Compania de distribuție a electricității Electrica a lansat în SICAP o licitație cu o valoare maximală de 78 de milioane lei pentru demontarea și montarea la loc a până la 1,35 milioane de contoare monofazate și trifazate de măsură a energiei consumate în toată Transilvania și Muntenia de Nord.
Raportat la numărul total de clienți al Electrica – circa 3 milioane, avem o campanie care înseamnă înlocuirea contoarelor în aproape jumătate din locurile de consum înregistrate la companie. În descrierea contractului, Electrica folosește termenul „absolut necesar”, argumentând că înlocuirea contoarelor trebuia deja făcută din anii anteriori. Nu știm de ce nu s-a făcut, compania nu explică, dar știm că acest contract scos acum la licitație se întinde pe 3 ani, de la semnarea contractului cu firma prestatoare.
„Achiziția de servicii pentru Demontarea și montarea contoarelor monofazate și trifazate de măsură a energiei electrice, pe 3 loturi, este absolut necesară în vederea asigurării serviciilor de înlocuire contoare monofazate și trifazate din sucursalele Distribuție Energie Electrică Romania, scadente la verificare periodică, în scopul eliminării contoarelor scadente neînlocuite în anii anteriori.
Achiziția este necesară datorită:
• Obligațiilor impuse de BRML referitoare la verificarea periodică a contoarelor de energie electrică (Ord. 148/2012 prin care este aprobată Lista Oficială a mijloacelor supuse controlului metrologic legal)
• Asigurarii ritmului necesar de înlocuire a contoarelor pentru a nu avea contoare restante la sfârșitul anului”, este descrierea licitației.
Contractul este împărțit în 3 loturi de dimensiune egală, 26 de milioane lei și câte 450.000 de contoare, pe fiecare regiune: Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord. Ofertele se deschid în 15 martie iar departajarea lor se face în funcție de preț și numărul de echipe pe care prestatorul se angajează să le trimită simultan în teren(minim 20) https://www.e-licitatie. ro/pub/notices/c-notice/v2/ view/100136451.
În caietul de sarcini, Electrica detaliază tipurile de contoare ce trebuie înlocuite, cu tot cu producătorii. Aflăm astfel care sunt firmele ce au contoare vândute companiei: A.E.M., Electromagnetica, Actaris, Elster Rometrics, Kanstrup și Ningbo Sanxing Smart Electric.
În 2020, Electrica achiziționa contoarele chinezești, un an mai târziu, acestea erau declarate neconforme de Biroul de Metrologie Legală. La acea dată, Electrica susținea că nu ar fi nicio problemă cu ele, pentru că respectă toate normele UE. Pe larg, o relatare pe subiect, aici https://economie. hotnews.ro/stiri-energie- 24684442-electrica- achizitionat-printr-companie- distributie-contoare- inteligente-chinezesti- neconforme.htm
da, sunt disperati. pentru ca prin aceste contoare „noi” SE OPRESTE CURENTUL AUTOMAT! DA? ILFOV ESTE LASAT FARA CURENT NON STOP. CICASE SE DEPASESTE CONSUMUL DECLARAT! SI? PLATESTI. NU TOVARASI, NU POTI PLATI ESTE MUSAI SA SCHIMBI CONTRACTUL! DECI DACA AI DEPASIT UN PIC PESTE INTR-O ZI SA SPUNEM, ZBANG SCHIMBI CONTRACTUL CU MAI MULTI BANI PENTRU ALT CONSUM! HOTIE SI TALHARIE LA SRUMUL MARE BRAND M UIE IN CORPORE CU BAIETZII DASHTEPTI SECURICII DIN HENERGIE! SA TRAITI BINE!