Se încinge atmosfera înaintea dezbaterii de marţi

Rareș Bogdan a declarat că Viorica Dăncilă nu are ce să caute la dezbaterea de marți a președintelui Klaus Iohannis. Eurodeputatul PNL a precizat că șeful statului nu are ce să dialogheze cu prezidențiabilul PSD, iar social-democrații încearcă să o victimizeze pe Dăncilă.

„Noi am fost extrem de clari. Văd că staff-ul de campanie al doamnei Dăncilă, neavând ce să prezinte din partea doamnei Dăncilă, se agață cu disperare și încearcă să o victimizeze pe doamna Dăncilă pe această chestiune. Președintele României nu are ce să dialogheze cu această doamnă, reprezentanta unui partid care a lovit la temelia statului. Nu are ce să caute doamna Dăncilă, dacă dezbaterea este cu jurnaliști, analiști, comentatori pe care la această oră nu îi știe nimeni exact. Vor fi șase sau opt, cinci, încă nici numărul nu este stabilit”, a afirmat Rareș Bogdan, la Antena 3, întrebat dacă poate participa şi Viorica Dăncilă la dezbaterea de marți, dacă ar vrea să participe.

Întrebat dacă este adevărat că dezbaterea va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară, cum a anunțat SNSPA, europarlamentarul PNL a răspuns: „E un comunicat dat de SNSPA. Noi am convenit extrem de clar că nu vom da detalii despre locul de desfășurare până nu s-a convenit cu toată lumea. În momentul acesta, dacă cei la SNSPA au dat un comunicat oficial și domniile lor vorbesc despre această locație, sigur, noi ce mai putem spune decât că mergem pe comunicatul celor de la SNSPA”.

Acesta a adăugat că PNL a analizat în total patru locuri în care să se desfășoare dezbaterea de marți.

„Dacă cei de la SNSPA așa spun, înseamnă că vom merge acolo. Noi studiam patru locații pentru această dezbatere, toate reprezentative pentru o dezbatere la un asemenea nivel, toate reprezentative pentru centrul universitar București și pentru ceea ce înseamnă România educată și România care a mers înainte pe baza creierelor sale și a oamenilor vizionari, ieșiți de pe băncile școlilor românești”, a conchis Rareș Bogdan.

Valeriu Steriu a declarat, întrebat dacă ar trebui ca Viorica Dăncilă să meargă la dezbaterea anunțată marți de Klaus Iohannis, că social-democrații și-ar dori foarte mult acest lucru. Purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că, dacă dorea Iohannis, discuția putea să aibă loc și în limba germană.

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că va găzdui dezbaterea de marți a președintelui Klaus Iohannis cu politologii și formatorii de opinie, care va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, potrivit unui comunicat de presă.

Klaus Iohannis a anunțat, într-o conferință de presă susținută miercuri la sediul PSD, că marți va organiza o dezbatere cu politologi și formatori de opinie. Șeful statului a precizat că nu va participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, deoarece aceasta „a fost parte activă a mârlăniilor pesediste și a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiției”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

39 de Comentarii

  1. Dezbaterile din 1990 dintre Radu Cimpeanu, Ion Iliescu si Ion Ratiu sint de Referinta pentru a ne Dumiri cit de Jos am ajuns ca Natiune. Jalnica Cloaca politica mioritica !

  2. Care „dezbatere”, nenica ? Nu vedeti ca panarama de la Cotroceni, cind aude de Dancila si de intrebarile mai mult decit incomode pe care doar un prost nu anticipeaza ca i s-ar pune, incepe sa se „de-zbata” singur, precum pestele pe uscat ? (ps : atentie mare la cladirea BCU, ca daca pune Klaunus ochii pe ea, nu se stie ! …)

  3. Doar,ma intreb, daca politologii , ziaristii , comentatorii , analistii politici etc. , trebuie sa aiba permisiunea cuiva din staful prsedintelui pentru a participa la aceasta dezbatere ; sunt liberi sa participe , indiferent cine sunt (desigur, au nevoie de o legitimatie ), fara vreo conditie prealabila , sau sunt admisi , doar cei atent selectati , aplaudaci ,admiratori , pupincuristi , etc. ? Eu , nu stiu , doar intreb . In acest ultim caz, dezbaterea este transformata intr-un circ . o parodie de doi bani , fara nicio credibilitate ! Sper sa fie ceva corect

  4. Piticul isteric, numit si Pudelul sasesc sau Salam de Sibiu, se intrece cu Sica, Alinutza si Turcana in penibilitate si nesimtire. Astia patru duc cultul personalitatii lui Prostovannis pe noi culmi de pupicurism.

