Actualitate Extern Comuniştii moldoveni contestă la Curtea Constituţională interzicerea simbolurilor sovietice Potrivit acestuia, PCRM nu va renunţa la simbolurile sale şi va lupta prin toate mijloacele legale pentru a obţine anularea deciziei Parlamentului. Score: 0,28
Actualitate Editorial Ţara arde şi baba se piaptănă Acum câţiva ani mă întâlneam – fie în lift, fie pe coridoarele Parlamentului European la Bruxelles – cu o mamaie care se voia o doamnă tinerică, pe nume Viviane Reding. Score: 0,29
Actualitate Conducerea PDL se întâlneşte cu grupurile parlamentare ale formaţiunii Conducerea Partidului Democrat Liberal – Biroul Permanent Naţional al PDL – se întâlneşte duminică, la Palatul Parlamentului, cu grupurile parlamentare ale formaţiunii în vederea stabilirii priorităţilor legislative şi politice. Score: 0,28
Actualitate Eckstein Kovacs, propunerea UDMR şi a „societăţii civile” pentru Avocatul Poporului Gheorghe Iancu a fost revocat din funcţia de Avocat al Poporului, pe 3 iulie, în urma unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, Valer Dorneanu asigurând interimatul. Score: 0,28
Actualitate 30 noiembrie, zi nelucrătoare La sfârşitul lunii mai, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicita ca ziua de 30 de noiembrie să fie declarată printr-o iniţiativă legislativă sărbătoare legală nelucrătoare. Score: 0,28
Traian Băsescu, huiduit ca Dinu Păturică Post scriptum: Preşedintele, alias socrul mic, nu pricepe nici astăzi cumplita ofensă adusă României prin propulsarea cu toate forţele aflate la îndemînă a bietei fete în Parlamentul European. Score: 0,27
Prietenii germani vs interesele Germaniei Momentul unu: În prima vizită la Bruxelles a lui Victor Ponta cel care şi-a asumat rolul de a-l introduce pe prmierul român în saloanele europene a fost Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European. Score: 0,86
Actualitate Editorial Dan Şova – un pas discret înapoi! Culmea culmilor, însă, în ceea ce-l priveşte pe Dan Şova, a fost atinsă la şedinţa extraordinară a Parlamentului, când senatorul liberal Ioan Ghişe a venit cu propunerea de a amâna cu două zile citirea hotărârii CCR, fiind luat la trei păzeşte de surprinzătorul Valeriu Zgonea. Score: 0,27
Actualitate Ghişe: Hotărârea CCR privind referendumul nu este executorie, Parlamentul trebuie să decidă 3 din Hotărârea nr.34/2012 a Parlamentului. … Totodată, aceştia solicită Parlamentului "să ia act şi să acţioneze în consecinţă" faţă de procurorul general Laura Codruţa Kovesi, care "nu şi-a îndeplinit obligaţiile constituţionale prevăzute la art. Score: 0,82
Actualitate Nichita, despre o nouă suspendare Ia ocupați-vă voi până în toamnă de guvernare și veniti la votul nostru, iar când vom ieși la vot se va stabili clar cine conduce Parlamentul și Guvernul". Score: 0,28
Actualitate Pop: Noua lege a dialogului social ar putea intra în vigoare la finalul lunii octombrie Până în 5 septembrie aşteptăm draftul final, să-l înaintăm parlamentului. Score: 0,27
Actualitate Extern Viviane Reding: Am oprit derapajele din România. Trebuie să le dăm o şansă, să-i ajutăm Şi mă bucură să văd că întreaga Comisie, Consiliul şi Parlamentul European şi-au unit vocile pentru a spune nu-democraţia trebuie apărată, oricine se află la putere.” “ Score: 0,27
Actualitate Editorial Băsescu, Crin şi Ponta pe o insulă pustie… Luni, înainte să înceapă şedinţa Parlamentului în care trebuia citită hotărârea Curţii privind referendumul, am primit un e-mail cu un conţinut ce ilustrează spiritul pleşcar al românilor şi capacitatea noastră de a coborî în deriziune orice eveniment, fie el mare sau mic. Score: 0,84
