Editorial Teren neutru Impostura generală Programul SAFE, prin care vom investi peste 16 miliarde de euro în înzestrarea Armatei în următorii ani, s-a negociat cu succes și datorită lui”. Score: 0,27
Politică „Ghinioniștii” de la Ministerul Apărării. Povestea a trei demisii-fulger Acesta susținea că demisia vine „prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”. „ Score: 0,28
Extern Zelenski poate fi salvat de pretențiile lui Putin În cazul organizării unor alegeri parlamentare în Ucraina, partidul condus de președintele Volodimir Zelenski ar pierde în fața unui partid format de fostul comandant al Armatei, generalul Valerii Zalujnîi, acum ambasador la Londra. Score: 0,86
Extern Trump face noi concesii Rusiei – The Telegraph Conform unor surse anonime, documentul ar prevedea cedarea completă a Donbasului către Rusia, recunoașterea anexării Crimeei și a altor regiuni ocupate, reducerea armatei Ucrainei la cel mult 400.000 de soldați și renunțarea la armele cu rază lungă de acțiune. Score: 0,28
Actualitate Politică OFICIAL Ionuț Moșteanu și-a dat demisia Programul SAFE, prin care vom investi peste 16 miliarde de euro în înzestrarea Armatei în următorii ani, s-a negociat cu succes și datorită lui. Score: 0,27
Actualitate Tânăra din Garda Naţională împuşcată lângă Casa Albă a murit Beckstrom şi-a început serviciul militar pe 26 iunie 2023, fiind repartizată la Compania 863 de Poliţie Militară din cadrul Brigăzii 111 de Geniu a Gărzii Naţionale a Armatei din Virginia de Vest. Score: 0,27
Extern Planul B al UE – sacrificii din partea contribuabililor Planul îndatorării UE Planul B al UE pare să fie, potrivit Politico, acordarea unui credit punte Ucrainei, pentru a putea plăti salariile, a asigura funcționarea statului și a armatei, începând de la primăvară. Score: 0,28
Actualitate Putin ne liniștește: Nu are de gând să atace alte țări europene, dar insistă cu Ucraina Planul inițial în 28 de puncte prevedea cedarea de facto către Rusia a regiunii Donbas și impunerea unor limite asupra armatei ucrainene, dar a fost revizuit după contrapropunerea Ucrainei și aliaților săi europeni. Score: 0,27
Extern Războiul poate continua până la pacea justă Niște patrioți ucraineni, cu acceptul șefului armatei, acum ambasadorul la Londra Valerii Zalujnîi? Score: 0,27
Extern BREAKING NEWS Ucraina și Rusia, aproape de un acord de pace. Ce concesii au făcut În același timp, secretarul armatei americane, Daniel Dricoll, se întâlnește în această perioadă cu oficialii ucraineni. Score: 0,27
Editorial Teren neutru Primul semn că Nicușor Dan ar putea fi al doilea Klaus Iohannis Sau că a creat Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) implicând serviciul secret al Armatei în lupta politică, pentru a strânge informații despre prietenii și dușmanii săi. Score: 0,27
Editorial Teren neutru Chișinăul nu își permite „pacea” altora Concesiile cerute Ucrainei, și anume limitarea armatei, blocarea aderării la NATO, recunoașterea unor teritorii ocupate de Rusia, statut special pentru limba rusă și protecție sporită pentru Biserica legată de Moscova… Score: 0,27
Extern Macron tranșează declarațiile privind trimiterea tinerilor în Ucraina ”În momentul în care războiul se hibridizează, este foarte important ca un maximum al compatrioţilor noştri să înţeleagă ce sunt armatele noastre, cum funcţionează, să participe la rezerva pe care am înfiinţat-o şi care este foarte importantă pentru că aduce competenţe armatei noastre”, a conchis el. Score: 0,28
Extern Kremlinul, dronele și moldovenii Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale, traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești. Score: 0,86
