deja la Bucuresti…

Cineva se joaca cu internetul??? Am patit asta in zilele cat am stat la Budapesta. Chiar Michael Shafir mi-a spus ca a primit un email trimis de mine de acolo vineri seara, abia duminca dupa amiaza, la Cluj, unde e el (inca). Acelasi lucru, am aflat, l-au patit si prieteni ai mei din Romania, Franta si SUA.
Si ei mi s-au plans ca mi-au trimis email si sms si pe unele nu le-am primit nici acum, dupa doua zile…

Sa fie legat de Wikileaks??? Incercarea („baietzilor”/guvernelor) de a folosi acest perfect pretext pentru a pune stapanire si controla traficul pe internet??? Die Gedanken sind frei????

Va voi suna, asadar, cu permisiunea dvs., de aici, din Bucuresti, de pe telefonul meu fix, singurul care mai merge destul de bine. Inca… ;-)))

Imi pare rau ca nu ne-am putut intalni. Budapesta a fost insa pentru mine intalnirea miraculoasa cu Martin Munkacsi, cel cu „I think while others shoot…” Cu lumea lui fabuloasa. Imi pusesem acest „must see” in fruntea agendei mele personale de la Budapesta. Din mai multe motive. Sper ca veti intelege citing acest text.

Si a fost realmente miraculos ce s-a intamplat la Budapesta. Sa va explic: In drum spre Muzeul Ludwig, unde este gazduita prima retrospectiva Martin Munkacsi din Ungaria, pe gerul acela sticlos de sambata dimineata/spre pranzishor, am trecut pe langa Academia de Stiinte a Ungariei, cladirea aceea frumoasa, din piata aceea frumoasa cu statui, de langa Podul cu Lantzuri al Budapestei si al Ungariei.

Era o demonstratie acolo, oameni cu pancarte, oameni cu mesaje scrise negru pe alb, pe coli de hartie, oameni care aveau un mesaj de transmis, guvernului Ungariei si lumii despre identitatea lor, despre demniatea lor, ca oameni, oameni care au bravat frigul acela care te patrundea pana la oase si au iesit in strada, fara petarde, fara cocktailuri molotov, fara kalashnikov, cu un mesaj mult mai exploziv si mai percutant.

Eu nu stiu ungureste. Imi pare rau. Dar am simtit ungureste, atunci si acolo, am simtit omeneste, in piata aceea inghetata din inima fierbinte a Budapestei.
Oamenii aceia vorbeau pe limba si inima mea.Spuneau pe limba lor, cu cuvintele lor, ce gandesc si simt si eu, pe limba mea, cu inima mea.

Budapesta, 04.12.10. Politia maghiara supravegheaza un miting de protest in fata Academiei de Stiinte a Ungariei impotriva costului uman al masurilor anti-criza adoptate de actualul guvern de la Budapesta.

Promit insa, asta pot sa va promit, si le promit si celor care ne asculta, pe telefon si pe internet, pe la colturi, pe unde pot si ei, ca incepand de acum, voi invata SI ungureste. Da, voi invata ungureste cu inima mea de romanca din Oltenia profunda care e A MEA, nu din tara lor MICA , meschina si cu suflet de iasca.

…Si voi invata si aramaica si ebraica si yiddish si ivrit. Si toate limbile vii si moarte ale pamantului. Ca sa putem vorbi intre noi pe limba noastra, a salciilor ganditoare.

The writing is on the wall!!! A propos, pentru asta folosesc, in modul meu subversiv, SI Facebook, Thank You Mark Zuckerberg, Cartea Fetzei noastre. Pentru a strange randurile si a aduna oamenii in armata noastra invizibila, Thank You, Munkacsi Martin!

We Think While Others Shoot…to kill. A Mockingbird.

Crezusem initial ca oamenii aceia au venit acolo, in sambata aceea geroasa de inceput de decembrie, pentru Gaspar Miklos Tamas, GMT, pentru die Gedanken sind frei…Oder nicht?

Am sperat pentru o clipa ca poate va voi intalni acolo chiar pe dumneavoastra, stimate Gaspar Miklos Tamas, GMT, Gaspar Mean Time – Meridianul Gaspar al Timpului Gandirii Libere, printre oamenii aceia, care vorbeau clar calm si demn, in limba lor materna si a inimii lor, pe limba si inima mea, de la o tribuna improvizata.

Nu l-am intalnit acolo, in piata de la Academie, pe Gaspar (Milkos Tamas). Un (altfel de) Rege Mag, cel al iubirii gandirii logice si libere.
Nu v-am intalnit, dar stiu ca erati totusi, intr-un fel, prezent si acolo…

Ca paranteza, la retrospectiva Munkacsi de la Muzeul Ludwig, peste cateva ore, l-am intalnit insa pe Boldizsar/Balthazar…Fejervari. Magul de la Castelul Alb. Fejer=alb, var= castel. Filolog ca si mine. Filolog = iubirea de logos, cuvant, discurs si limba. Noul meu prieten, incepand de atunci, filologul ungur Balthazar. Pe el am reusit sa il postez singura pe Facebook, intr-un exercitiu propriu, in stil Munkacsi. Multumesc Martin Munkacsi! I think while others shoot! Stiu sigur, de la sursele mele mereu deschise, ca Melchior era si el pe undeva prin oras, prin Budapesta aceea pregatindu-se de Craciun. Poate chiar ne-am si intersectat, fara sa-mi dau seama de asta…Inca…

Revin la mitingul de protest, la demonstratia de sambata, din piata de la Academia de Stiinte a Ungariei. Cateva sute de oameni, cu pancarte, steaguri, cu semne scrise negru pe alb, pe limba lor, in ungureste.

