Servitorii preşedintelui au întocmit lista neagră a indezirabililor lui Băsescu Not found: bani Score: 0,25
Ducu Bertzi: „Industria muzicală românească e la pământ” Mai înainte vorbeam că anul acesta este unul mai prost, mai puţine spectacole, mai puţini bani. … La noi e ca la nimeni, banii din difuzare (drepturile de compoziţie şi interpretare) pleacă afară, fiindcă organismele de gestiune sunt conectate la cele mondiale, cum e şi normal. Score: 0,78
Un grup de greci protestează în magazine şi cere reducerea preţurilor În cazul în care compania vrea să-mi solicite banii, poate merge în instanţă să ceară să-i dau banii", a declarat un protestatar. Score: 0,26
O clădire a CJ Călăraşi poate fi închiriată pentru filme porno Totul e posibil atâta vreme cât directorul bugetar e decis să scoată bani şi din piatră seacă. … Clădirea a costat 700.000 de euro şi a fost construită cu bani europeni. … Vreţi numai bani sau putem să vă facem şi reclamă. Score: 0,27
Gigi Becali a intervenit în litigiul Pandurii – Dinamo I-am zis lui Borcea că-i dau eu banii dacă nu-i primeşte într-o săptămână de la Condescu. … Era vorba ca Pandurii să cedeze jucători sau să dea banii. … A rămas ca să dea banii. Score: 0,26
Berceanu: M-am gândit că aş putea fi arestat L-am auzit de multe ori în Guvern pe domnul Predoiu spunând că are nevoie de bani. Score: 0,26
Udrea ia bani şi de la primării pentru construirea bazinelor de înot Acestea sunt cele trei hituri de succes prin care guvernarea portocalie drenează banii publici. … Udrea, femeie descurcăreaţă cu spirit întreprinzător, s-a pus pe treabă şi a reuşit să facă rost de bani mai mulţi pentru construirea bazinelor de înot. Score: 1,20
Legea hingherilor şi Legea proştilor Au fost bătăliile pentru consiliile de administraţie ale Televiziunii şi Radioului, au fost tentativele de a mări grosolan taxele pe drepturile de autor, au fost presiunile asupra Realităţii TV şi Antenelor 1-3, cele care dau totuşi o grămadă de bani la buget. Score: 0,26
Sabotarea multinaţionalelor, o idee toxică din PDL Trist, directorul de multinaţională îmi povestea că în 10 ani de când firma este prezentă în România nu a scos din ţară nici un leu, tot timpul a făcut angajări inclusiv în această perioadă de criză, ba mai mult, angajaţii români îşi primesc banii la timp. Score: 0,26
Comentariu încă neaprobat de cine trebuie În timp ce mogulii bagă din ce în ce mai puţini bani în tonomate, la Bucureşti se creionează zi de zi mai apăsat o adevărată doctrină a presei-pericol. … Păgubiţii de odinioară nu interesează pe nimeni şi nimeni nu crede că venirea lui Popa în patria mamă ar putea lămuri unde sunt banii. Score: 0,78
TVRI post guvernamental Adică, din banii contribuabililor vrea un post controlat 100% de către guvern Propunerea legislativă iniţiată de Sivli Prigoană şi contrasemnată de o parte dintre deputaţii PD-L prin care se încearcă controlarea presei scrise şi online, nu este singura de natură criminală în ceea ce priveşte mass-media. Score: 0,77
„În lumea noastră mai există nebuni care lucrează din iubire” Dar, între timp, am făcut o altă colecţie, la care mă ajută un prieten care face ce face şi nu-mi ia bani, e drept că dacă are nevoie îl ajut la câte o copertă. … Nici nu-l citeam şi nici nu voiam să-i dau toţi banii mei de buzunar. … Unii făceau artă abstractă pe de-o parte, pe de alta făceau nişte kitsch-uri pentru bani. Score: 0,26
Năstase: Pupinbăsismul, criteriul de promovare pentru funcţii în statul român "Pupinbăsismul" este răsplătit din plin, "şi nu din buzunarul lui Băsescu, ci din banii publici", notează Năstase. Score: 0,26
