Actualitate Politică Bolojan le cere miniștrilor să-și facă publice averile Potrivit unui comunicat al Executivului, de asemenea, prim-ministrul face apel către membrii Cabinetului să publice aceste documente şi pe paginile oficiale ale ministerelor pe care le conduc şi să încurajeze aplicarea aceleiaşi măsuri şi în cazul celorlalte persoane cu funcţii de demnitate publică din instituţiile respective. Score: 0,34
Actualitate Extern ”Israel să revină asupra planului său privind Fâșia Gaza„ ''Guvernul israelian trebuie să revină asupra deciziei sale de a prelungi operațiunea sa militară în Gaza'', a scris șefa executivului european pe rețeaua socială X. … Drept răspuns, executivul UE a propus suspendarea anumitor finanțări europene pentru start-up-uri israeliene. Score: 0,35
Actualitate Extern SUA provoacă nedumeriri Comisiei Europene În acest context, Comisia Europeană și-a exprimat joi încrederea că Statele Unite vor pune în aplicare 'cât mai curând posibil' angajamentele asumate în acordul comercial convenit pe 27 iulie între președintele american Donald Trump și președinta executivului UE, Ursula von der Leyen. Score: 0,32
Fără categorie Politică Traian Băsescu își cere vila înapoi, dar și drepturi bănești La solicitarea presei, reprezentanții Guvernului au precizat că Secretariatul General al Guvernului a comunicat la nivelul Cabinetului purtătorului de cuvânt al Executivului că în aplicarea prevederilor legale, fostul președinte al României Traian Băsescu a solicitat RA-APPS atribuirea unei locuințe în calitate de fost șef… Score: 0,30
Politică AUR: românii nu vor mai avea cu ce să trăiască Ștefan Oprea, consilier AUR în Consiliul General al Municipiului București vorbește despre „noua lovitură“ a Executivului: o creștere cu 70% a taxelor și impozitelor locale. Score: 0,31
Politică AUR: Domnul Anastasiu e încă în Guvern Cât de „demisionar” e un om care încă semnează, încă influențează și încă operează din interiorul Executivului? Score: 0,31
Actualitate Extern Analiză POLITICO: Cei mai mari perdanți și (câțiva) câștigători După cum a relatat POLITICO, executivul a lansat anterior ideea de a alinia standardele americane de conducere autonomă, care a fost menționată ca o posibilitate în briefing-ul tehnic de luni. Score: 0,30
Actualitate Post nou la Guvern special pentru USR Modificarea nu conduce la creşterea numărului de funcţii cu demnitate publică din Secretariatul General al Guvernului, transmite Executivul. Score: 0,32
Actualitate Anunțul Guvernului despre reintroducerea controalelor la frontiere Executivul a reglementat, joi, mecanismul prin care ar putea fi reintroduse controalele la frontiere, în situații punctuale și temporare. Score: 0,32
Actualitate Una dintre problemele principale este legată de apă Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate la Broșteni, localitate din județul Suceava afectată de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute, că Executivul este preocupat ca în zonele sinistrate să ajungă toate resursele necesare. Score: 0,34
Actualitate Bugetari recompensați cu bonusuri și în „momente de restriște” ) Nu s-a solicitat niciun leu în plus, ba, din contra, executivul aeroportului, împreună cu sindicatul, au reuşit să identifice rectificări interioare (în bugetul aprobat la începutul anului – n.r.)", a afirmat reprezentantul… Score: 0,31
Actualitate Politică L-au prins pe Bolojan cu documentul, când colo… Reprezentanții Executivului subliniază că este esențial ca toate demersurile din activitatea publică să fie transparente și corect înțelese. Score: 0,35
Actualitate Guvernul dezbate reintroducerea controalelor la frontierele interne Executivul va modifica, prin hotărâre, anexa nr. … De asemenea, Executivul va adopta şi un proiect de hotărâre pentru modificarea anexei nr. Score: 0,33
Actualitate Vorbe grele: ”La noi magistratul este târfă sau pește” Când peștele CSM condamnă reforma sistemului de pensionare a judecătorilor și procurorilor și acuză Executivul de manifestări abuzive și discreționare a prerogativelor și de subminare a independenței justiției, nu putem vorbi despre vocație, ci de prostituție. Score: 0,32
