Grevă generală la metrou. Care sunt nemulțumirile

Sindicaliştii Metrorex anunţă că expiră contractul colectiv de muncă, iar negocierile nu au ajuns la un acord, fiind create premisele declanşării unui conflict de muncă. În perioada 10 – 15 noiembrie ar putea declanşa greva generală, dacă nu se va ajunge la un acord.

”Avem două mari nemulţumiri: una legată siguranţa circulaţiei, din ce în ce mai des apar probleme cu mii de călători în ele şi a doua este legată de negocierea contractului colectiv de muncă. Nu ne-am înţeles deocamdată”, a declarat, vineri, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, Ion Rădoi, liderul sindicaliştilor de la metrou.

Potrivit acestuia, contractul colectiv de muncă expiră sâmbătă, iar negocierile nu s-au soldat cu un acord.

”Mâine expiră contractul, nu am ajuns la înţelegere, ceea ce o să ducă la declanşarea conflictului de muncă. Sunt create premisele declanşării conflictului de muncă care nu este exclus ca, în perioada 10 – 15 noiembrie, să se ajungă la grevă generală. Ar fi păcat după 9 ani să ajungem din nou într-o astfel de situaţie”, a mai spus Rădoi.

Sindicaliştii cer, în principal, majorări salariale şi angajarea de personal. În cursul zilei de vineri mai este programată o rundă de negocieri.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Pretexte sunt o mie , motiv este unul singur : cresterea salariilor ! Asta insemna cresterea pretului biletelor , drept pentru care Radoi , ca de obicei , va iesi in fata si-si va cere scuze bucurestenelor , aratand cat de amarati sunt cei de la metrou si ce salarii de mizerie au . Asta-i tot , acesta-i scenariul ! Restul sunt vrajeli , apa de ploua, lolouri , praf in ochii fraierilor .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.