De marţi până miercuri dimineaţă, în aproape toată ţara vor fi ninsori, ploi şi vânt vor fi, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţionale de Meteorologie.
Astfel, la munte şi în Maramureş predominante vor fi ninsorile, iar în nordul Carpaţilor Orientali, în Munţii Apuseni şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali se va depune un strat consistent de zăpadă. În urma precipitaţiilor mixte, în Crişana şi Transilvania s-ar putea forma polei.
În vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte vor fi precipitaţii. Se vor cumula local 10-15 litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse peste 25 de litri pe metru pătrat.
Vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe creste rafalele vor depăşi 70-80 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând ninsoarea. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul ţării, local şi temporar cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră.
Pe parcursul zilei de luni, pe arii restrânse va fi polei şi, local, în regiunile estice, centrale şi la munte va mai ninge, în general slab cantitativ.