Patronii avertizează: O creştere cu 1% a nivelului taxelor înseamnă 100.000 de şomeri <p>Estimarea aparţine patronatelor, care consideră că orice creştere a TVA, impozitului pe venit sau pe profit ar aduce o scădere bruscă a economiei Româneşti. Score: 0,52
Tunul cu terenul Armatei merge mai departe Mai mult, în ordonanţă apare scris că ”imobilul solicitat nu face obiectul unor cereri de revendicare/restituire, nu se află în litigii pe rolul instanţelor judecătoreşti şi nu este grevat de sarcini”, ceea ce nu face altceva decât să confirme şmecheria imobiliară de la MApN, marca Gabriel Oprea. Score: 0,79
Bani pentru pensionari şi şomeri, nimic pentru investiţii BNS a cerut FMI să susţină adoptarea unui sistem unic de pensii, iar pentru anumite categorii profesionale, cum ar fi justiţia, poliţia şi armata, să apară pensii ocupaţionale bazate tot pe principiul contributivităţii. Score: 0,26
600.000 de bugetari afară, cota unică la 10%, patru taxe mari şi late şi vom ieşi din criză Potrivit acestuia, aparatul administrativ supradimensionateste o povară pentru economia românească şi riscă să o sufoce, mai ales în aceste vremuri de criză. Score: 0,26
Brâncuşi, pe lista capodoperelor Apar astfel, în funcţie de preferinţele consumatorului, de schimbarea epocilor sau a modelor, “topuri” ale artiştilor şi ale operelor, ce se schimbă frecvent, mai ales în secolul al XX-lea. Score: 0,26
Ziua Tatălui, sărbătoare legală Iniţiativa legislativă a aparţinut Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA). Score: 0,26
Funcționarii publici au renunțat la greva generală de mâine “Am suspendat greva pe chestiunea salarizării, dar dacă apare problema disponibilizărilor, reluăm greva generală”, a spus liderul FNSA, Valeriu Suciu. Score: 0,26
Cât mai valorează locuinţa ta Astfel, luna aprilie a adus în Capitală şi în oraşe precum Braşov, Constanţa sau Timişoara, noi praguri minime, în special la apartamentele noi. … Raportul mai arată că evoluţia preţurilor practicate la apartamente în luna aprilie a fost foarte diferită de cea a lunii precedente. Score: 0,30
Mai uşor cu turismul prin munţi Dacă n-ar fi apa termală, ai zice că Geoagiu Băi nu-i decât un loc din care să plece lumea în zi de târg. Score: 0,26
Flagelul terorismului terorizează SUA În al doilea rând, ea aparţine lui Hakimullah Mehsud, liderul talibanilor pakistanezi, despre care, în ianuarie, s-a zis că ar fi fost asasinat de o dronă americană. Score: 0,26
Turcescu latră a pustiu la luna Cotidianului <p>Societatea falimentară ce a editat vreme de cinci ani Cotidianul, ziar care i-a aparţinut la începuturi lui Ion Raţiu, a adunat pierderi oficiale de peste 4.000.000 de euro, fără a calcula şi datoriile. Score: 0,51
Încurcate-s iţele Universităţii Bucureşti Ei bine, RPP apare ca şi cum nu ar fi în nomenclator. … Adică ei dau pe apa sâmbetei banii şi toată munca mea?”, Score: 0,26
Gary Moore, turneu premieră Versurile sale descriu episodul tragic din timpul Războiului Rece, din septembrie 1983, în timpul căruia au murit 269 de oameni care se aflau la bordul unui aparat de zbor aparţinând liniilor aviatice coreene, doborât de tirurile sovietice. Score: 0,26
Berceanu: România nu va ieşi din criză în 2010 Declaraţia îi aparţine ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, care spune că reducerea cheltuielilor nu este o măsură suficientă pentru redresarea economică. Score: 0,26
Pledoarie pentru viitor Noi, semnatarii acestei scrisori, precum şi dumneavoastră, destinatarii săi, aparţinem unor generaţii variate. Score: 0,26
BEI ar putea da 125 milioane de euro Primăriei Sectorului 1 "Proiectul de 125 milioane de euro înseamnă un program de investiţii multianual (2010 – 2012) destinat reabilitării termice a 525 de blocuri de apartamente, respectiv aproximativ 25.000 de locuinţe, localizate în sectorul 1 din Bucureşti. Score: 0,78
Atentatul din Times Square: multe piste, nici un suspect Investigatorii studiază imaginile unei camere de supraveghere care prezintă un suspect în timp ce se dezbrăca de un tricou, aparent pentru a deruta poliţiştii. Score: 0,26
Delia Matache se dă pe house (Video) Pentru promovarea piesei “Sunshine” artista a postat pe pagina sa de Facebook câteva poze în care apare topless. Score: 0,26
Festivalul Cerbul de Aur, între 1 şi 6 septembrie Astfel, conceptul multimedia ales pentru ediţia din acest an a Cerbului de Aur aparţine firmei ArtFocus, condusă de Petre Năstase, care a fost director artistic şi al ediţiei din 2009 a Festivalului Cerbul de Aur. Score: 0,26