Trei creşe din Capitală, închise Părinţii copiilor, însă, s-au dovedit a fi solidari cu protestatarii. Score: 0,32
Intelectualul valah şi feuda culturală Dar să recunoaştem că un astfel de discurs ar fi de mare succes şi astăzi dacă ar renaşte Partidul Comunist, în ciuda evenimentelor contrare pe care le-a dovedit istoria. Score: 0,30
Moştenirea şi lecţiile regimului Kaczynski La fel, renaşterea rivalităţilor istorice cu Berlinul şi cu Moscova s-a dovedit o carte pierzătoare pentru Polonia, care a fost ocolită de rutele energetice dintre Rusia şi Germania. Score: 0,34
Trainice relaţii de prietenie politico-economice Băsescu a fost despărţit de Căşuneanu de arestul Cercetărilor Penale S-a dovedit atunci ca renumita firma de inghetata nu ii adusese de fapt in buzunar decat 24 milioane de lei in sapte ani, iar puse cap la cap afacerile familiei, doar 240 de milioane pe an. Score: 0,31
Un notar a lăsat fără case 20 de persoane Potrivit IJP, în unele cazuri au împrumutat victimelor anumite sume, iar apoi le-au pus să semneze în faţa notarului o aşa-zisă garanţie imobiliară, care în fapt s-a dovedit a fi un contract de vânzare-cumpărare. Score: 0,32
Plantele etnobotanice sunt, oficial, interzise …situaţia apariţiei în România a unor magazine în care se comercializau o serie de produse ce au în componenţă plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive, care s-au dovedit a fi deosebit de periculoase pentru sănătate, care erau considerate "droguri legale". Score: 0,32
Cine şi ce urmează? Voinţa dovedită de autorităţi în cazul Voicu este nepăsare totală în cazul marilor favoriţi ai puterii. Score: 0,31
MedLife a intrat pe segmentul recoltării de celule stem Am dorit să alegem cel mai bun partener din domeniu, iar Stem Sure s-a dovedit a fi singura companie din sud-estul Europei care îndeplineşte toate exigenţele care ţin de recoltare, transport, procesare şi stocare. Score: 0,32
România, pe locul al doilea într-un top al ţărilor de unde sunt lansate atacuri informatice "Capitala sponajului cibernetic mondial" s-a dovedit însă a fi oraşul Shaoxing, din estul Chinei, de unde sunt lansate 21,3 la sută dintre atacurile înregistrate la nivel mondial, multe dintre acestea vizând experţi… Score: 0,32
Exerciţii de seducţie cu Monica Davidescu „Teatrul este pentru mine o terapie” De la modă ţi-ai luat zborul spre lumea dansului, unde ai dovedit graţie şi nerv. Score: 0,30
Mânie patriotică fără consecinţe Nu cumva cu acest circ justiţiar am dovedit lumii că nu putem să ne ridicăm cu un centimetru deasupra slăbiciunilor care ne paralizează societatea de atâtea decenii? Score: 0,31
Spectacolul Lord Of The Dance de la Bucureşti are şanse să se desfăşoare cu casa închisă …epuizarea biletelor VIP (350 lei) si a celor din categoria a cincea (100 lei)!Indiferent de varsta, sex sau cultura oamenii adora show-ul irlandezilor, acest lucru fiind dovedit de zecile de tari in care au doborat orice record de box-office, spectacolul acestora fiind vizionat de sute de milioane de persoane din intreaga lume! Score: 0,32
Tăriceanul: Boc nu cunoaște legea cu toate că e profesor de drept …spusele actualului premier ar putea face obiectul unei acţiuni penale.La ieşirea din sala de judecată, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, în faţa judecătorilor, s-a dovedit că premierul Boc nu a avut dreptate anul trecut şi totul a fost un joc politic. Score: 0,31
Aviz favorabil în Comisia juridică pentru reţinerea lui Voicu Dacă eram dovedit, de ce nu mi s-a făcut flagrantul? Score: 0,31
Un rus a refuzat un milion de dolari Teste riguroase au dovedit ulterior ca avea dreptate. Score: 0,32
Victorie pentru Obama: Congresul SUA a aprobat reforma asigurărilor de sănătate …Reprezentanţilor a unei reforme istorice a sistemului de asigurări de sănătate, după mai multe luni de negocieri aprinse în Congres, transmite AFP, preluata de Mediafax."Am dovedit că rămânem un popor capabil de lucruri mari", a declarat Obama, în noaptea de duminică spre luni, după ce reprezentanţii tocmai aprobaseră cu 219 voturi… Score: 0,31
Senatorii PNL, în topul cheltuielilor cu birourile Senatorii UDMR s-au dovedit cei mai cumpătaţi din acest punct de vedere, cu cheluieli medii de 9.616 de lei pentru fiecare senator. Score: 0,31
Afaceri made in Romania: aeroprofit cu targa şi cu sceptrul prezidenţial Şi s-a dovedit a fi exact ceea ce căutau. Score: 0,30
Zeci de mii de bulgari îşi cumpără permisul de conducere cu 150 de euro Cât îi priveşte pe cei care şi-au cumpărat permisele şi acum conduc pe drumurile publice, nu putem întreprinde prea multe măsuri legale, pentru că sunt cazuri dificil, dacă nu chiar imposibil de dovedit”, a mai spus Ţvetkov. Score: 0,32
Ministerul Mediului suplimentează bugetul pentru apărarea împotriva inundațiilor …Pădurilor a fost prevăzută suma de aproximativ 150 milioane lei pentru refacerea liniilor de apărare împotriva inundaţiilor în cele două bazine hidrografice, sumă care s-a dovedit insuficientă pentru realizarea acestor lucrări, devenind astfel evidentă nevoia de suplimentare a acestei sume cu încă 80 de milioane lei din Fondul pentru Mediu… Score: 0,32
Carlos Saura: “Filmul reprezintă, ca şi viaţa, o aventură” Regizorul unui univers de pasiune, senzualitate, nostalgie – Am făcut un casting la Roma şi i-am găsit foarte repede pe Lino Guanciale (Mozart), Francesca Einaudi (soţia lui Mozart), Lorenzo Balducci (Lorenzo da Ponte) şi Tobias Moretti (Casanova), care s-au dovedit extraordinari. Score: 0,30
Specialiștii au stabilit că ameninţarea cu bombă de la Timişoara este falsă S-au urmat toate procedurile impuse în astfel de cazuri, s-au făcut verificări şi s-a dovedit a fi o ameninţare cu bombă falsă", a spus el. Score: 0,31
Revoluţionarea reformei prin mişcări contestatare Azi nu mai e posibilă o asemenea colaborare, PSD nu-l mai are în frunte pe Mircea Geoană-cel-prostănac (altfel, dovedit abil), ci-l are pe Victor Ponta-cel-isteţ (care a aruncat peste bord alianţa tacită cu PNL, din motive ideologice), să se bucure duşmanii… Ne vom trezi cu mişcări sindicale de stradă contestatare violente? Score: 0,33
Molnar: Gripa aviară, identificată în două gospodării din Letea, 49 de păsări moarte …Letea, că veterinarii au găsit 49 de păsări moarte în două gospodării şi că s-au luat măsuri pentru supravegherea atentă a zonei."Până acum, nimeni în lume nu a dovedit că gripa aviară se transmite de la om la om", a spus Geza Molnar, scrie Mediafax. Score: 0,31