Actualitate Extern Japonia: Moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Deputaţii Partidului Liberal Democrat (PLD) şi ai altor formaţiuni politice de opoziţie au anunţat tot miercuri că vor refuza să participe la viitoarele dezbateri parlamentare, în speranţa că premierul Noda va dizolva camera inferioară a parlamentului nipon optând pentru alegeri legislative anticipate. Score: 0,28
Victor Ponta, naşul fiului vitreg al interlopului Vasile Gorun Nici el, nici Daciana nu o să fie veşnic în fruntea Guvernului sau în Parlamentul european. Score: 0,27
Actualitate Editorial Amatorul arogant Dan Şova, o problemă pentru USL Ministrul PSD pentru Relaţia cu Parlamentul declara că judecătorii Curţii Constituţionale care s-au pronunţat pentru invalidarea referendumului ar fi comis o infracţiune, deoarece nu au luat în considerare „probele” puse la dispoziţie de Guvern. Score: 0,85
Actualitate Extern Deputat spaniol: Abia mă descurc cu 5.000 de euro pe lună care nu-mi ajung pentru nimic, inca 4.200 de euro maxim castig ca deputat si mai iau 290 de euro pentru adunare (parlamentul regional – n.red.), Score: 0,28
Actualitate Extern Dictatul lui Merkel: Nu vorbiţi de rău Grecia şi Banca Centrală Europeană …Dobrindt, care acum se află în plină campanie electorală.“Declaraţiile despre ieşirea Greciei din zona euro trebuie să înceteze”, a spus liderul grupului CSU din Parlamentul European pentru Welt am Sontag.Retorica tot mai dură din coaliţia condusă de Merkel limitează libertatea de mişcare a guvernului federal într-un moment în care… Score: 0,27
Actualitate Zgonea: Curtea Constituţională trimite Monitorului Oficial pentru publicare decizia sa Parlamentul este obligat să dea un semnal că respectă instituţiile statului cât timp la conducerile celor două camere avem preşedinţi USL", a spus Zgonea. Score: 0,28
Hrebenciuc: Băsescu se întoarce la Cotroceni, azi, mâine, poimâine, când se întoarce de la crâşmă Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, înainte de şedinţa Parlamentului, că parlamentarii PNL şi PSD vor asigura cvorumul la şedinţa plenului celor două Camere ale Parlamentului, iar Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni "când vine de la crâşmă". & Score: 0,28
Actualitate Bugetul Societăţii Române de Televiziune, suplimentat cu 65 milioane de lei Parlamentul aprobase, în decembrie 2011, bugetul solicitat de TVR pentru a-şi desfăşura activitatea pe anul 2012, respectiv 150.182.000 de lei. Score: 0,28
Actualitate Zgonea: „Eu nu sunt Roberta Anastase, am nevoie de cvorum pentru şedinţa Parlamentului” "Am nevoie de cvorum pentru şedinţa Parlamentului, eu nu sunt Roberta Anastase, eu trebuie să citesc că există cvorum, asta spune regulamentul comun al Camerei Deputaţilor si Senatului. Score: 0,75
Actualitate Macovei îl vrea cu orice preţ pe Băsescu înapoi la Cotroceni Europarlamentarul PDL Monica Macovei a susţinut luni că la şedinţa Parlamentului pentru citirea hotărârii CCR privind referendumul din 29 iulie nu e nevoie de cvorum, lucru contrazis de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Score: 0,28
Actualitate Senat: Comisia juridică va discuta marţi Ordonanţa privind Codul de procedură civilă Fiind vorba de Ordonanţă de Urgenţă, Parlamentul trebuia convocat, în sesiune de urgenţă, în termen de cinci zile. Score: 0,28
Actualitate Doar judecătorii lui Băsescu au venit în Parlament să-l repună „pe tron” La şedinţa extraordinară a Parlamentului în care ar urma să se citescă hotărârea de invalidare a referendumului au venit patru judecători CCR, toţi din tabăra lui Băsescu: Augustin Zegrean, Iulia Motoc, Ştefan Minea, Petre Lăzăroiu. Score: 0,28
Iliescu: Parlamentul ar trebui să corecteze decizia CCR Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni dimineaţă, într-un interviu pentru gândul.info, că Parlamentul ar trebui "să corecteze" decizia Curţii Constituţionale şi să-l demită pe preşedintele suspendat Traian Băsescu. Score: 1,36