Se încing spiritele: Un independent îl face zob pe liberal

Se încing spiritele, cu mai bine de o lună de alegerile locale. Un independent îl face zob pe liberal. Mihai Daneș, candidat independent la Primăria Sectorului 6, i-a dat o replică usturătoare lui Ciprian Ciucu, susținut de PNL pentru aceeași funcție. Într-o postare pe FB, Daneș scrie:

INDEPENDENTUL DIN S6 versus Ciprian Ciucu

În urma mai multor articole denigratoare și intervenții televizate de tip infantil ale lui Ciprian Ciucu PNL, mă simt obligat să reacționez menționand următoarele, pentru că merităm cu toții să știm adevărul:

1. Încep prin a-ți aminti, Ciprian Ciucu, că am avut acum două luni o întâlnire în care ți-am propus să avem un proiect comun pe dreapta eșicherului politic, în care am căzut de acord asupra candidaturii mele ca INDEPENDENT și tu, Ciprian Ciucu, ai fost bucuros pentru că asta iți favoriza negocierea cu USR în sectorul 6 și că, plecându-i voturi către mine, îl scoteai complet în decor pe candidatul USR (Gâdiuță), despre care ai spus că neavând nici o carieră și nici un fel de cunoștințe, nu are cum să candideze pentru poziția de Primar la 6 și că îl vei crește , ulterior. Mă întreb acum, cum să îl crești pe cineva (Gâdiuță USR), când tu însuți ești un neofit șchiop al politicii din Sectorul 6 și cum se face că de fiecare dată când iți ascult punctele de vedere amărâte mă gândesc la sărăcia argumentelor unui începător ? Bineînțeles că ai crezut că ți se cuvine ca eu să renunț în orice moment la candidatura mea și să iți pun pe tavă simpatia capitalizata de mine. Sper că în acele momente te uitai foarte sincer în ochii lui celor de la USR și le făceai promisiuni, că doar asta înseamnă politicianism. Și asta doar pentru faptul că tu ești Ciprian Ciucu din Sectorul 6 ; după această întâlnire, nu ai mai dat niciun semn de viață, în aroganța ta crezând că voi sta planton la ușa ta, implorându-te să ma pui pe lista de Consilieri Locali PNL, bineînțeles undeva după poziția 25, cu mare indulgență. Dacă ai crezut asta, chiar că ești novice in acesta activitate numita politica.
2. Vreau sa știi că pentru mine politica este un angajament moral, un pact cu bază etică între alegători și alesul lor, prin intermediul căruia voi putea face bine cetațenilor și nu o meserie din care tu speri să trăiești. Eu am un C.V. și o prodigioasă carieră de care sunt extrem de mândru și nu am avut nevoie ca pentru subzistență să apar ca tine pe site-uri de investigații în scheme de dizolvare in neant a banilor europeni și guvernamentali împreună cu prietenul tău Ghinea, scheme in care, logic, după mintea voastră, v-ați băgat și soțiile. Probabil că acesta este stilul de management financiar pe care îl propui și Primariei Sectorului 6, sper că ai trecut asta pe flyer-erele pe care le împarți prin sector. Totodată iți reamintesc că eu lucrez în PRIVAT și tu NUMAI LA STAT ȘI ÎN LEGATURĂ CU BANII STATULUI, asta ca să te liniștești puțin cu diatribele la adresa mea, liberalule „de stat”!
3. Nu USR m-a dat afară din Filiala de Sector, eu am plecat scârbit de anomia si dislexia generalizată de acolo. Și după ce am plecat, colegii din USR Sector 6 a trecut pe votul lor si numai al lor (împreună și cu un pic de PNL) 3 Rectificări Bugetare pentru PSD in 2019 si Bugetul anului 2020 tot pentru PSD, că tot te bați împreună cu USR cu cărămida în piept că ați făcut opoziție la PSD.
4. Mă numești obsesiv “iepurele lui Mutu” doar pentru că ești nesigur pe tine si realizezi că trebuie să minți și să denigrezi atât de mult pentru a atrage un fel de simpatie toxică calată pe ură si nu pe program politic. Pentru tine e simplu să te porți așa, ești expert în „post adevăr”, la fel ca oricine vine din zona M10, dar pentru mine aceasta denotă doar lipsă de caracter. Spre deosebire de tine, eu am capacitatea de a privi liniștit toată această irosire a ta, sunt uimit de lipsa ta de onestitate și mă mir cum de ești invitat la emisiuni televizate doar pentru a rosti cu glas tremurat și înecat aceleași poncifuri lipsite de sens. Te sfătuiesc ca de astăzi încolo să vorbești despre tine însuți, chiar dacă nu ai nimic de spus.

5. Întotdeauna oamenii fac diferența și aleg libertatea, în special la vot. Spre deosebire de tine care ești o păpușă politică butonată de partidul tău, eu voi asuma întotdeauna ca program de candidatură în Sectorul 6 lipsa politicianismului, corectitudinea, imparțialitatea, etica și bunul simț, lucruri care ție, asumat politic, sigur iți lipsesc. Chiar îndrăznesc să spun că cele de mai sus lipsesc în politica asumată prin partide politice, unde la vârf conduc caractere care te trimit la cunoscutele „Capricii” ale lui Francisco de Goya.
6. Am încercat totuși, zilele acestea, să îți dau o mână de ajutor, chiar dacă ți-am ascultat mirat măgăriile televizate și ar fi fost normal să mă simt vexat. Am încercat să fabric așa cum am făcut întreaga mea viața un vaccin pentru aroganta, tupeu nemăsurat, lipsa de respect, dar, din nefericire pentru tine, nu am reușit, vei rămâne în aceeași stare.

Închei asigurându-te, Ciprian Ciucu PNL, că mă voi lupta pentru fiecare vot de pe dreapta cu toate cărțile pe masă, iar cărțile mele stau ori pe masă, ori în bibliotecă!
La revedere!
Daneș Mihai – INDEPENDENTUL DE LA 6

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Si nenea asta este „independent cu cine”…? ce inteleg eu din polologhia luuunga este ca un politruc este nemultumit ca alt politruc nu ii raspunde la sonerie. drept pentru care se supara isi ia jucariile (simpatizantii) si pleaca. adica nu pleaca ci sta, regasindu-si moralitatea si patriotismul…deodata nu mai este un politruc ci a devenit brusc „politician” pentru ca nu a fost bagat in „zeama”?? clasa politrucilor romani si anti-romani trebuie resetata. nu putem sa acceptam sa fim reprezentati de imbecilii astia. de securistii astia nenorociti. Romania trezeste-te!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.