Scrisoarea deschisă a unei studente la Politehnică: „Fac un apel”

Noile constrângeri din campania de vaccinare i-au pus pe jar și pe studenți. O studentă la Politehnică în București a transmis o scrisoare deschisă adresată rectoratului și ministerului, în care face apel la instituțiile statului să nu-i impună acte medicale cu forța, să nu îi condiționeze dreptul la educație și la cazarea în cămin la care are dreptul legal.
.
Iată SCRISOARE DESCHISĂ, prezentată de avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook:
Senatului și domnului Rector al Universității Politehnice București,
Domnului ministru al educației,
Secretariatul General al Guvernului,
Mă numesc Enache Maria – Elena, sunt studentă la Universitatea Politehnica din București, anul al IV-lea. Consider că luarea hotărârii de a permite doar studenților vaccinați cazarea în cămine nu este una corectă, nici legală.
Am dat admitere la Politehnică în baza liberului acces la educație, garantat în Constituția României. Atât în liceu cât si în facultate am obținut rezultate foarte bune (câteva exemple: Diploma de excelență – Simpozionul internațional „Universul Științelor”, premiul I – “Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești” – Universitatea Politehnica din București).
Acum, dreptul meu de a continua studiile îmi este condiționat din cauza vaccinului. Pentru a putea sta în cămin mi s-a impus să mă vaccinez fără să fiu întrebată dacă am vreo problemă de sănătate care poate împiedica acest lucru. Nu există niciun studiu concret care să demonstreze că vaccinul nu afectează persoanele cu Glaucom, de exemplu.
Am muncit foarte mult pentru a reuși să studiez în București la o universitate prestigioasă. În aceste zile mi se demonstrează că noi, studenții, suntem simple marionete controlate de un sistem foarte bizar. În cazul meu se află mii de studenți, puși să aleagă între educație și vaccin.
Încă de când a început pandemia, m-am tot gândit la ce impact va avea asupra mea si asupra omenirii… Mi se pare absolut absurdă această condiționare. Eu nu sunt împotriva vaccinării, doar vreau sa fiu liberă să iau decizia asta, nu să mi se impună un act medical fără de care nu am acces la cazarea în cămin sau la cursuri/seminarii. Mai sunt oare studentă a statului român?
Decizia mea este următoarea: nu mă vaccinez. Pentru mine, vaccinul conține o falsă soluție pentru problema actuală a societății, vaccinul înseamnă stoparea educației, frică de cel nevaccinat și discriminare. Iar, subiectiv vorbind, problemele personale de natură medicală nu îmi permit acest lucru, mai ales că absolut nimeni nu își asumă nimic din ceea ce înseamnă un act medical, nici producătorii acestor vaccinuri, nici distribuitorii, nici statul, nici cei care mi-l impun. Argumente se pot găsi multe. Însă, concret, mi se îngrădesc drepturi, fără ca măcar majoritatea să decidă. Nici măcar acest argument pueril nu este îndeplinit.
În consecință, fac un apel la aceste instituții ale statului să nu îmi impună acte medicale cu forța, să nu îmi condiționeze dreptul la educație și la cazarea la care am dreptul legal. Vă mulțumesc și sper ca statul român să mai existe încă.
Cu stimă,
Maria-Elena Enache.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 19
Author

35 de Comentarii

  1. Feisbuciștii iau în sfârșit contact cu realitatea! E altfel decât pe Facebook, huh?

  2. Absurd e tot legat de PLANdemie.
    De fapt cum tot repet, TOT CE VINE DE LA CEI CE CONDUC E MINCIUNĂ!
    A spus-o Eminescu în Împărat și proletar:
    Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
    Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;

  3. Bravo fata. Sper să fiți cât mai mulți care să luați atitudine contra acestor mizerii… Verticalitatea e pasăre rară în România. Încă o data BRAVO !

  4. Păi fă, studento,.. E perfect legal.. E grija pentru semenul tău pe care o egoistă incuiată n-o pricepe. Mă intreb cum ai ajuns să fii ”studentă” ?? Mă întreb cum percepi lumea din jurul tău și câtă inteligență ai să vezi in ansamblu, totul. nu doar particular conform intereselor tale de primată..

  5. sa rezistati vremurilor si multa sanatate pt ca numai asa veti putea sa va continuati viata, chiar daca mental si material veti fi afectati pana in 2023 cand tar… si-au facut plinul. Un sfat: Cauta coltul de natura in care sa iesi periodic pt a scapa din aceasta lume de cosmar. Doar asa vei rezista. hiar daca vei pierde doi ani din viata, nu uita ai toata viata inaite pe cand EI vor ajunge la pilda Semanatorului..

