Cărbunele trăiește. Complexul Energetic Oltenia, al doilea cel mai mare producător de curent al țării, caută un operator care să transporte până la 20 de milioane de tone de lignit de la mină la termocentralele Craiova, Ișalnița și Turceni. Pe 38 de luni se întinde contractul care are o valoare de 208 milioane lei, semn bun pentru mineri care vor mai produce electricitate în Oltenia cel puțin câțiva ani, dincolo de eforturile susținute ale UE și o serie întreagă de ONG-uri de mediu care vor cărbunele îngropat pentru totdeauna în pământ.
Și este o veste bună și pentru Sistemul Energetic Național, întrucât CEO este încă singura unitate majoră de producție de energie electrică din România care poate regla sistemul, în cazul în care factorii meteorologici sunt neprielnici (secetă, nu bate vântul etc.). Cărbunele – huilă se mai arde pentru a produce energie și la Complexul Energetic Hunedoara, însă această companie are costuri mult mai mari și mai funcționează doar sporadic, fiind în pragul insolvenței. CEH mai primește de la stat doar contracte mici, de reglaj de sistem.
În cadrul contractului, comanda minimă este minim 9.000 de tone zilnic și maxim 14.000, adică 7 garnituri de tren. Comanda, odată plasată azi, trebuie să fie onorată în cel mult 24 de ore. Ofertele din partea firmelor interesate se deschid în 12 noiembrie SEAP
La o cantitate minimă pe acordul cadru de 6,8 milioane tone și una maximă de 19,5 milioane tone, contractul se întinde pe o perioadă de 38 de luni, ceea ce înseamnă că, dincolo de piedicile pe care le are din partea UE, activiștilor de mediu și a altor entități internaționale, cărbunele mai are câțiva de ani de viață în România.
Cei mai mari transportatori pe cale ferată din România sunt Grup Servicii Petroliere și CFR Marfă. Companiile, una privată, cealaltă de stat, și-au împărțit, de-a lungul timpului, contractele de transport cărbune ale marilor termocentrale.
CEO este al doilea jucător de pe piaţa locală a energiei electrice, aflat într-o mare dificultate pentru că generarea de electricitate având ca sursă cărbunele nu mai este în planul UE. Certificatele de emisie CO2, pe care Complexul trebuie să le achiziționeze pentru a putea funcționa au înregistrat o creștere explozivă, în ultimii doi ani, de la 13-14 euro la peste 50 de euro, în prezent. În consecință, producția de electricitate din cărbune a devenit ineficientă, fiind incapabilă să intre în competiție de piață cu hidro sau nuclearul sau eolianul. Doar recent, pe fondul scumpirii enorme a curentului, CEO este din nou rentabilă.
Sa inchirieze niste masini electrice! Muahahahahaaaaa!!!