Legea falimentului personal ar putea intra în vigoare din iunie Gândindu-ne şi la persoanele fizice care trec prin această situaţie eu cred că Parlamentul ar trebui să adopte această lege şi bineînţeles să vedem dacă procedura este una corectă pentru ambele părţi", spune Bogdan Ciucă, deputat PC în Comisia Juridică. Score: 0,26
Voicu, inamic public prin funcțiile deținute …şi unica autoritate legiuitoare a ţării, precum şi cea de vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ce realizează controlul parlamentar asupra instituţiilor publice aparţinând sistemului apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, potenţează gradul de pericol social al faptelor de corupţie… Score: 0,26
Ponta: Măsurile în justiţie sunt luate de Băsescu, care este de şase ani la putere El a arătat că războiul dus în sensul de a distruge magistratura pentru că nu se supune politic preşedintelui Traian Băsescu are aceleaşi coordonate ca şi războiul dus împotriva Parlamentului sau cel împotriva profesorilor. Score: 0,26
Senatorul Cătălin Voicu, internat din nou în spital Anterior, Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, a anunţat (miercuri), suspendarea lucrărilor plenului celor două Camere până la ora 16.00, la cererea grupului parlamentar al PDL. Score: 0,26
DNA nu are parti-pris-uri politice Stenogramele din dosarul Voicu apărute în presă nu influențează mersul anchetei"Probele din dosarele DNA nu au ce căuta în presă, dar când un dosar e trimis şi altor instituţii, cum e Parlamentul, există riscul scurgerii de informaţii", susţine procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, într-un interviu la RFI. Score: 0,26
Băsescu scuză SRI-ul că utilizează metode à la Securitate Continuitatea a fost o chestiune de bază a activității SRI.” În altă ordine de idei, Serviciul odată modernizat, trebuie să intre pe scenă Parlamentul, "care nu a fost în măsură să adopte legislaţia care să vină la întâlnire cu procesuld e modernizare". Score: 0,26
Deputatul PDL Andrei Valentin Sava, acuzat de ANI de fals în declaraţii Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări faţă de Andrei Valentin Sava, deputat în Parlamentul României. Score: 0,26
Ţara lui „Asta e situaţia” şi a serviciilor de diversiune Începe Opoziţia parlamentară PSD-PC-PNL să se urnească, a fost anunţată şi a treia moţiune simplă (adică simbolică) împotriva guvernanţilor lui Băsescu şi au şi intrat serviciile de diversiune în dispozitiv. … Opoziţia parlamentară s-a trezit, în sfârşit, din pumni? Score: 0,27
Traian Băsescu îşi vede promisiunea cu ochii: 24 de avioane F 16 second-hand pentru România Consiliul Suprem de Apărare Ţării a aprobat, marţi, propunerea Ministerului Apării Naţinale de achiziţionare a 24 avioane F16 în uz, propunere care va fi trimisă Parlamentului României pentru analiză, dezbatere şi decizie. Score: 0,26
Curtea Constituţională mai dă un răgaz politizării deconcentratelor Parlamentarii Opoziţiei au atacat legea pe procedură, ei acuzând faptul că a fost adoptată ilegal, prin introducerea neregulamentară pe ordinea de zi şi prin faptul că nu a existat cvorum de şedinţă când s-a dat votul final. Score: 0,26
Parlamentul îi ia dreptul lui Băsescu de a numi directorii STS şi SPP În Camera Deputaților s-au aprobat tacit proiectele PSD de numire a directorilor STS şi SPP de Parlament. … Aceste două propuneri legislative au fost iniţiate de 10 parlamentari ai PSD+PC, printre care Viorel Hrebenciuc şi Adrian Năstase. Score: 0,69
Marian Lupu nu exclude fuziunea cu comuniştii Marian Lupu a fost număr doi al PCRM şi preşedinte al Parlamentului dominat de comunişti până în iulie 2009, când a decis să părăsească formaţiunea pentru a participa apoi la formarea actualei Alianţe pentru Integrare Europeană. Score: 0,26
Moţiuni degeaba …Cseke Atilla, a fost respinsă cu 124 de voturi, 95 voturi "pentru" şi 7 abţineri.Prin moţiunea simplă pe activitatea ministrului Muncii, Mihai Şeitan, grupul parlamentar PSD + PC a sesizat activitatea ministrului, cerându-i acestuia explicaţii despre cauza creşterii şomajului, a reducerii puterii de cumpărare a celor cu venituri… Score: 0,26