  6. Oameni buni … pai ce vreti sa faca saracul stat ruman ???
    Dupa ce i-a fraierit pe astia sa se vaccineze, trebuie sa le dea si lor un avantaj … ceva acolo, pentru ca alfel isi dau seama saracii de ei ca au picat de fraieri.

  7. Bravo ! Așa arată un student ( o studentă) , cu mintea limpede , cu curaj și cu dorință de dreptate ! Ceilalți studenți mai au ?

  8. mai mult decit pentru acesti nemilosi Conducatori , APEL-ul demonstraza NEPUTINTA UNUI POPOR STRIVIT .

    PS__NUMAI un crettin poate sa creada ca acum in Romania exista democratie .

  9. A punctat foarte bine domnișoară studentă : neasumarea responsabilității actului medical arată clar iresponsabilitatea celor care administrează acest ser.

  10. Cum se poate explica faptul că există medici care injectează un ser pentru care nimeni nu își asumă responsabilitatea? Ce se poate spune despre acești medici?

  11. Mai Maria, milioane de tinere de varsta ta s-au vaccinat! Mai cujeta!!

  12. @marele urs….” este perfect legal”??? in baza carei/caror lege/legi??? hg nu sunt legi, sunt hotarari luate de niste analfabeti politici, vremelnici in functie. sa nu-mi spui ca iohannus a aratat la congresul lu’peste ca moare de grija celorlalti. si sa nu-mi spui ca nu a purtat masca, intrucat este vaccinat….si intepatii „propagheaza” la fel de „eficient” boala lui calache, ca si cei vaccinati. asta-i recunoscuta de „specialisti”

  13. Da’ cine o obliga sa nu se vaccineze? Si cine o obliga sa locuiasca la camin? Astea chiar sunt incalcari ale drepturile. Fata are dreptul sa locuiasca la ea acasa, de ce o obliga sa locuiasca la camin?!?

  14. „Grija pentru semen” a unor satanisti anthristi ca vor educatie sexuala pentru copii de 4-5 ani ???
    Ce incredere sa am in aceste „autoritati” ca imi poarta mie de „grija” cu vaccinul lor???
    Nu! Nu imi poarta de grija asemenea indivizi, dimpotriva !!!

  15. @marele urs- care se exprima in jargon cu „fa” arata cat de josnic si incult poate fi! In plus e la fel cu „rumanii” pe care ii denigreaza, pt ca nu-si exprima punctul de vedere fara sa jigneasca pe cineva, pt ca cel ce jigneste intr-o discutie, o face ca nu mai are argumente contra idelior puse pe forum. Acest mic urs nu stie ca vaccinarea se face individual, si ca vaccinandu-te nu poto proteja pe altii! Nu ai ce face creierului sau mic de urs ca sa priceapa!

  16. RECTORU:
    Potrivit ziarului “Gândul”, Mihnea Costoiu este căsătorit cu Daniela Cristina Ghiţulică, profesor la Universitatea Politehnică Bucureşti, expert ARACIS, șef de cabinet al ministrului Educației, Remus Pricopie, și fiică de PRIM-SECRETAR PCR. Anterior, Ghițulică a fost și șefa de cabinet a Ecaterinei Andronescu.
    http://www.gorjnews.ro/investigatii/turnatorul-costoiu-omagiat-de-victimele-de-la-colegiul-national-tudor-vladimirescu.html
    http://www.gorjnews.ro/investigatii/exclusiv-documentul-care-l-duce-la-puscarie-pe-costoiu.html

  17. E o opinie,Maria-Elena are dreptul la opinie.Dreptul fundamental nr.19,,Libertatea de opinie si de expresie” zice asa:,,orice persoana are dreptul la libertatea de opinie si de expresie,ceea ce inseamna ca nu trebuie sa se ingrijoreze de opiniile sale,de a cauta,a primi si a raspandi, fara consideratii de frontiere,ideile si informatiile, oricare ar fi ele”. Sa inteleg ca romanii cu colon iritabil au nevoie de clisma intelectuala?(Sa ma scuze domnul Bufnila, i-am furat ideea!). Vad ca romanii vaccinati renunta la aceste 30 de drepturi fundamentale foarte usor! Sa-i fi convins a treia vaccinare a lui Mos Biden?

