Alertă cu bombă la Turnul Eiffel Apelul anonim care a provocat declanşarea, marţi noaptea, a unei alerte cu bombă la Turnul Eiffel a fost efectuat de la o cabină telefonică din Paris, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, fără a furniza detalii privind conţinutul mesajului. Score: 0,28
Recursul lui Vîntu, Ţurcan şi Stoian se judecă astăzi la Curtea de Apel Bucureşti Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, alături de aghiotantul său, Alexandru Stoian, şi de omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, Tribunalul Bucureşti emiţând mandate, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de favorizarea infractorului, respectiv complicitate la această infracţiune. Score: 0,28
Gabriela Vrânceanu Firea a schimbat două ţinute la nuntă Nu a purtat-o însă până dimineaţă, căci la 12 noaptea s-a schimbat într-o rochie până la genunchi, cu cordon, cu mâneci trei-sferturi, bej cu bordură neagră. Score: 0,28
Poftiţi la o plimbare prin oraşul lui Bucur! Urmând exemplul muzeelor şi galeriilor de artă, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc organizează în 17 septembrie „Noaptea Albă a Filmului Românesc”. Score: 0,29
Accident grav pe DN1: cinci persoane au murit şi alte cinci au fost rănite Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte cinci au fost rănite în urma unui accident petrecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o altă maşină. Score: 0,28
Fratele lui Nicolae Popa a părăsit România la o zi după ce a fost dat în consemn la frontieră Se poate verifica la ambasada de acolo." Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan, dar şi Alexandru Stoian au fost arestaţi preventiv, joi noaptea, pentru 29 de zile, prin decizia Tribunalului Bucureşti, care însă nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Score: 0,28
Nicolae Popa e deja în ţară DGIPI, fosta UM 0215, pare să nu vrea să spună încă faptul că l-ar fi adus pe Nicolae Popa în ţară, încă din noaptea de miercuri spre joi şi că nu ar fi fost introdus în arestul Poliţiei, ci plasat într-un fel de detenţie specială, spun sursele indicate. Score: 0,29
Pasagerii abandonaţi la Budapesta sunt în drum spre Timişoara Ei au plecat noaptea trecută din Madrid şi aveau ca destinaţie finală Aeroportul Internaţional „Traian Vuia" din Timişoara, însă au aterizat la Budapesta, unde au petrecut mai multe ore în aerogară. Score: 0,28
Starea de sănătate a poliţistului din Târgovişte rămâne gravă Poliţistul Codruţ Oprea a fost dus în comă de gradul IV la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de George Daniel Uţă, un interlop din Târgovişte . Score: 0,29
Timişoara: Prelevare de organe de la doi pacienţi aflaţi în moarte clinică Medicii de la Spitalul Judeţean din Timişoara, împreună cu colegi de la Cluj şi Bucureşti, au prelevat, în noaptea de luni spre marţi, mai multe organe de la doi pacienţi aflaţi în moarte clinică. Score: 0,28
Agresorul poliţistului din Târgovişte a fost reţinut Acesta, împreună cu fata în apartamentul căreia au fost găsiţi cei doi, a fost dus, în noaptea de duminică spre luni, la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, pentru audieri. Score: 0,30
Un poliţist şi un jandarm au fost dezbrăcaţi de trei scandalagii în Medgidia Trei tineri din Medgidia s-au ales cu dosare penale sub învinuirea de ultraj după ce s-au amuzat înjurând şi umilind un poliţist şi un jandarm sâmbătă spre duminică noaptea. Score: 0,28
Agresorul poliţiştului din Târgovişte a fost dus la Parchet Acesta, împreună cu fata în apartamentul căreia au fost găsiţi cei doi, a fost dus, în noaptea de duminică spre luni, la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, pentru audieri. Score: 0,30
Zăpadă de 10 centimetri la Bâlea Lac În plus, temperaturile au scăzut ziua până la 2 – 3 grade, iar noaptea au coborât sub zero grade. Score: 0,29
Un merit al lui Traian Băsescu Aceea că Mircea Cărtărescu, ca şi Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu (cu al său supraeditat „Jurnal de la Păltiniş") au avut o carieră suspect de reuşită după 1983, atunci cînd toată România intrase în noaptea lui Ceauşescu şi a Securităţii atotstăpînitoare. Score: 0,28
Un medic şi o asistentă de la Salvare au fost bătuţi de un pacient, iar ambulanţa vandalizată Un medic şi o asistentă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui au fost bătuţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un pacient care era transportat cu salvarea la spital. Score: 0,28
Sâmbătă este Noaptea Europeană a Liliecilor Noaptea Europeană a Liliecilor este sărbătorită la Sibiu şi vă aşteaptă cu detectorul de ultrasunete pentru a identifica liliecii din zonă, dar şi cu numeroase concursuri şi expoziţii. Score: 0,85
Cărţi de pus sub umbrelă Cu un an în urmă, când Lubianka zumzăia de activitate, când toată Moscova părea să-şi ţină răsuflarea noaptea, iar fiecare dimineaţă aducea pe biroul lui Pavel un nou vraf de manuscrise confiscate, o asemenea descoperire ar fi atras cu greu o a doua privire, cu atât mai puţin… Score: 0,27
Tabără de ţigani incendiată în Roma. Un copil mort #039;'Vreau să-mi exprim condoleanţele familiei copilului care a murit noaptea trecută. Score: 0,28
Temperaturile scad cu 12 grade duminică România va fi traversată, sâmbătă noaptea, de un pasaj frontal rece, iar temperaturile vor scădea cu 10-12 grade. Score: 0,29
Ninge în weekend Meteorologii anunţă că duminică noaptea temperatura va scădea sub zero grade şi primii fulgi de nea nu vor întârzia să apară. Score: 0,29
Pe urmele paşilor Îngerului din Calcutta Ea a numit această experienţă, în scrisorile către duhovnicii săi, "noaptea dureroasă" a sufletului, care a început odată cu munca în slujba săracilor. Score: 0,27
Bancomat BCR, furat la Timişoara Mai multe persoane necunoscute au intrat, în noaptea de marţi spre miercuri, în incinta unei societăţi comerciale din Timişoara şi au tăiat cu flexul uşa din spate a unui bancomat BCR. Score: 0,29
Un bărbat a murit după ce s-a prăbuşit cu paraşuta pe Aerodromul Clinceni După ce a primit primele îngrijiri la faţa locului, bărbatul a fost transportat cu elicopterul la Bucureşti, fiind internat în comă la Spitalul Elias, unde a decedat în noaptea de duminică spre luni. Score: 0,29
Fiica primarului din Haţeg şi un poliţist comunitar, cercetaţi pentru trafic de droguri Fiica primarului din Haţeg şi un poliţist comunitar din Petroşani sunt cercetaţi în urma unei razii făcute noaptea trecută în mai multe judeţe de DIICOT. Score: 0,29
Artă şi natură în Castelele Loarei Noaptea, grădinile castelelor sunt iluminate de mii şi mii de lumânări, iar arborii par că se aprind cu „Licuricii" lui Erik Samakh, în spectacolele intitulate „Nopţi magice". … În curţile castelului au loc numeroase spectacole de dresaj, iar noaptea, el este spectaculos iluminat. Score: 0,28