Voicu către Al. Mazăre: Ce crezi dacă Băsescu a avut dorinţa să-l aresteze pe Vanghelie sau nu? …fratele primarului Constanţei, Alexandru Mazăre, despre o ipotetică arestare a lui Marian Vanghelie.De asemenea, conform interceptărilor DNA aflate la dosarul trimis la Parlament, în discuţie apare şi numele judecătoarei Lidia Bărbulescu. Score: 0,26
Legea insolvenţei scumpeşte creditele pentru persoanele fizice Senatorii au aprobat marţi o propunere legislativă cu privire la insolvenţa persoanelor fizice, iniţiată de senatorii PDL şi susţinută în plen de toate grupurile parlamentare. Score: 0,26
A apărut şi seria a V-a a stenogramelor din cazul Voicu. Sunt şi numele unor oameni ai puterii, apropiaţi de-ai lui Băsescu Senatorul Cătălin Voicu i-a spus lui Alexandru Mazăre, conform seriei a V-a a transcrierilor din dosarul parlamentarului PSD, că numirea sa în funcţia de ministru al Internelor i-ar conferi linişte lui Marian Vanghelie, care "e direct interesat în problema asta". Score: 0,26
Seara omuleţilor auriţi PREMIILE GOPO 2010 Gala va avea loc la Palatul Parlamentului în 29 martie, la ora 21.00, şi va fi transmisă într-o emisiune-maraton în direct de TVR 1. Score: 0,26
De teama PE, România îndulceşte restricţiile adopţiilor internaţionale Oficiul Român pentru Adopţii a propus eliminarea unor restricţii impuse adopţiilor internaţionale şi aşteaptă ca Guvernul şi Parlamentul să le aprobe.Afirmaţiile au fost făcute de Bogdan Panait, secretarul de stat al Oficiului Român pentru Adopţii, la postul Radio France Internationale. Score: 0,26
“Cine a dat stenogramele trebuie să răspundă penal” Unul dintre liderii PDL – este adevărat, din afara parlamentului -, Score: 0,26
Bruxelles: România nu a susţinut ritmul reformelor, Predoiu: Ba da În ultimele şase luni, România nu a fost în măsură să menţină dinamismul reformei pe care îl obţinuse până la jumătatea anului 2009, perioada electorală ducând la amânarea dezbaterilor parlamentare privitoare la Coduri, constată raportul interimar al Comisiei Europene dat publicităţii marţi, potrivit realitatea.net. Score: 0,26
Raport CE: Reforma în justiţie a fost limitată Dezbaterea în Parlament a proiectelor de lege privind Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală a fost amânată din cauza perioadei electorale din a doua jumătate a anului 2009. Score: 0,26
Partidele parlamentare, chemate să sprijine modernizarea Justiției Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, marți, că raportul interimar al Comisiei Europene pe Justiție arată că România a făcut progrese în modernizarea sistemului juridic, dar a rămas în urmă la dialogul politic între formațiunile parlamentare pe tema justiției. Score: 0,69
Orban: Sunt revoltat că numele meu apare în stenograme Liberalul a ţinut să precizeze că nu a beneficiat de niciun fel de ajutor şi cere "celor cu o urmă de bun simţ" să-şi dea seamă că el, ca ministru, nu putea să ceară nimic unui parlamentar din opoziţie (Cătălin Voicu era parlamentar PSD la acea vreme – n. Score: 0,26
Raport CE: Cazurile de mare corupţie la nivel înalt, în continuare tergiversate sau achitate …şase luni, România nu a putut susţine ritmul alert al reformei aşa cum s-a realizat la mijlocul anului trecut, alegerile prezidenţiale cauzând întârzierea dezbaterilor parlamentare privind Codurile de procedură penală şi civilă, a căror adoptare va fi un pas important în reformă, se arată într-o variantă de raport interimar al CE, obţinută… Score: 0,26
Revoltă bine temperată şi atent selecţionată în PDL În altă ordine de idei, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, luni, la RFI România, că PDL exclude o eventuală fuziune cu viitoarea formaţiune a grupului independenţilor din Parlament, întrucât cele două partide vor avea ideologii diferite. Score: 0,26
Voicu: Să fim atenţi cu idiotu’ ăsta de Băsescu, care încearcă să însceneze ceva Cătălin Voicu: Domnu, asta e România lui Traian Băsescu şi dacă vreţi şi nu mă credeţi o s-o spun în plenul Parlamentului la microfon în seara asta ca să nu aveţi nici un dubiu. Score: 0,26