Actualitate Guvernul, anunț după informațiile despre intrarea în război Executivul a făcut aceste precizări într-un comunicat transmis "în contextul apariţiei în spaţiul public a unor informaţii false atribuite premierului Ilie Bolojan privind presupusa implicare a României într-un conflict armat, care induc în eroare opinia publică". & Score: 1,11
Politică De Neacşu nu se atinge Şi orice om care, la un moment dat, în activitatea lu, a avut un incident sau altul, cât timp este în bună regulă, deci este reabilitat, consider că îşi poate desfăşura activitatea, dacă performează o funcţia pe care o ocupă”, a subliniat şeful Executivul. Score: 0,31
Actualitate Extern Critici. Ursula von der Leyen a cedat în faţa intereselor americane Executivul comunitar a anunţat luni că produsele farmaceutice nu vor face obiectul tarifelor convenite de Ursula von der Leyen şi Donald Trump, deşi un plafon de 15% s-ar putea aplica în funcţie de rezultatul investigaţiei SUA cu privire la importurile farmaceutice. Score: 0,32
Actualitate Reforma pensiilor speciale. Bolojan face anunțul Prim-ministrul Ilie Bolojan va susține, marți, la Palatul Victoria, o conferință de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului. … E o prevedere bună, corectă și cinstită'', a transmis șeful Executivului. Score: 1,06
Actualitate Politică Angajații din guvern, reacție după demisia lui Anastasiu. ”Autodenunț instituțional„ , să acționeze cu fermitate în privința tuturor persoanelor numite în cadrul Executivului, persoane care nu confirmă din perspectiva credibilității, a probității morale și a profesionalismului… Score: 0,31
Actualitate Extern Ursula von der Leyen întâlnește cu Donald Trump în Scoția 'După o convorbire telefonică foarte bună cu @POTUS, am căzut de acord să ne întâlnim în Scoția duminică pentru a discuta despre relațiile comerciale transatlantice și despre cum le putem menține puternice', a postat șefa executivului UE pe platforma X. Score: 0,31
Actualitate Politică Sindicatele, ignorate. Pachetul de austeritate a fost promulgat de Nicușor Dan 'Practic, Executivul a introdus în lege textele respective, având la bază date pur contabile prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, fără a ține cont de realitatea din sistem, de posibilitățile reale ale sistemului de a face față unor asemenea schimbări si de opiniile specialiștilor în științele educației. Score: 0,31
Actualitate Undă verde pentru grupul de lucru pentru reformă Guvernul a adoptat, în ședința de joi, memorandumul privind constituirea grupului de lucru pentru reforma întreprinderilor publice, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. Score: 0,33
Actualitate Guvernul umblă la chiriile modice pentru locuințele statului Premierul Ilie Bolojan a dispus elaborarea unui proiect de hotărâre de guvern în baza căreia chiria pentru locuinţele de serviciu aflate în administrarea statului să fie recalculată, având în vedere că nu a mai fost actualizată din anul 2007, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. Score: 0,35
Actualitate Premierul Ungariei, la Palatul Victoria (video) Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ajuns miercuri seara la Palatul Victoria pentru o întâlnire informală cu șeful Executivului de la București, Ilie Bolojan. Score: 0,32
Actualitate Piperea, scrisoare deschisă către Ursula von der Leyen În altă ordine de idei, declar că sunt profund dezamăgit de reacția executivului european care, în loc să apere cu cinste interesele cetățenilor europeni și să-și asume cu demnitate responsabilitatea în fața unor demersuri pur democratice… Score: 0,30
Actualitate Politică CCR a respins sesizarea AUR privind austeritatea Curtea Constituțională a României a respins, marți, sesizarea AUR în legătură cu legea ”austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. Score: 0,34