Dragomir: Clubul Pandurii a ajuns la un acord cu Dinamo Mijlocaşul a fost declarat liber în aprilie 2009 de către Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, iar Dinamo a cerut banii conform clauzei din contract. Score: 0,26
Deutsche Bank caută noi soluții financiare Banca germană vrea să facă rost de bani pentru a-şi creşte participaţia la Deutsche Postbank. … Potrivit unor surse din presa internaţională, banca germană vrea să facă rost de bani pentru a-şi creşte participaţia la Deutsche Postbank. Score: 0,26
Vîntu, sfaturi pentru Popa: Problema fiică-tii e că s-a obişnuit cu bani. Lasă-i doar pentru ţigări "Marea problemă a fiică-tii, s-a obişnuit cu bani mulţi, toacă bani mulţi… … Lasă-i bani doar pentru ţigări", îl sfătuieşte SOV pe Popa. … şi o tapează de bani. … Soluţia pe care o am vizajez eu, prietene, este să nu-i mai dai nici 5 bani. … Nu i-am mai dat 5 bani. … Deci nu-i mai da bani. Score: 0,72
El Pais: România se apropie de faliment În anii anteriori, "au crescut veniturile, şi când politicienii s-au văzut cu banii ăştia, au crescut salariile funcţionarilor şi pensiile, în loc să investească în infrastructură", explică şi directorul editorial al ziarului economic Ziarul Financiar, Cristian Hostiuc. Score: 0,26
Cum a înfipt PDL un primar penticostal în ortodocşii din Secaş Pun ştampila acolo unde li se cere şi sunt fericiţi cât au bani în buzunar", ne spune Lucian Ursuleţu, purtător de cuvânt al PSD Timiş, încercând să explice fenomenul. Score: 0,26
Stenogramele Vîntu-Popa: „Aş prefera să stai să-ţi f… tu capul aici, să mă întreţii pe mine” Suma de bani îi era necesară condamnatului POPA NICOLAE în primul rând pentru a putea să-şi ,,asigure posibilităţile,, de a nu fi descoperit de autorităţile poliţieneşti internaţionale (INTERPOL) îndrituite să pună în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele său, dar şi pentru întreţinerea sa. Score: 0,31
Sorin Ovidiu Vîntu a primit mandat de arestare pentru 29 de zile Procurorii îi acuză de favorizarea infractorului, mai precis că i-au trimit bani lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul prăbuşirii FNI. Score: 0,77
Ce ascunde scandalul Gitenstein? (2) A anunţat că nu mai are bani pentru o asemenea achiziţie. Score: 0,26
Băsescu: Dacă Boc îşi depunea mandatul, menţineam actuala coaliţie şi mai trebuia discutat premierul …bugetului de stat s-a făcut în perioada când liberalii erau singuri la guvernare şi erau şantajaţi în Parlament de PSD pentru a rămâne cu guvernul şi atunci au aruncat cu bani în toate părţile, inclusiv consumând cei 3,2 miliarde euro din Fondul de dezvoltare, care trebuiau consumaţi în autostrăzi, nu în consum", a adăugat şeful statului… Score: 0,26
Adina Vălean: Romii au devenit brand de ţară De aceea, cred realmente că ar trebui să punem din banii europeni o parte pentru proiecte-pilot prin care să încercăm să modificăm această imagine care, din păcate, şi repet asta, a devenit brandul nostru de ţară", a spus Vălean (ALDE/PNL). Score: 0,26
Băsescu: Ieşim din criză la anul. Maximul efectelor sociale, resimţit la iarnă Vrem o creştere de 1-2%, aşa cum a spus FMI, având în vedere utilizarea banilor împrumutaţi pe ceea ce acum avem în buget, sau decidem că vrem o creştere economică consistentă (.. Score: 0,26
Din partea lui Sorin Jurca – Scrisoare deschisă din Roşia Montană De asta nu pot să accept ideea că Roşia Montană ar putea fi sacrificată în numele unor investitori, care de la o zi la alta intoxică opinia publică vehiculând sume astronomice de bani, care, spun ei, ar scoate România din criză. Score: 0,26