Primarul şi viceprimarul Hunedoarei, trimişi în judecată de DNA quot;În aceeaşi perioadă, Hada Ovidiu Marius, în virtutea funcţiei sale, a contribuit la efectuarea, de către aceeaşi primărie, a unui număr de 16 achiziţii publice, în valoare de 367.944,75 lei (aproximativ 90.992 euro), de la cele două firme controlate de Ţiplea Ioan", se mai arată în comunicatul DNA. Score: 0,30
China, afectată de erupţia solară de marţi Ele pot bloca radiocomunicaţiile, pot provoca furtuni de radiaţii de lungă durată, pot afecta şi telecomunicaţiile şi reţelele electrice", se precizează în comunicatul NASA. Score: 0,30
Târgu Frumos, oraşul în care medicii sunt puşi pe fugă Evaluarea care este menţionată în comunicatul Ministerului că ar fi fost realizată împreună cu direcţiile de sănătate publică este, conform directorului, una ireală. Score: 0,29
Lance Armstrong se retrage definitiv din ciclism "Astăzi, anunţ retragerea mea din circuitul profesionist pentru a consacra mai mult timp familiei, luptei împotriva cancerului şi conducerii fundaţiei pe care am creat-o înainte să câştig primul meu trofeu în Turul Franţei", a precizat americanul în comunicatul citat. Score: 0,30
Codul de Etică al Activităților de Lobby, cadrul necesar de autoreglementare Potrivit comunicatului, ca și la nivelul instituțiilor europene, acționând conform Codului de Etică și desfășurând activități transparente, grupurile de interese profesionale și… Score: 0,30
Avocaţii din dosarul lui Vîntu recuză judecătoarea …Sorin Ovidiu Vîntu a transmis din totalul sumei anuale de 200.000 de euro, convenite cu Nicolae Popa, două tranşe de 50.000 de euro, respectiv 20.000 de euro, se arată în comunicatul citat. Score: 0,32
S-au îmbolnăvit după o petrecere organizată de Hugh Hefner "Până în prezent, circa 170 de persoane au declarat că au suferit de febră, frisoane, ameţeală şi probleme respiratorii", se afirmă în comunicatul emis de Departamentul pentru sănătate publică din Los Angeles. Score: 0,30
T.A.T.A. cere excluderea lui David Bryan de la Eurovision …se descalificăsingur prin etalarea voyeuristă a unei conduite reprobabile, care justifică refuzul mamei fiicei sale de a-i incredinţa minora", se arată în finalul comunicatului Alianţei T.A.T.A. Score: 0,30
Amendă de 63 milioane de euro pentru Orange şi Vodafone Absența unui contract specific pentru traficul internațional de voce se datorează refuzului Netmaster de a accepta aceleași condiții contractuale oferite și celorlalți operatori, Netmaster solicitând la momentul respectiv un tratament preferențial” se arată în comunicatul Vodafone România. Score: 0,29
Noul album al trupei Radiohead va fi lansat, sâmbătă, pe internet Această versiune reprezintă un set-box ce include două discuri vinil, un CD, un fişier audio, dar şi "câteva ilustraţii în format mare, 625 de ilustraţii mici şi o copertă colorată din plastic degradabil (ce conţine un aditiv care accelerează degradarea, n.r.)", se afirmă în comunicatul postat pe site-ul trupei. Score: 0,30
Armata dizolvă parlamentul şi suspendă Constituţia Egiptului În comunicatul prezentat duminică de armată se arată că o comisie a început să redacteze o nouă constituţie. Score: 0,30
Lifestyle Sănătate Centrul oftalmologic Oculus îşi diversifică activitatea chirurgicală 650 operaţii de chirurgie refractivă, mai arată comunicatul. Score: 0,30
Sport Steaua a intrat în silenzio stampa În comunicatul postat pe site se arată, între altele: "Conducerea, staff-ul tehnic şi jucătorii au decis să protesteze în acest mod în urma materialelor apărute în presă în ultima perioadă total neadevărate în care aşa zisa jurnalistă Ioana Popescu i-a adus lui Pablo Brandan acuze foarte grave. Score: 0,30
