Marko: Vom propune în continuare eliminarea caracterului de „stat naţional” al României …Constituţie, că avem comunităţi naţionale, comunităţi minoritare cu o altă limbă, altă identitate naţională în România şi aceste comunităţi beneficiază de anumite drepturi, într-o astfel de situaţie, ideea că România ar fi statul unei singure naţiuni, al unei singure identităţi, nu-şi mai are rostul", a spus el. Score: 0,25
Norul de cenuşă a adus pierderi de miliarde şi în turism Totodată, el a apreciat că OMT va lucra la proiectul ce va fi trimis la ONU pentru crearea unui acord asupra drepturilor consumatorilor. Score: 0,25
Apelul Rapidului a fost respins, 3-0 pentru Timişoara "Nu pot să cred aşa ceva, este un abuz de drept, vom merge la TAS şi în instanţele civile pentru a ne câştiga dreptatea", a reacţionat George Copos la aflarea deciziei Comisiei de Recurs. Score: 0,26
Un loc de muncă pentru 38 de şomeri Drept urmare, încă de la primele ore ale dimineţii din 23 aprilie, în faţa Palatului Copiilor din Bucureşti, unde s-a organizat târgul de joburi, s-au format cozi interminabile. Score: 0,25
Bani pentru o obligaţiune de 100 de ani <p>Moştenitorul unui investitor de acum aproape 100 de ani îşi cere drepturile. Score: 0,51
Daniel Buda: Parlamentul va fi dizolvat, dacă trece peste decizia CCR Dacă totuşi se doreşte ca acest aviz să aibă totuşi rol consultativ, mi se pare normal ca în ipoteza în care referendumul nu confirmă motivele de suspendare a preşedintelui, Parlamentul să fie dizolvat de drept", a declarat Daniel Buda, citat de City News. Score: 0,26
Camere video în toate școlile din sectorul 1, până la sfârșitul anului …de alarmare este montat în fiecare unitate de învăţământ într-un loc uşor accesibil personalului de pază și se utilizează în următoarele situaţii: pătrundere fără drept în unitatea de învăţământ, intrare prin efracţie, atac asupra personalului de pază, tulburarea ordinii şi liniştii publice, urgenţe medicale sau în caz de incendiu… Score: 0,25
CCR: Guvernul nu poate emite OUG pentru modificarea Legii ANI Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Score: 0,25
IPP le-a invitat pe Mincă şi pe Trandafir la o dezbatere electorală 19 având dreptul la o cât mai bună informare asupra ofertei electorale înainte de a se prezenta la vot. Score: 0,25
Sanda Nicola în dialog cu Monica Gheorghiu, „vânător” de minţi sclipitoare. Mulţi dintre copiii supradodaţi sunt adesea catalogaţi drept indisciplinaţi la şcoala. Score: 0,25
Din ciclul: Cine e cu noi nu mai este împotriva noastră Că pe undeva a avut dreptate – ne referim la calitatea prestaţiei de consiliere – este altă poveste. Score: 0,25
Oana Badea: „Greva generală nu înseamnă că punem lacătul pe şcoli” …desfăşurarea activităţii, în condiţiile anunţării unei greve generale de o zi.Astfel, directorii vor lua act de decizia cadrelor didactice din unitatea respectivă de a-şi exercita dreptul legal la grevă şi, în funcţie de aceste decizii, vor stabili orarul elevilor de astăzi. Score: 0,25
Teo refuză o dezbatere televizată cu Mincă Drept urmare, noi nu vom participa la o discuţie faţă în faţă cu Liliana Mincă. Score: 0,25
Surupăceanu: Gestul preşedintelui Băsescu de a mă da în judecată, jenant şi derizoriu Altfel, găsesc gestul domniei sale (preşedintelui Traian Băsescu – n.r.) jenant şi derizoriu, dată fiind suma de 100 lei care mi se cere drept despăgubire. Score: 0,25
Evacuare cu mascaţii la Sun Plaza Mall Astfel, începutul a fost făcut, urmează doar ca şi ceilalţi proprietari să fie repuşi în drepturile lor. Score: 0,25
Interceptările telefonice, literă de lege în Bulgaria Parlamentul de la Sofia a respins vetoul preşedintelui socialist Gheorghi Pârvanov, aprobând noul Cod de procedură penală, considerat de opoziţia de stânga drept o unealtă a unui stat stalinist. Score: 0,26
Cele 10 porunci ale lui Traian Băsescu Nu cred că românii ar accepta să abandoneze dreptul de a-şi alege direct Preşedintele. … O impune şi simţul elementar al dreptăţii. … În sfârşit, îmi asum consideraţiile din Raport referitoare la nevoia absolută de clarificare şi de aplicare directă a drepturilor cetăţenilor. Score: 0,26
Marko: Vrem Parlament bicameral şi mai puţini parlamentari, dar nu 300 …faptul că proiectul Guvernului a inclus un alineat privind drepturile minorităţilor, pe care îl consideră drept extrem de important şi care conferă organizaţiilor acestora dreptul de a fi consultate în probleme legate de învăţământul în limba maternă, cultura minorităţilor, funcţionarea, înfiinţarea şi desfiinţarea instituţiilor educaţionale… Score: 0,26
Mincă ar fi publicat numărul de telefon al lui Teo la anunţuri imobiliare Ea a menţionat că această prevedere privind cupoanele există în lege, dar că acestea se dau de către angajatori, numai că acest drept nu este cunoscut în momentul de faţă, drept dovadă că o singură persoană a ridicat acest cupon de la angajator, în Bucureşti. Score: 0,26
Funcţionarii publici se pregătesc de grevă generală "Până când nu vor găsi soluţii pentru contractele colective de muncă, hotărârile judecătoreşti definitive şi până când nu se va face dreptate, colegii din ţară vor intra în grevă generală. Score: 0,25
Aşa-zisa revizuire a Constituţiei …ori, la o distanţă de 30 de zile; depăşirea termenului de 10 zile pentru validarea de către Camera Reprezentanţilor a unui nou guvern se consideră ca fiind respingere – drept consecinţă, se reduce de la 60 la 45 de zile termenul în care şeful statului poate dizolva Parlamentul; în cadrul procedurilor de suspendare a şefului statului, avizul… Score: 0,25
CSM strâns cu uşa de asociaţia judecătorilor Curtea de Apel a admis cererea UNJR, dar, în urma recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că CSM are dreptul să emită normele de aplicare a Codului deontologic, tocmai pentru că are ca principală atribuţie respectarea, de către magistraţi, a prevederilor din acest cod. Score: 0,26
„Poliţia” concediilor medicale, pe teren din luna mai Gheorghe Barbu a subliniat faptul că această ordonanţă de urgenţă încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. … Vă atenţionez că, odată ce veţi ajunge la domiciliul bolnavului însoţit de poliţie, vom ataca constituţional încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Score: 0,25
Guvernul a aprobat proiectul legii pentru revizuirea Constituţiei, cu Parlament unicameral Boc a amintit că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Score: 0,26