  5. Cocota asta masculina (ma rog, am mari dubii …) de RB a inceput sa ma enerveze mai ceva decit debilul de Basila (daca isi poate inchipui cineva ca acest lucru e totusi posibil !)

  6. Adica de ce sa tulbure cineva sedintza solemna a Prtidului Unic care acum si-a pus ca denumire PNL si care partid unic are ca secretar general pe tovarasul Klaus Iohannis.Agitatorii anticomunisti nu au ce cauta la plenara „comitetului de partid al celor mai buni dintre cei buni”.Jos provocatorii,sus Carmaciu’L (aplauze prelungi si prelungite dar si profunde,sau profunduri,sau…ce sa mai…). Omagii conducatorului iubit care are grija de noi si chiar si de porcii nostri pe care,de acum,ii vom transa cu asistenta medicala de urgentza (pentru noi sau pentru purcel,dupa caz).

  7. E adevărat.Nu are ce să dialogheze cu doamna Dăncilă,pentru că nu are ce.

  8. Deobicei,cei de la conducere iau decizii corecte.in ce priveste rezolvarea problemelor cetatenilor,
    insa,de multe ori,subalternii,si mai ales cei din partide,sunt de alta parere,in interesul lor personal.Am vazut acest lucru.

  9. n-ai aflat ca trebuie sa ai acreditare altfel cei de la paza nu te las sa treci? in ce lume traiesti? Marele om este protejat de intrbarile neprietenoase, mai il vor prezenta ca fiind la fel de pur ca un nou nascut, fara detineri cu acte false, fara agasarea unor oameni in doliu pt a le lua nepotii intr-o adoptie internatuonala ca misit…daca poporul a acceptat si va accepta in continuare oameni de nivelul moral si de ce nu profesional, nimeni nu ne-a spus daca are vreun grad didactic in afara de definitivat, daca in toata cariera lui a abutinut ceva altfel decat pe criteriu etnic. N-am sa uit ca intr-un anfiteatru cu zeci sau poate o suta de candidati la admitere in facultate unui singur etnic i s-a dat foaia cu subiete in mana. Cum a fost secretizat examenul daca toti am sustinut in limba romana si o persona in alta limba? Cat de echidistant a fost corectata lucrarea unui etnic corectata tot de un etnic?

  10. Ce-i cu asta? si nu cheama nimeni Salvarea? nu arde pentru nimeni, creatura nu face parte din tragedia „Colectiv”(a)? nu-n interneaza nimenea la nebuni periculosi, incurabili?

  11. Aștept cu nerăbdare să se termine tot circul asta să iasă izmenitul de Iohannis ,sa nu facă nimic,să apară cat mai puțin în spațiul public,să meargă cat mai mult in toate excursiile propuse numai sa nu-i mai vad rânjetul ăla de obsedat .Până mai ieri era cu Dragnea in gura de dimineața până seara,Dragnea,Dragnea…,..acum PSD,PSD…
    M-am saturat frate de el și de de istericii din jurul lui,R.Bogdan,L.Orban,R.Turcan etc.
    Foliseste-ti băi energia și ce mai ai tu pe acolo prin ogradă ta și fa ceva bun pt.tara,construiește ceva bun că ne-ai îngrețoșat până la vona cu discursul tau.
    Tu vorbești de penali când dosarele tale dau pe afară din sertarele dosite,tu vorbești de Dragnea de dosarul lui care e parfum pe lângă ce ai tu?

  12. Ce as mai rade sa mearga dna Dancila la autode-zbaterea lui Iohannis, sa vedem cine indrazneste sa o dea afara ? Ce as mai rade sa il vad tremurand pe presul lor pitindu-se dupa vreo usa ca sub masa nu incape.

  13. Apropo, care dintre televiziunile obediente vor transmite simul_acrul acesta de dezbatere, sau, la asta nu s-a gândit nimeni ?!

