Luni, 30 mai, în sala Amfiteatru a Teatrului Naţional, a avut loc cea de-a 21 ediţie a “Galei Naţionale a Premiilor de Televiziune”, manifestare de tradiţie în cadrul căreia au fost distinse cele mai bune emisiuni de televiziune româneşti, produse şi difuzate în 2010.
Printre câstigătorii din acest an se numară şi Dan Bittman, împreună cu Mondofilm, echipa sa, realizatoare a emisiunii LIVE Dănutz SRL, în cadrul secţiunii “Divertisment”.
Cu o istorie de peste 7 ani de difuzare, Danutz SRL a fost apreciată de juriu în cuvintele doamnei Manuela Cernat, prin prisma casei de productie Modofilm, ca fiind una din puţinele emisiuni de divertisment care reuşeste sa obţină rating saptamanal, fară a renunţa la bunul simţ, într-o perioadă în care se face tot mai des apel la trucuri ieftine pentru a aduce audienţa.
Cu toate acestea, lumea divertismentului nu este atât de veselă precum pare. Emisiunile îşi găsesc greu finanzare, chiar şi atunci când sunt realizate de case de producţie cu ştate vechi pe piaţa media. Ada Vertan, Producator MondoFilm: “Sper ca acest premiu să însemne pentru Mondofilm, care este de 20 de ani pe piaţa de film şi audiovizual – câştigatoare a peste 20 de premii naţionale şi internaţionale – prin asociaţii la bine şi la greu Dumitru Moroşanu, Corina Voicu, Octavian Iordăchescu şi subsemnata, mai mult decât notorietate! Sper ca măcar o parte din proiectele noastre valoroase, „AMBASADORII SECRETI AI ROMANIEI – Românii de exceptie de pe Terra”, „ RAZBOAIELE MARII NEGRE”, dar şi „DUMINICA IN FAMILIE„ , „Eu mi-ss mandra-n sat„ , „TANţA SI MAREA”, „PARADISUL IN DIRECT„ , să ajungă mai cât repede la public. Decizia o au televiziunile, pentru care acest premiu ar putea înclina balanţa în favoarea noastră, a profesionalismului şi bunului gust dar şi al unui rating suficient în a se putea autofinanţa programele propuse.” Al putea deschide o Cutie a Pandorei în legătură cu bugetul cu care e realizat această emisiune şi bugetele altor emisiuni de gen dar n-o fac”.
Premiul obţinut capată o valoare cu atât mai aparte, având în vedere ca este a doua distincţie de acest fel pe care Danutz SRL o primeste in decursul istoriei premiilor APTR, prima obtinand-o in 2009 la categoria “Cea mai buna misiune Magazin de Divertisment”.
Societatea de productie Mondofilm a fost in schimb distinsă de nenumărate ori pentru programe difuzate pe Antena 1 şi TVR.
Dan Bittman: “As vrea sa dedic acest premiu mamei mele pentru că şi-a schimbat locul de muncă şi a devenit medicul TVR-ului, deschizându-mi calea către fascinanta lume a televiziunii”.
Anul acesta au intrat in competitie pentru premiile APTR 138 de programe, 200 de realizatori, 19 televiziuni si 9 societati independente. Au fost distinse 25 de programe impreuna cu realizatorii acestora, oameni recunoscuti drept creatori dedicati informatiei, culturii, educatiei si divertismentului de calitate. .
Juriul Galei, alcătuit din acad. Nicolae Breban, prof. dr. Manuela Cernat, realizatoarea TV Lucia Hossu Longin, prof. univ. Sorin Ilieşiu, preşedintele APTR Dan Necşulea şi regizorul Dan Piţa a decis câştigătorii celor 26 de categorii.
Lista completa a premiilor APTR:
- Premiul “Opera Prima” Bogdan Serban Iancu: “Automobilul, o pasiune regala”/ TVR1
- Premiul pentru montaj: Silviu Babeanu / TVR Cultural
- Premiul pentru Reportaj de jurnal: Alina Grigore, “Românul din brigada Gurkha”/ TVR1
- Premiul “Condiţia umană”: Carmen Avram – “Impreună dam viata poveștilor”/ Antena 1
- Premiul pentru Eseu: Dite Dinesz – “Fericiri”/ TVR Timisoara
- Premiul pentru Documentar de arta: Ion Cristodulo – “Liberatea acidă a singuratatii – Baba”/ TVR Cultural
- Premiul pentru Ancheta: George Colgiu – “Mafia retrocedarilor”/ Antena 1
- Premiul pentru Em. Magazin: Luca Niculescu – “Fara frontiere”/ TVR1
- Premiul “Reality-show”: Marius Toader, – “Miss fata de la tara”/ Prima tv
- Premiul pentru Reportaj: Gabriel Geamanu – “Cativa oameni ca niste fortarete”/ TVR2, Codruta angelescu – “Locul unde renaste speranta”/ TVR2, Razvan Butaru(coord. de program) – “Dincolo de harta”
- Premiul pentru Interviu: Victor Ciutacu – “Vorbe grele cu Victor Ciutacu”,/ Antena 3
- Premiul pentru Em. Muzicala: Elise Stan /Iuliana Tudor/ Titus Munteanu – “O data-n viata”/ TVR1
- Premiul pentru Potret: Andreea Stiliuc – “Bolek Majerik – Lupul alb”/ TVR Iași
- Premiul pentru Fictiune: Mihai Manolescu, Mara Pasici Manolescu – “Năpasta” de I.L. Caragiale/ TVR Cultural
- Premiul pentru Divertisment: “Danut SRL”, Mondofilm/ TVR1
- Premiul Jean Louis Calderon: Adrian Ursu / Oana Stancu – “Ora de foc”/ Realitatea TV
- Premiul pentru imagine: Marius Danci/ TVR Timisoara, Relu Tabara/ TVR Iasi
- Premiul pentru Reportaj de calatorie: Andreea Berecleanu, Andrei Zaharescu – “2 pe-un weekend”/ Antena 3
- Premiul pentru Em de investigatie politica: Radu Tudor – “Punctul de intalnire”/ Antena 3
- Premiul pentru Documentar cultural: Roxana Chirita – “Cornelia pillat – portret de familie”/ TVR Cultural
- Premiul pentru Talk-show: Dana Grecu/ Radu Tudor – “La ordinea zilei”/ Antena 3
- Premiul pentru Documentar Social Politic: Gabriela Baiardi – “Fantomele industriei socialiste”/ TVR Iasi
- Premiul pentru moderator Prie-Time: Gabriela Vranceanu Firea – “Stirea zilei”/ Antena 3
- Premiul pentru film documentar: Tudor Chirila – “Olareasa de la Vama Sarii”/ TVR2
- Premiul de excelenta: Alessandra Stoicescu/ Antena 3
- Premiul special al juriului: Mihai Gadea – “Sinteza zilei”/ Antena 3
Gala premiilor APTR va fi difuzată pe TVR miercuri, 8 iunie incepînd cu ora 22:10.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.