  18. Vaccinați, se vede, au judecata stricată…merge și invers, cei cu judecata stricată s-au vaccinat.
    1. Vaccinații: numai vaccinații avem voie.
    2. Nevaccinații: fiecare alege; vaccinații dacă vor, și nu împrăștie boala după cum zic studii, pot să stea în cămin dacă nu le e frică de noi. Mai mult, pot să stea în camere de vaccinați.

  19. Ce retorică parșivă etalează domișoara studentă! Mai sunt oare studentă a statului român? Erai și dacă erai obligată să lucrezi peste vară că să poți plăti să zicem cu 100 € vaccinul 20 € vaccinarea, fără care nu te primea pe gratis la cursuri și nu beneficiai de chirie rezonabilă pentru cămin, dacă nu bursieră. Dar când vaccinul e gratis este culmea nesimțirii să faci pe martira, discriminata, apatrida fiindcă atâta îți poate mintea. Este dreptul dumitale să stai acasă cu părinții studiile liceale și facultatea nefiind obligatorii în România.

  20. @Cațuvencu

    Vaccinul are trei efecte sigure imediate:

    1) NU imunizează;
    2) NU vindecă;
    3) contribuie la împrăștierea gripei;

    Alte efecte sigure imediate ale vaccinului se referă la restrângerea unor drepturi de acces la educație, la muncă, la călătorii, ș. a. m. d. Este foarte eficient!

  21. „Marele Urs” ~ Mică Jivină, comentariul tău conține mai multă prostie față de cât ar fi legal:
    1. te adresezi tu, o jivină cu apelativul „fă” care are în acest context o notă depreciativă. Maria-Elena prezintă o serie de calificative obținute de ea prin studii temeinice. Cine sau ce îți dă ție, o jivină dreptul să o tratezi public cu desconsiderație? Maria – Elena își dă numele, tu, o jivină fricoasă, te ascunzi după un nick caraghios.
    2. Ce înțelegi prin grija pentru semenul tău, jivină mică? Vaccinarea înseamnă grija pentru tine vaccinatul, în cel mai bun caz. Și o jivină mică ar putea înțelege că un vaccinat poate contracta virusul și îl poate transmite.
    3. Câtă inteligență ai tu dacă te-ai dus ca o „primată” să te vaccinezi fără să-ți pui problema dacă nu cumva ai o patologie pentru care vaccinul este contraindicat?
    4. Analizând superficial comentariul tău, oricine constată ușor nivelul jos de inteligență pe care-l posezi.

  22. @Marele Urs: mare prost mai ești! Și de ce m-aș vaccina, mă rog, dacă poți lua boala și cu, și fără vaccin!
    Marș în vizuină și mai vorbește la primăvară!

  23. @Victor Socolovici
    -a fost o opinie asupra altui agent patogen social si l-au tratat cu cianura
    OBLIGATORIU ca si cand ai da pe pomi cu zeama bordeleza.

  24. Da,sigur ca ” mai exista statul Mafiot Roman „.Zilnic va loviti de mafiotii mei,interlopii mei,prin toate Institutiile statului de ” drept Mafiot Roman „. Sub Inaltul patronaj al Cocotatului penal,Catzu,trepadusii care misuna peste tot,fac sa duduie nu numai economia,cat mai ales statul de ” drept Mafiot ” Roman. Si Basescu stia ce spune.

  25. Nu, statul numit „Romania” nu mai exista decat pe hartie. In practica, el este ocupat, piratat, deturnat de mult timp.
    Cetatenii platesc degeaba impozite.

  26. La fel cum un student are acest drept, poate și un profesor (vaccinat sau nu) are dreptul la sănătate și nu poate fi forțat să intre în contact cu cineva care îi poate pune sănătatea în pericol. Există doua variante: fie totul se muta in online iar studentul nu mai are nevoie de cazare in București (decât dacă facultatea e doar un mijloc de a obține cazare ieftină, in alte scopuri…), fie profesorul/ii va/vor refuza sa intre la ore cu studenți nevaccinați și se va suspenda/ bloca anul școlar/ universitar iar studenții iar nu vor avea nevoie de cămin. Numai că profesorii sunt prosti și înfometați și studenții se cred șmecheri. Și „btw” faptul că domnișoara a făcut performanta pe care o menționează nu face decât să arate cât de simplu poți ajunge sa faci performanță în sistemul școlar actual (că sa nu spun mai mult, sau sa jignesc). Susțin ca o anumită categorie de oameni să nu se vaccineze. Pandemia și nevaccinarea împreună poate face Romania mai bună!