  14. Gunoiul de la Realitatea demult trebuia sa fie in puscarie pentru instigarea la violentele din 10 august 2018 !!

  15. E vorba cumva de acea justitie care ţi-a închis ţie vreo 47 de dosare?

  16. Din surse demne de incredere, pentru a nu fi surprize cu incrancenatul mut, ori cu tehnica de transmisie – receptie (musculita ORL), autodezbaterea fibrilatilor galbejiti va fi gazduita, de colegii in ale democratiei nord coreeni, in aula universitati de hackeri din Phenian (asa ca Dancila sa-si ia gandul ca ar putea deranja sublimele „eminente” Maus, Sica si gargaragiul Piticot)

  17. Bai, batistuta, tu vrei sa spui ca ai gandire liberala, ca esti liberal, ca esti format in doctrina liberala? Sunteti niste profitori in conjuncturi favorabile!

  18. Cine e rares bogdan? Cumva e ala care lingea dindosurile pesedistilor, cu speranta ca-l vor pune sef la TVR si care, apoi, neajungand unde i-a fost pohta, a inceput sa muste dindosurile pesedistilor? E purtator de cuvant al bolsevicului, sau in ce calitate spune cine are voie si cine n-are voie sa asiste la dialogul bolsevicului cu el insusi?

  19. N-am inteles afirmatia lui Rares Bogdan cum ca KWJ nu are ce sa dialogheze cu prezidentiabila PSD. Cum adica, dom’ Rares, Johannis asta chiar nu se pricepe la absolut nimic ca sa inchege un minim dialog cu d-na Va-si-li-ca? Macar ceva despre vreme, despre cum stam cu gazele, lemnele, carbunii, ca vine iarna si ne ingheata suflarea pe buze, despre ….!? despre ….!? Hai, las-o naibii! Chiar asa de amarati sunteti?

  20. Nici eu,neinvitata nu ma duc nicaieri!Cum sa te bagi in sufletul omului?Incalci intimitatea intalnirii lui Iohannis..Nu cred ca doamna Dancila e taranca,nu mi-a lasat impresia

  21. R&B…Pai,in ultimul timp doamna Dancila s-a specializat in „intalniri”-e asa de buna,incat unul din interlocutori vizati a fugit pe o alta usa,iar la ultima vizita in SUA astepta pierduta pe holuri o…intalnire,dar…nema -nici de pe acolo n-a dat-o nimeni afara,doar ca a fost lasata cu ochii in soare;ca sa nu mai vorbim despre faptul ca ,in calitate de prim-ministru al tarii care detinea presedintia rotativa a Consiliului UE,ar fi trebuit sa se intalneasca cu omologii ,pentru consultari…ori ca n-a stiut unde sa se duca (cum s-a vazut,e tare si la geografie),ori ca n-a invitat-o nimeni,n-a fost nici (macar) o intalnire,discutie,dezbatere etc;asa ca tine sa faca putin circ ,ca la asta ne pricepem cel mai bine…la nivelul nostru cultural,stilul „satra” e baza

  22. Mai oameni buni, voi chiar nu intelegeti realitatea? Viorica Dancila este dintr-un alt film, ce sa dezbata ea cu Iohannis? Viorica Dabcila a declarat cu gura ei in fata presei ca ea vrea sa castige alegerile de anul trecut. Declaratia e filmata, e preluata pe toate posturile de stiri si de televiziune, nu poate fi contestata pentru ca e reala, deci nu stiu ce vrea acum Dancila de la Iohannis. Pai sa castige sanatoasa alegerile de anul trecut, ce are asta de a face cu Iohannis care candideaza anul acesta la Presedintie?

  23. De ce as mai pierde O ORĂ din propria mea VIAȚĂ ca sa reascult monologul acestui individ? În ce lume trăim? De asta au murit copiii noștri în 1989? Că să ne întoarcem la „Statul sunt eu?” Treziti-va! Pentru România noastră au murit mii și mii de oameni ca sa putem vorbi românește in țara noastră, că sa putem vota liber. Cum e posibil ca 8 milioane de români să rămână indiferenți in aceste momente cruciale pentru prezentul și viitorul nostru și al copiilor noștri?

  24. La 15 59 am gresit,imixtiunea.
    In ultimii ani,nu exista Guvern,ci numai partid:”Partidul e in toate”.

  25. A vorbit Răreșău că-i și el un bou…
    Băi ăsta, a lu Bogdan… ai uitat c-ai mâncat pâine de la un pesedist? ai uitat că tac-tu e pesedist? ai uitat c-ai făcut afaceri cu statul pesedist? Numai gura e de tine javră nerecunoscătoare ce ești…
    Ție nu ți-e scârba de tine când te uiți în oglindă?

