Anunţul oficial privind instalarea în România a interceptoarelor americane de rachete nu putea fi o surpriză pentru cei avizaţi, din moment ce, încă de la vizita la Bucureşti, în octombrie 2009, a vicepreşedintelui SUA, Joseph Biden, fusese evocat acest lucru.Apoi, în septembrie, administraţia Obama a precizat că sistemul american de apărare antirachetă, cunoscut sub numele de scutul antirachetă, conceput şi lansat de administraţia Bush, a fost suspendat.
S-au invocat atunci motive materiale, care contau în plină criză economico-financiară ce afecta SUA. De fapt, raţiunea era alta: opoziţia foarte vehementă a Rusiei faţă de proiectul american de desfăşurare a unor rachete interceptoare în Polonia şi, mai ales, de instalare a unui super-radar în Cehia. S-a spus că este un proiect foarte costisitor, în vreme ce experţii militari arătau că, în plus, el are mari lacune în procesul de realizare. Suspendându-l, Casa Albă a avut în vedere varianta de rezervă, ce prevedea mutarea lui în Europa de Sud-Est şi într-o formă revizuită. La 4 februarie, când, la Bucureşti şi Washington, s-a anunţat această ştire, preşedintele Băsescu personal a ţinut să adauge că rachetele respective nu vor viza Rusia.
Precizarea îşi are rostul ei ţinând seama că, odată instalat pe teritoriul românesc, scutul face ca ţara noastră să se afle practic sub umbrela nucleară americană. E adevărat, prin apartenenţa comună la NATO, unde există celebrul punct 5 al Pactului (al celor trei muschetari – toţi pentru unul, unul pentru toţi), acest lucru există într-un fel. Însă, în noile condiţii, într-o relaţie bilaterală directă, în care SUA instalează un atare scut militar pe teritoriul nostru, raporturile respective cunosc o nouă dimensiune. Desigur, trebuie ţinut seama că rachetele interceptoare respective devin operaţionale din 2015 şi, cum s-a zis, ele nu ar viza Rusia, ci, mai curând, Iranul. În atare condiţii, întrebarea a venit firesc: deja, la această oră, Iranul (posibila ţintă) este supus unor sancţiuni internaţionale importante.
Mai mult, se vorbeşte insistent despre o probabilă acţiune militară punitivă declanşată de SUA (sau chiar de Israel), care ar viza site-urile nucleare ale Iranului. În consecinţă, după 2015, de cine ne vor mai apăra rachetele interceptoare (defensive) americane instalate în România? Până să se ajungă la punctul 0, cel al amplasării rachetelor în România, reacţia unor oficiali ruşi a fost dură, iar în cazul unor militari cu funcţii importante, chiar foarte vehementă. Mulţi au pornit de la evocarea încheierii Războiului Rece şi deci de la noile condiţii ale unei reale destinderi între Est şi Vest, în condiţiile în care blocul comunist european se destrămase, iar Pactul de la Varşovia îşi încetase existenţa. Experţii şi oficialii ruşi se întrebau de ce era nevoie de acel radar în Cehia şi de acele rachete sofisticate în Polonia, foarte departe de Iran? Şi când a venit vorba de România, în noul context, întrebările au fost în esenţă aceleaşi.
În context, unii specialişti reamintesc că anunţul Bucureştiului şi Washingtonului a intervenit pe finalul negocierilor ruso-americane referitoare la noul Tratat de limitare a armelor strategice ofensive (START-2). După cum s-a aflat, acestea sunt în faza finală, iar Moscova a pus problema armonizării planurilor de dezarmare de cele legate de desfăşurarea scutului antirachetă al SUA în Europa. Date fiind cele de mai sus, elucubraţiile n-au lipsit. Comunistul Vladimir Voronin, ex-general sovietic şi fost preşedinte al Republicii Moldova, cel ce a susţinut mereu necesitatea prezenţei Armatei a 14-a în Transnistria, a spus: „Aceste jocuri amintesc de cele ale lui Antonescu şi Hitler, care au făcut o coaliţie antisovietică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”(!?).
Desigur, nu acesta e tonul obişnuit, dar politologii avizaţi spun că trebuie depăşită retorica şi văzut că, în realitate, SUA şi Rusia trec practic la redefinirea sferelor de influenţă. Despre acest lucru s-a vorbit insistent încă din 2009, invocându-se întâlnirea Medvedev-Obama, de la Moscova, din vară, şi faptul că SUA ar recunoaşte statutul Rusiei de mare putere şi sfera de influenţă aferentă. Chiar şi noua doctrină militară rusească, aprobată zilele trecute de Medvedev, ar consfinţi în esenţă acest lucru. Astfel, ea arată că atacul nuclear preventiv îndreptat asupra potenţialilor agresori este pe lista priorităţilor de securitate ale Rusiei.
În fine, cum viaţa le potriveşte adesea perfect, anunţul privind instalarea sistemului rachetelor interceptoare americane în România a fost făcut pe 4 februarie, exact în ziua când se împlineau 65 de ani de la acordurile din Yalta ce au stabilit sferele de influenţă pe care şi le-au definit în 1945 mai-marii lumii de atunci: Stalin, Roosevelt şi Churchill.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.