  27. Lupule, când se va înțelege că faci vaccinul ca să te protejezi tu pe tine, nu pe ceilalți, atunci va fi ok! Cineva care are o clinică în afară era îngrijorat pentru că ieșise pozitiva prietena unui lucrător și pentru că nu toți lucrătorii din acea clinică „erau protejați”, cu alte cuvinte, erau vaccinați. S-au făcut statistici cu numărul de infectați vaccinați sau nevaccinați, cum reacționează fiecare grupă. Este la fel ca vaccinul de gripă. Ți se spune, poți face gripa dar într-o formă mai ușoară. În concluzie, domnule lup vaccinat, poți lua virusul de la studentul matale vaccinat care s-a distrat o noapte într-un club cu alți „vaccinați” Lasă fata în pace pentru că ar putea intra în categoria celor carora nu le este indicat vaccinul și ea este conștientă, se protejează și automat te protejează și pe matale. Nu toți profesorii sunt din vocație cu alte cuvinte, „cât de simplu poți ajunge sa faci performanță în sistemul școlar actual (că sa nu spun mai mult, sau sa jignesc).” adică poți ajunge profesor dacă nu poți înțelege lucruri elementare! „Susțin ca o anumită categorie de oameni nu ar trebui să se vaccineze…” Conform acestei afirmații te cred, nu ești OM.

  28. Este o idee absolut gresita si chiar mai mult cum ca vaccinul te protejeaza 100%. Unii mai isteti, probabil au inteles ca niciun vaccin nu te protejeaza 100%, altii mai slabi de minte, nu si atunci se expun infectarii din inconstienta. Acestia in cel mai bun caz pentru ei, rau pentru ceilalti, pot face forme asimptomatice si pot usor imbolnavi pe cei de langa ei si, culmea prostiei, ei nu vor fi testati pentru ca sunt vaccinati.(!!!!)

  29. Imaginați-vă următorul scenariu. Un medic nevaccinat, nu se testează pentru că așa este recomandarea scelerată. Nu este normal așa ceva, el poate fi infectat.

    Deci el a făcut vaccin, este în stare bună infectat, dar nu știe, că dacă nu s-a testat, nu știe. Şi are 30 de pacienți de văzut în ziua aia. Le dă tuturor. Deci din acest punct de vedere, vaccinul este pentru a proteja persoana respectivă de o formă gravă, dar nu are nicio legătură cu răspândirea și omul trebuie să știe lucrurile astea”, a spus medicul Monica Pop care a reamintit apoi de toţi artiștii care, deşi vaccinaţi, s-au reinfectat ajungând la spital, după ce au participat la evenimente şi concerte unde au avut libertăți.

  30. Afirmații axiomă nu “Detalii”. Totuși mulți din cei care avem ocazia să comentă azi o putem face fiindcă am fost vaccinați în copilărie anti variolic, anti difteric, anti poliomelitic, contra TBC. Mai târziu copii Di Te Per (anti difteric, tetanic, tuse convulsivă=măgărească) și mai târziu anti pojar. La fel vaccin ROR ( rujeolă oreon, rubeolă) vaccin anti hepatitic, antigripal și câte or mai fi.

  31. Câțuvencu, ai dreptate dar nu discutăm necesitatea vaccinării în acest caz (apropo, este vaccin în sens clasic?), ci că trebuie acceptat că vaccinat sau nu, se poate lua virusul și se poate transmite, trebuie să acceptăm asta. Ideea pentru care ar trebui să se vaccineze cineva, este posibilitatea de a trece mai ușor prin boală ceea ce nu este puțin lucru. Trebuie să acceptăm că sunt patologii pentru care nu este indicată vaccinarea. Nu poți forța pe cineva să se vaccineze, îl poți convinge că vaccinându-se își crește gradul de protecție dar nici nu-l poți asigura 100% că vaccinarea este fără riscuri.

  32. În 5 ani de studenție nu am ratat nicio greva și niciun miting. Protestam pentru orice, împotriva unor profesori, împotriva introducerii unor materii ce nu făceau obiectul specialității pe care o alesesem, împotriva scumpirii abonamentelor la tramvai și diminuarea reducerilor pentru studenți la transportul pe cale ferata, etc.
    Trebuie reînviat spiritul civic și protestul. Azi se îngrădește dreptul unora, mâine al altora și tot asa. Trebuie sa existe solidaritate și lideri foarte buni.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.