Emil Boc şi Massimo Moratti au discutat despre oportunităţile de parteneriat public-privat în energie în România Primul-ministru Emil Boc şi magnatul italian Massimo Moratti au discutat, joi, despre posibilităţile de investiţii din România în domeniile energiei, transporturilor, mediului şi infrastructurii, mai ales în condiţiile legislaţiei parteneriatului public-privat, a informat Biroul de presă al Guvernului. Score: 0,81
PNL cere demisia lui Cseke Attila din cauza problemelor medicilor de familie Premierul Emil Boc a susţinut miercuri că a discutat cu ministrul Sănătăţii situaţia medicilor de familie şi a menţionat că se pot găsi soluţii punctuale, dar contractul cadru trebuie semnat. Score: 0,28
FRF schimbă regulamentul de licenţiere şi încurajează evaziunea fiscală S-a discutat astăzi şi s-a stabilit că regulamentul de licenţiere nu era adaptat pentru România. Score: 0,28
Ministrul turismului, aproape vicepremier Aflandu-se într-o vizită de lucru în judeţul Harghita, Elena Udrea a afirmat că nu o deranjează să se vorbească despre turismul din ''Ţinutul Secuiesc'', la fel cum se poate discuta despre cel din Ţara Bârsei sau Bucovina. Score: 0,28
Olguţa Vasilescu: Neparticiparea lui Băsescu la reuniunea de la Varşovia a afectat grav diplomaţia "Ar fi urmat discutarea unui ansamblu de garanţii durabile de securitate, marcate de o serie de contribuţii pe o perioadă durabilă ale României, deci era foarte important pentru diplomaţia românească, în niciun caz nu era acelaşi lucru ca la Roma unde este doar sărbătoare naţională", a mai comentat senatorul PSD. Score: 0,28
USL Arad vrea candidați comuni la primării și consiliile locale De asemenea, președintele PC din Arad, Mircea Purcaru, spune că a discutat acest aspect cu președintele PNL, Ioan Cristina, urmând să se întâlnească și cu Dorel Căprar. … "Am discutat aseară (n.r. Score: 0,30
Marian Preda, şeful unei comisii prezidenţiale, vehiculat pentru Ministerul Muncii Conform surselor citate, a fost discutată în partid şi varianta unui tehnocrat la Ministerul Muncii. Score: 0,28
Ponta despre propunerea de revizuire a Constituţiei: E o diversiune a lui Băsescu Not found: discuta Score: 0,29
Narcis Iustin Ianău ar putea cânta la o operă din Germania Prinţul Paul şi prinţesa Lia au discutat despre Narcis Iustin Ianău cu prinţesa Madeleine Bentheim und Steinfurt, care este agent de operă în Germania şi Austria. Score: 0,29
Depresie şi fericire, cartografie şi adolescenţă Fiecare este plasat în context istoric, iar contribuţia sa la dezvoltarea ulterioară în domeniile compoziţiei, culorii şi tehnicii este discutată şi prezentată detaliat. Score: 0,28
Banias: N-am intervenit să-l ţin în funcţie pe directorul DSV Constanţa Întrebat cine este fostul ministru la care se face referire în actele procurorilor şi cu care acesta ar fi discutat, Banias a arătat că acesta "este un fost ministru, un lider al PDL care nu era în Guvern" la data discuţiei. Score: 0,30
Anastase: Pensionarii mi-au zis că ar fi preferat să aibă pensiile tăiate dar să nu existe această inflaţie Not found: discuta Score: 0,29
„Sănătatea şi migraţia”, la Comitetul afacerilor europene Ele vor fi discutate în următorul Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne, care se va desfăşura la 9 iunie 2011, şi vor contribui la pregătirea terenului pentru o discuţie privind… Score: 0,28
Tudor Ciuhodaru, deputat PC: Fără nici o exagerare asistăm la un program de eutanasiere a românilor Astfel de proiecte trebuie să fie discutate între decidenţii din sistem: asociaţiile de pacienţi, Colegiul Medicilor şi sindicatele din sănătate. Score: 0,28