Sport Mircea Sandu: Nu am discutat cu Iorgulescu sau Olăroiu Energiile şi gândurile ar trebui să fie pozitive şi canalizate spre apropiata dublă cu Bosnia-Herţegovina şi Luxemburg, nu spre destablizare", se menţionează în comunicatul preşedintelui FRF. Score: 0,30
Actualitate Justiție A început ştergerea urmelor PD-L din dosarul şpagă la partid Comunicatul a venit însă după ce Vasile Blaga a declarat că îl cunoaște pe Petrescu și că acesta participă la ședințele conducerii PD-L.Administrația prezidențială nu a remis însă nici o dezmințire, în ceea ce privește afirmațiile că Eugen Petrescu ar fi făcut parte din staff-ul de campanie electorală a lui Traian Băsescu. Score: 0,29
Actualitate Extern Reacţii internaţionale: „Allah e mare, faraonul a murit. Visez?” Este normal ce s-a întâmplat, după oprimarea şi corupţia îndurate de poporul egiptean", se arată în comunicatul citat de AFP. Score: 0,30
Actualitate Extern Armata rămâne de partea lui Mubarak În "comunicatul numărul doi" al Consiliului suprem al forţelor armate, citit la televiziunea publică de un prezentator, armata a dat asigurări că va garanta "alegeri libere şi transparente", la o zi de la anunţul lui Mubarak, puternic contestat în stradă, că îi va delega prerogativele vicepreşedintelui. Score: 0,37
Actualitate Bursa a raportat pentru 2010 un profit net preliminat de 5,70 milioane lei "Profitul operaţional realizat în perioada ianuarie-decembrie 2010 depăşeşte indicatorul bugetat", se spune în comunicatul BVB. Score: 0,30
Actualitate Romii solicită modificarea definiţiei substantivului ţigan din DEX Rosetti", potrivit comunicatul emis joi de Agenţia "Împreună"."Considerăm că echivalarea termenului 'rom' cu termenul 'ţigan' şi nespecificarea expresă… Score: 0,30
Actualitate Extern Al-Qaida le cere egiptenilor să declanşeze jihadul Comunicatul organizaţiei Statul islamic din Irak, reprezentând aparent o primă reacţie a grupării la evenimentele din Egipt, a fost publicat marţi pe forumuri utilizate de militanţii islamişti, a precizat SITE. Score: 0,30
Actualitate Editorial Nesimţirea stă la masă cu Puterea Tot vicele Olteanu mai spunea în comunicatul său de presă că tactica PNL, PSD şi PC este una diversionistă. Score: 0,29
Actualitate Editorial Duminica în care Roșia Montană s-a rătăcit de sine. Acum, cine suntem? Va rog sa gasiti mai jos comunicatul de presa. Score: 0,30
Actualitate Extern Obama, despre „tranziţia” din Egipt Obama a evocat "îngrijorările grave privind agresiunile împotriva jurnaliştilor şi grupurilor de apărare a drepturilor omului şi a reafirmat că Guvernul egiptean are responsabilitatea de a apăra drepturile poporului său şi de a-i elibera imediat pe cei reţinuţi pe nedrept", potrivit comunicatului. Score: 0,32
Actualitate Sorin Ioniţă spurcă opoziţia şi din sutele de cazuri când o fi fost aplicată, s-au sesizat doar acum, la un lider politic?) Bomboana pe colivă e comunicatul CSM. Score: 0,29
Actualitate Ziua Roşiei Montane, 1.880 de ani de atestare istorică Pentru a sublinia importanţa conservării patrimoniului cultural al Roşiei Montane, dar şi pentru a atrage un semnal de alarmă asupra pericolului mineritului cu cianuri, la eveniment va fi difuzat în premiera documentarul „Alethea-Amintiri din viitorul Roşiei Montane", informează comunicatul. Score: 0,30
Actualitate ANI: Senatorul PNL Paul Ichim, în incompatibilitate În urma evaluării de către ANI, s-a constatat "că sunt elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către domnul Paul Ichim", se arată în comunicatul ANI. Score: 0,30