Extern SUA au presat Ucraina să accepte acordul la negocierile de la Geneva. Zelenski spune ca va discuta cu Trump punctele sensibile Planul iniţial al SUA avea 28 de puncte şi ar fi prevăzut cedarea regiunilor Doneţk şi Lugansk către Rusia, precum şi reducerea armatei ucrainene – condiţii pe care Kievul le-a catalogat drept inacceptabile. Score: 0,27
Actualitate Politică Nicușor Dan merge miercuri în fața Parlamentului „Este necesară creșterea capacității de luptă a Armatei României” Instituția mai adaugă faptul că actualul context regional și internațional impune consolidarea eforturilor României privind întărirea securității naționale pe toate palierele. Score: 0,29
Actualitate Război de lungă durată în Ucraina – ANALIZA CSAT Astfel, CSAT a subliniat importanța creșterii capacității de luptă a Armatei Române, precum și revitalizarea industriei naționale de apărare. Score: 0,28
Extern Relațiile R. Moldova-Rusia, aproape înghețate. Popșoi: „Nu poți ignora o realitate cruntă” Potrivit fostului ministru al Apărării, Anatol Șalaru, armamentul vechi, care nici nu se mai produce și nu se află în dotarea Armatei Naționale, ar putea proveni din regiunea transnistreană, iar în spatele transportului suspect ar putea sta serviciile rusești, posibil cu complicitatea unor persoane din instituțiile moldovenești. Score: 0,27
Extern Lipsită de strategie și bani, Europa trage de timp în Ucraina Europenii nu sunt de acord decât cu reducerea armatei ucrainene cu 50.000 de militari, nu cu 250.000, de la 850.000 în acest moment. Score: 0,27
Extern Israelul a atacat cu rachete capitala Libanului Grupul susţine că a respectat cerinţele de a-şi încheia prezenţa militară în regiunea de frontieră din apropierea Israelului şi de a permite armatei libaneze să se desfăşoare acolo. Score: 0,27
Politică UPDATE Bolojan a tranșat problema pensiilor speciale. Mingea se mută la CSM Asigură dotarea Armatei Române și respectă obligațiile pe care le-am asumat în NATO și cu SUA. Score: 0,27
Actualitate Repetiţii generale pentru parada militară de Ziua Naţională În garnizoanele în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, reprezentanţii Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase. Score: 0,27
Extern Zelenski: Mă aștept să vorbesc cu Trump despre pacea cu Rusia Conform unor surse anonime, documentul ar prevedea cedarea completă a Donbasului către Rusia, recunoașterea anexării Crimeei și a altor regiuni ocupate, reducerea armatei Ucrainei la cel mult 400.000 de soldați și renunțarea la armele cu rază lungă de acțiune. Score: 0,27
Extern Planul negociat de Putin și Trump a ajuns la Zelenski. Pace sau capitulare? Conform unor surse anonime, documentul ar prevedea cedarea completă a Donbasului către Rusia, recunoașterea anexării Crimeei și a altor regiuni ocupate, reducerea armatei Ucrainei la cel mult 400.000 de soldați și renunțarea la armele cu rază lungă de acțiune. Score: 0,29
Extern ”Plan de pace în 28 de puncte” de ”ziua judecății” lui Zelenski Dan Driscol, secretar pentru armată în cadrul Pentagonului, șeful statului major al armatei, generalul Randy George, și comandantul trupelor SUA din Europa, generalul Christopher Donahue, au fost trimiși la Kiev pentru a discuta despre ”planul in 28 de puncte”. Score: 0,27
Justiție Numele Ilașcu a devenit cauză la CEDO În aceleaşi observaţii, el a indicat că reclamanţii au fost cu certitudine reţinuţi fără mandat, că ei s-au aflat timp de două luni în încăperile Armatei a Paisprezecea şi că percheziţiile şi sechestrările au fost efectuate, de asemenea, fără mandat… Score: 0,43