Europarlamentarul Gheorghe Falcă, vicepreședinte la nivel național al PNL, a dezvăluit prețul cerut liberalilor pentru comasare. Partidului Naţional Liberal i s-a cerut să accepte candidatul PSD la funcția de președinte al României.
PNL nu renunță însă la candidatul propriu la alegerile prezidențiale ca să susțină candidatul PSD la funcția de președinte.
„Noi am fost partenerii corecți la guvernare, vreau să știți că în cadrul coaliției – cred că la un moment mai și trebuie să spunem ce se discută – și PSD a fost de acord cu comasarea, doar că pentru a se realiza acest lucru au vrut să ne pună anumite condiții care văd că în spațiul public se neagă, precum susținerea unui candidat la funcția de Președinte de către ambele partide.
Lucru care este foarte greu de explicat electoratului.
Asta e de fapt solicitarea PSD-ului și acolo este un blocaj pentru că nu poți să faci o astfel de promisiune”, a spus Falcă.
”Nu trebuie să oferim noi ceva, cum, la fel, nimeni nu poate obliga Partidul Naţional Liberal să accepte sau să susţină candidaturi în afara PNL”, a susţinut la rândul său Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.
Vasile Blaga, fost copreședinte al PNL, a spus în timpul ședinței liberalilor care a durat 10 minute că nu trebuie exclusă varianta ruperii de PSD. „Domnule președinte, e albă sau neagră. Ori se rupe hamul, ori moare calul. Despre asta este vorba, am trecut prin așa… și am câștigat de fiecare dată”, a spus Vasile Blaga, potrivit înregistrărilor difuzate de Antena 3.
Premierul Marcel Ciolacu dădea asigurări că PSD nu poate cere PNL să renunțe la candidatul la prezidențiale, ar fi o jignire, spunea acesta.
Proverbul ,ala ROMANESC , zice : ORI SE RUPE HAMUL /ORI SE KKA CALUL !!! Tu nu l-AI INVATAT LA BETHANIA din ARAD !!! CA DE ESTI PREA SCOLIT PESTE GARLA !!!INTREABA-L PE HADA de la HD !!!