Ponta s-a întâlnit cu reprezentanţi ai sindicatelor pentru a discuta depolitizarea TVR Preşedintele PSD, Victor Ponta, împreună cu alţi lideri ai partidului, s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţi ai sindicatelor din TVR pentru a discuta soluţii de depolitizare a televiziunii, care acum, sub conducerea Rodicăi Culcer, ar fi "sută la sută politică". & Score: 0,81
Mironescu: Nu mă înţelegeam cu Banias, nici nu mă saluta Întrebat de procurorul DNA în legătură cu o discuţie telefonică cu senatorul Banias, Mironescu a arătat că este posibil ca la acel moment să fi discutat cu demnitarul, dar că de la sfârşitul anului 2009 şi până în prezent nu a mai avut niciun fel de tangenţă cu acesta "graţie unei stări conflictuale" dintre ei doi. Score: 0,28
Berlusconi este la Bucureşti pentru a scăpa de unda de şoc a alegerilor Cu toate acestea, şeful Guvernului a dat asigurări, la Bucureşti, că a discutat cu preşedintele formaţiunii de extremă-dreapta, Umberto Bossi, care i-a spus că îl va susţine în continuare, pentru a implementa planurile de reducere a deficitului fiscal."Este clar că am pierdut. Score: 0,28
Liderul grupului PDL din Senat regretă demisia lui Şerban Rădulescu Eu personal nu am încercat să îl reţin în PDL, dar au fost colegi care îl ştiau bine şi au discutat îndelung cu dânsul, astfel că am crezut că această intenţie s-a dezamorsat", a declarat liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, precizând totodată că… Score: 0,28
Arhitectul resetării relaţiei cu Rusia, numit ambasador al SUA la Moscova Numirea lui McFaul, acum consilier al preşedintelui SUA pentru relaţia cu Rusia, ar fi fost discutată de preşedintii Barack Obama şi Dmitri Medevedev la summitul G8 din Franţa, în urmă cu o săptămână. Score: 0,28
Filmele de la Cannes, în România …orul Marelui Premiu de la Cannes de anul acesta, „Le gamin au vélo" al fraţilor Dardenne, va fi distribuit în România în 2012, precedat de unul dintre cele mai discutate filme de la Cannes, „Melancholia" lui Lars von Trier (Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină – Kirsten Dunst) şi de lungmetrajul care a primit… Score: 0,28
Vicepreşedinţii au optat pentru domenii În cadrul Biroului Permanent am continuat discutarea problemelor organizatorice, împărţirea vicepreşedinţilor şi secretarilor executivi pe domenii de activitate, calendarul de lucru, plecarea în teritoriu şi raportarea a ceea ce au făcut în teritoriu. Score: 0,28
Dan Pavel: „Tema schimbării lui Boc e o mutare prin care puterea dă presei de lucru” De discutat s-a discutat, s-a negociat. Score: 0,30
Antonescu şi Ponta, deranjaţi de întrebările jurnaliştilor despre afirmaţiile lui Videanu şi Udrea Vom discuta cu mediul de afaceri, în ce măsură există şi alte idei bune pe care să le trecem în programul nostru economic", a răspuns Ponta. Score: 0,28
Ianis Zicu a fost convocat la echipa naţională La antrenamentul de luni este prezent şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, care a discutat aproximativ cinci minute cu selecţionerul Răzvan Lucescu şi s-a adresat jucătorilor, care făceau tura de încălzire, cu: "Salut, tovarăşi". Score: 0,29
Niță (PSD): USL va modifica structura de atragere a fondurilor europene quot;El a fost discutat cu patronate, cu oameni de afaceri, cu sindicate, cu oameni din sectorul academic, deci nu l-am făcut aşa, la întâmplare. Score: 0,28