  26. Cele cateva argumente repetitive strigate la unison de catzeii johanisti tin deja de domeniul clinic. Refuzul celor ce-l tin la lant pe Johanis de a-l opune contracandidatului sau nu are nici o logica, este inventat si perceput ca atare pana si de un procent important din cei ce-l vor vota totusi pe Johanis. Acesta se pune singur sau il pun altii intr-o ipostaza publica deosebit de jenanta si condamnabila, ipostaza ce-l va urmari defavorabil pe intreaga durata a celui de-al doilea mandat. Daca in primul mandat s-a autocompromis ‘pas cu pas’, in al doilea pleaca din start compromis total.

  27. Nu exista logica reala in tot ce scoape pe gura acest/ acesti limitati in creier! Logica lor o stiu doar ei: TOATA PUTEREA IN MAINILE UNUI SINGUR POL POLITIC: PNL, si nu cum spunea ratacitul:”NU DATI TOATA PUTEREA IN MAINILE UNUI SINGUR PARTID POLITIC”!
    DE CE NU FOLOSESTE SI ACUM ACEEASI FRAZA SLOGAN?
    Cu acesti indivizi, ne asteapta zile apasatoare si trebuie sa ne pregatim ca vin zile grele pentru mare parte a traitorilor din Romania! Nimic pozitiv nu a facut, performanta atinsa la cote imense,unica pe glob: ura si rautatea fata de semeni!

  28. Rareș Bogdan, o jartea marca rezist pe picioru epilat al lu Iohanis hehehe. Milogul ăsta sorosz se pricepe mai bine la rujuri și farduri, mutați-i declarațiile în rubrica de Lifestyle

  29. In sfirsit jegul asta care facea istericale impreuna cu proasta de Rifai adevarat graieste cand spune „Rareș Bogdan a declarat că Viorica Dăncilă nu are ce să caute la dezbaterea de marți a președintelui Klaus Iohannis.” Pai nici un om normal, un om cu scaun la cap nu are ca cauta printre jivinele astea mincinoase, securistoide! Trancaniti voi intre voi si apoi iesiti si spuneti ca a fost o „dezbatere”!

  30. „Se încinge atmosfera înaintea dezbaterii de marţi” Care dezbatere? Discutia dintre hotul de case dovedit in instanta care ne minte cu nerusinare si pupincuristii lui, este o „dezbatere”? Marti nu va avea loc decat o adunare a pedelistilor mafioti cu seful! Sa ne scuteasca!

  31. „Eu nu sunt cu PSD în vreo competiţie electorală, eu sunt cu PSD în război,” Declaratia jegului! Intr-o tara civilizata, acest imbecil, dupa aceasta declaratie era urgent declansata procedura de demitere! Dar intr-o tara cu un popor de vasali, pentru milioanele de romani jigniti de acest nemernic, nu conteaza!

  32. de ce nu candideaza doar vedete ca Mihaela Radulescu, Stupide Stupide, etc. spuma societatii…limbaj, prezenta, decoteu, ochi peste cap…cu avere din calitati nu din acte false ca Omul cel Mare…

  33. locatie(dex) = Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. Daca e vorba de chirii si case atunci se potriveste termenul special introdus in limba romana pentru locatia a 6(5) case.

  34. ” insul ” cotrocenist NU ARE minte de 2 lei. Atât îi poate tărtăcuța. POATE VĂD ROMÂNII.

  35. @Silvia
    Tie iti este draga scchilodirea limbi romane de catre o idioata ca Dancila. Asta nu are nici o scuza ca nu stie romaneste, Iohannis vorbeste romaneste incomparabil mai bine decat Dancila, chiar daca vorbeste mai taraganat. Dar el vorbeste taraganat in orice limba, intai gandeste si apoi da drumul la vorbe.

  36. @Smarandache, Unchiul Gherase
    Domnilor, jos palaria, mai intai am crezut ca faceti bascalie, dar am cautat pe net si asa este precum ziceti:
    „Scopul partidului social democrat este să câștige alegerile prezidențiale, locale și parlamentare de anul trecut”, a spus Dancila:
    https://www.digifm.ro/stiri/viorica-dancila-o-noua-gafa-vrea-sa-castige-alegerile-de-anul-trecut-54214
    sau
    https://www.mediafax.ro/politic/viorica-dancila-o-noua-gafa-de-exprimare-scopul-psd-este-sa-castige-alegerile-prezidentiale-locale-si-parlamentare-de-anul-trecut-video-18547696
    Sa afle ci cititorii, sa nu spuna ca sunt denigrari la adresa Dancilei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.