Reuniunea Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene de luni, 30 mai, desfăşurată la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), a luat în discuţie participarea României la o serie de reuniuni la nivelul Consiliului UE, precum şi o serie de iniţiative ale Comisiei Europene.
La data de 6 iunie 2011, va avea loc, la Luxemburg, reuniunea miniştrilor sănătăţii ai UE. Principalele subiecte pe agenda reuniunii sunt legate de adoptarea celor 4 seturi de Concluzii ale CONS (3 din cadrul Grupului de lucru Sănătate publică şi 1 din cadrul Grupului de lucru Produse farmaceutice şi Dispozitive medicale). Pentru concluziile CONS privind imunizarea copiilor şi sustenabilitatea sistemelor de sănătate, miniştrii vor avea un schimb de opinii, pentru orientarea cărora Preşedinţia ungară va transmite câte un set de întrebări de ghidaj. O temă importantă a reuniunii o va constitui „Sănătatea şi migraţia” şi rezultatele conferinţei tematice care a avut loc la Roma, în 13 aprilie a.c.
Comitetul de coordonare a luat în discuţie şi o serie de iniţiative ale Comisiei Europene.
Printre acestea, un pachet de măsuri adoptat de Comisie pe 24 mai şi care urmăreşte o mai bună gestionare a fluxurilor de migraţie din Mediterana de Sud, precum şi modificări la regulamentul privind vizele pentru a garanta faptul că posibilitatea de a călători fără vize nu duce la abuz. Solidaritatea cu statele membre care sunt cele mai expuse la presiunea migraţiei, precum şi cooperarea mai strânsă cu ţările terţe constituie, în continuare, elemente absolut esenţiale.
Aceste iniţiative reprezintă o primă acţiune ulterioară Comunicării privind migraţia adoptată la 4 mai 2011. Ele vor fi discutate în următorul Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne, care se va desfăşura la 9 iunie 2011, şi vor contribui la pregătirea terenului pentru o discuţie privind politica europeană în materie de azil şi migraţie, care va avea loc în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, din 24iunie
Pe masa reuniunii Comitetului de Coordonare s-a aflat şi un document adoptat în 26 mai, în care Comisia Europeană prezintă o serie de măsuri ce permit procurorilor şi judecătorilor din UE să lupte într-un mod mai eficace împotriva fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Potrivit documentului în discuţie, Comisia intenţionează să consolideze dreptul penal material, clarificând definiţiile unor infracţiuni precum deturnarea de fonduri sau abuzul de putere şi să sporească prerogativele Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi ale Eurojust (organismul UE de cooperare judiciară). UE va examina, de asemenea, modul în care un parchet european specializat ar putea aplica norme comune privind infracţiunile de fraudă şi alte infracţiuni în care sunt implicate fonduri ale UE. Aceste măsuri vor fi posibile întrucât, prin adoptarea Tratatului de la Lisabona, capacitatea UE de a lupta împotriva fraudei a fost consolidată, prevăzându-se competenţa Uniunii de a legifera în domeniul dreptului penal.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.