Se caută peșteri pentru petrolul lumii

Criza generată de pandemia de coronavirus a a tăiat puternic din cererea mondială de țiței și din această cauză producătorii și comercianții se confruntă cu mari probleme în a găsi suficiente spații de depozitare. Pentru că facilitățile convenționale de stocare au ajuns la capacitățile maxime și pentru că producția de țiței continuă, se caută nave, trenuri, caverne, susține Reuters.

Zeci de tancuri petroliere au fost închiriate în ultimele zile pentru a stoca cel puţin 30 de milioane de barili de combustibil pentru avion, benzină şi motorină, urmând ca tancurile să funcţioneze ca platforme de stocare plutitoare, în condiţiile în care depozitele terestre sunt deja pline sau închiriate. Aceşti combustibili se adaugă unei cantităţi de aproximativ 130 de milioane de barili de petrol care sunt deja stocaţi în facilităţi plutitoare, susţin traderii şi sursele din industria de shipping consultate de Reuters. Hub-urile de rafinare şi stocare din nord-estul Europei mai au ceva spaţiu disponibil însă experţii din industria petrolieră spun că cea mai mare parte a capacităţilor disponibile au fost deja închiriate.

De asemenea, peşterile de sare din Suedia sau alte ţări scandinave sunt fie pline, fie închiriate. „În prezent lucrăm la cele mai ciudate locaţii pentru stocare, locaţii cu adevărat dificile unde sunt constrângeri operaţionale”, spune Krien van Beek, broker la firma ODIN – RVB Tank Storage Solutions din Rotterdam.

Americanii mai au unele spaţii disponibile pentru depozitarea de produse petroliere în zona cuprinsă între Midatlantic şi sud-est precum şi de-a lungul coastei Golfului Mexic, spune Ernie Barsamian, director la firma americană TheTank Tiger. Însă zonele preferate de stocare a produselor petroliere, precum porturile adânci din New York Harbor şi Houston, care sunt în apropierea centrelor unde este cea mai mare cerere, nu mai sunt disponibile.

„Marile tancuri care îţi permit să tragi nava la chei şi să goleşti încărcătura nu mai sunt disponibile. Tot ce avem acum sunt oale şi cratiţe”, spune Ernie Barsamian. În SUA, depozitele terestre sunt rezervate în principal de companiile locale de rafinare, care acum au început să utilizeze vagoane de tren pentru a stoca ţiţei dar şi benzină şi motorină. „Chiar şi vagoanele de tren vor fi umplute cu produse petroliere”, spune un broker american care a dorit să îşi păstreze anonimatul. ”Pur și simplu nu mai există niciun loc unde să fie depozitat tot petrolul brut, care se extrage în continuare dar pe care oamenii nu-l mai folosesc”, a titrat The New York Times.

În condiţiile în care piaţa este supra-aprovizionată, preţul petrolului a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii. Luni, cotaţia barilului de ţiţei american Western Texas Intermediate a coborât, pentru prima dată în istorie, în teritoriul negativ. În aceste condiţii multe companii de rafinare au decis să îşi reducă producţia şi, în unele cazuri, să închidă unele facilităţi deoarece nu mai au loc unde să pună petrolul care trebuie procesat sau produsele pe care le realizează.

Cererea de petrol şi produse petroliere a scăzut cu până la 3% după ce guvernele din întreaga lume au spus cetăţenilor să stea în casă pentru a evita răspândirea coronavirusului, ceea ce a făcut ca avioanele să rămână blocate la sol iar autoturismele în parcare. Însă chiar şi aşa lumea este inundată în continuare cu livrări de petrol. OPEC, Rusia şi alţi mari producători au ajuns la un acord de reducere a producţiei, însă este vorba de o reducere a producţiei cu aproximativ 10% şi intra în vigoare începând din luna mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Adtia mai bine dau foc la bani decat sa dea saracilor!

    Pai sa dea benzina si motorina populatiei care are crattite, oale ,la schimb , un pet cu motoruna si unul cu benzina,

  2. americanii au mammoth caves, noi, mai săraci, o avem doar pe ţurca…

  3. Pesteri ?? Ideea nu mi se pare prea stralucita … in pesteri traiesc multi lilieci … In schimb sa stiti ca am incheiat chiar azi dimineata un contract cu EXXON, le inchiriez cada de baie din garsoniera pe juma’ de an iar cu SHELL sint in tratative, cred ca o sa golesc cele doua bidoane cu zaibar de pe balcon si le inchiriez alora, pentru citiva barili !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.