Ai căutat: Turcia
Cei din USL au arătat că astfel de facilităţi fiscale au stat la baza dezvoltării fără precedent a turismului în Turcia şi Bulgaria. … Bulgaria, Turcia (şi Cipru, adăugăm noi) sunt pline de turişti ruşi. … Comparativ, în Bulgaria ele se ridică la 4,3% din PIB, în Turcia la 4,1% iar în Grecia la 5,6%.
Score: 0,28
un program de colaborare artistică şi formare profesională deschis tinerilor coregrafi din Turcia. … Va fi prezentat, de asemenea, proiectul "E-MOTIONAL Bodies & Cities", un program de schimburi artistice şi mobilitate în domeniul dansului contemporan, deschis deopotrivă coregrafilor şi managerilor din Turcia.
Score: 0,27
Turcia nu este încă pregătită să ceară plecarea preşedintelui Bashar al-Assad, însă cere încetarea "imediată" a represiunii sângeroase, spune un oficial turc, sub protecţia anonimatului. … Turcia şi Siria au o lungă frontieră comună, iar relaţiile dintre cele două ţări au evoluat în ultimii ani.
Score: 0,74