Nimic sumbru, nimic amenintator pentru un strain, mai ales pentru un roman ca mine, de la ungurii aceia adunati in Piata Academiei de Stiinte a Ungariei. Acolo erau adunati de fapt prietenii mei unguri, acolo era piata mea (am avut si noi o Piata ca aceea, Piata Universitatii…), acolo era Budapesta si Ungaria mea.

Fara dans de pinguini, desi acolo, la Budapesta, era chiar frig polar. Nu ca la noi, la Bucuresti anul asta in mai, cand mi-a inghetat sufletul de necaz ca sindicalistii romani au inecat si terminat cu „dansul pinguinului” cel mai mare minting de protest din Romania din ultimii zece ani, o demonstratie anti-guvern, similara in esenta, celei de sambata trecuta din Budapesta. Impotriva „taierilor”, impotriva asa-ziselor politici/masuri „anti-criza”, de fapt, a noilor curbe de sacrificiu, a politicilor/masurilor de austeritate, „dar doar pentru catei” : profesori, invatatori, filosofi, ganditori si formatori, educatori cu statul de plata inca la stat, medici, postasi, pensionari, gardieni publici, aparatori ai (dez)ordinii noastre publice, moase comunale, handicapati, raniti si veterani de razboi, fosti si poate viitori prizonieri politici.

Am simtit acolo, la protestul de la Academia de Siinte a Ungariei, ca inteleg dincolo de cuvinte. Ca „Ich bin ein Budapester, auch!!!”

Am vorbit acolo cu un domn in varsta, din acea multime, un domn cu ochelari de vedere cu rama groasa si cu parul carunt, un domn care mi-a explicat in germana noastra comuna de balta, ca nu e intelectual, ca e un fel de „sare a Pamantului”, ca „sarea din bucate”. Acel domn ungur, prietenul meu anonim, avea o tigara de foi intr-o mana si o pancarta cu un „mascat”, cu un „chip fara chipiu dar cu cagula”, in cealalta, pe care scria: EN FELEK!

Acum abia, cand scriu aceste randuri, am aflat ce inseamna acele doua cuvinte. L-am sunat si l-am rugat pe fostul meu sot, prietenul meu Adrian, sa-mi spuna ce inseamna EN FELEK in limba romana. El stie si ungureste, el e ardelean. Acolo copii bateau mingea si poate inca o mai bat, pe romaneste, ungureste, nemteste si prea multi, care nu mai sunt, au batut-o si pe idis. Am aflat ca asta inseamna „MA TEM!” in limba maghiara.

Si eu ma tem, si eu EN FELEK, stimate domnule Gaspar Miklos Tamas. Ma tem ce se poate intampla cu noi, daca somnul ratiunii va continua, si va naste alti monstri.

Ma tem, stimate GMT, dar refuz sa-mi fie frica.

Colegii mei ziaristi (din media inca independente din Ungaria) erau si ei acolo, in piata aceea si m-au lamurit din mers, in fuga. Asa suntem noi, jurnalistii, cei adevarati, nascuti, nu facuti. Totul se prinde in fuga, din mers. Multumesc inca o data, Martin Munkacsi, pentru lectia ta de presa libera.

Am rugat un prieten din Romania, care se pricepe la tehnologia IT, sa ma ajute sa postez pe Facebook ce se intampla sambata, la mitingul acela de protest din Budapesta. Nu a putut-o face atunci, deoarece nu am avut timp sa-i explic ce vreau de fapt cu pozele trimise de-a valma de acolo. Nu aveam timp pentru explicatii atunci. Vom posta acum. Acum e timpul.

Cam atat despre Budapesta si intalnirea noastra ratata, dupa aproape 20 de ani, stimate GMT.

Am incercat in tot acest timp, stimate domnule Milklos Tamas, Meridianul Gaspar al Gandirii Libere din Ungaria, sa vad si sa gandesc si eu lumea, in felul meu.

Si incerc si acum, incerc sa invat si sa traiesc dupa lectia de viata, libertate si iubire de oameni si de adevar a lui Munkacsi, cel nascut la Cluj/Koloszvar, ca Dvs., stimate GMT. Cel plecat/emigrat din Germania nazificata, ca dvs. din Romania ceausizata, stimate GMT.
….Sper ca nu veti fi obligat sa ii urmati soarta, mai departe, spre America, alungat de norii negri din Ungaria/Europa, sa treceti Oceanul si sa deveniti…celebru, sa „faceti scoala” din America…

Noi avem nevoie aici, in Europa de la Est de Eden, in Ungaria si in Romania dumneavoastra natala, de toate vocile noastre. Iar dvs. sunteti o voce a noastra, incomoda, ca noi, o persoana care nu se adapteaza la sistem. La niciun sistem. Oricare ar fi acesta.

In final, dar nu in ultimul rand, la multi ani!!!

Daca nu ma insel, Milkos este Nicolae in maghiara. Azi a venit Mos Niculae. Curand, vine Mos Craciun. Mikulas. Cu Gaspar, Baltazar si Melchior, cu steaua acolo sus. Steaua noastra.

With love and squalor de la o alta Esme, nu cea a lui Salinger, dar tot de veghe in lanul de secara

Cu stima,

Roxana Dascalu (nascuta Dumitrescu)
P.S. Candva, m-am numit si Secara