Eliberarea la BrâncuÅŸi Cap de femeie (1908), Muza adormită (1908) Å£in de acelaÅŸi registru. … Pentru că ce este de fapt o femeie? Score: 0,28
În lumea iubirii Testând limitele sale şi pe ale amantului ei ca să obţină plăcerea, Simone poate fi văzută ca o femeie înaintea timpului său, a cărei atitudine noncomformistă contestă prejudecăţile privind sexualitatea feminină şi a dus, în cele din urmă, la propria decădere. Score: 0,32
O româncă, printre victimele accidentului feroviar din Germania O femeie de cetățenie română se află printre persoanele rănite în accidentul feroviar din Germania care a avut loc marți, starea sa fiind gravă, dar stabilă, se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe la solicitarea Agerpres. Score: 0,30
Pentru care motiv talibanii au executat o femeie O femeie acuzată de adulter a fost executată prin împușcare de către talibani, a anunțat luni un oficial guvernamental din provincia Ghor din vestul Afganistanului, relatează DPA preluată de AGERPRES. Score: 1,43
Circulaţia în Bucureşti Accesul străzilor a ajuns un eroism pentru o femeie, neînsoţită de un domn însoţit de un baston; căci pe lângă femeile care exploatează din punct de vedere profesional impertinenţa trecătorilor, sunt femeile care nu se dedau cu sportul surorilor lor, femei măritate, fete, copile. Score: 0,28
Carnavalul de la Koln, marcat de agresiuni cu caracter sexual De asemenea, o altă femeie, reporter la un post de televiziune, a fost pipăită chiar în timpul unei transmisiuni în direct. Score: 0,28
Pe simezele de la Baia Mare ÅŸi Cluj Simon Hollssy, Femeie bătrână Tiberiu Alexa a publicat 32 de volume (autor unic ÅŸi co-autor: studii ÅŸi eseuri; albume de artă ÅŸi cataloage de expoziÅ£ii) ÅŸi, respectiv, peste 160 de… Score: 0,27
Cum se implică Avocatul Poporului în cazul preoţilor neîndurători O femeie din Dolj a fost nevoită să îşi înmormânteze mama în mijlocul unui câmp, după ce preotul din sat a refuzat categoric să îi dea un loc de veci din cauza religiei defunctei. Score: 0,29
LicitaÈ›ia „MaeÈ™tri ai portretului” – de la Aman la Baba Să mai adăugăm È™i un Portret de bucovinean de George Löwendal, Portret de femeie în costum popular de Sava HenÈ›ia, La lumina lămpii de Ipolit Strâmbu, Fată cu mandolină de Ion Musceleanu, Fetiță cu floare de iris de Lucia Piso Ladea, Portretul… Score: 0,28
Prezidenţiale americane, implicaţii mondiale Pe urmă, după ce, în 2008, americanii au ales în premieră un preşedinte afro-american, recte Barack Hussein Obama, a cărui bunică trăieşte şi azi în Kenya, mergând pe aceeaşi linie, vor trimite o femeie la Casa Albă? Score: 0,28
Mari actori, mari spectacole în teatrele bucureştene La fel, bărbatul iubit de femeie este regele ei. Score: 0,27
Întâmpinarea Domnului Ajuns la textul "Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu" (Isaia VII, 14), traduce cuvântul "Fecioara" prin "femeie", fiind de neînţeles ca o fecioară să nască. Score: 0,28
O Lady Macbeth rusoaică, la Opera din Lyon …shakespeareană a titlului este contrazisă, opera în patru acte, pe libretul semnat de compozitor ÅŸi de Aleksandr Preis după romanul lui Nikolai Lesko, o prezintă pe eroină ca pe o femeie venită într-un univers străin, circumscris de un decor unic, în care este stăpânită treptat de frustrări ÅŸi de violenţă. Score: 0,28
Tragedie în Republica Moldova Martorii spun că o femeie cu copii a venit la o vaduvă care la fel avea copii pentru a o ajuta la pregătirea pentru o ceremonie de comemorare. Score: 0,28
Accident rutier mortal O femeie de 67 de ani a murit după ce a fost lovită de un şofer care a scăpat maşina de sub control. Score: 0,29
Fondator al trupei Paraziții, prins în timp ce primea 6.000 de euro "În activitatea infracțională, cei doi ar fi fost sprijiniți de o femeie. Score: 0,28
Accident rutier pe DN1 Un accident rutier s-a produs vineri dimineață pe DN1, vizavi de sediul postului Realitatea TV, în urma căruia o femeie de circa 39 de ani a fost accidentată de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar, au anunțat oficiali ai Brigăzii Rutiere. Score: 0,29
Metrorex, pericol public? Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a sancționat joi Metrorex, interzicându-i să mai folosească temporar staţia Piaţa Victoriei, după ce o femeie s-a plâns că şi-a prins piciorul între peron şi garnitura de tren, se arată într-un comunicat de presă. Score: 0,28
Ridicați de jandarmi chiar din fața casei lui Iohannis Doi turiști, un polițist din Republica Moldova și o femeie, au fost duși marți seara la sediul Poliției Sibiu, de un echipaj de jandarmi, după ce aceștia s-au oprit în fața casei președintelui Klaus Iohannis pentru a-și face poze de pe trotuar. Score: 0,31
Cum vede liderul Uniunii Baptiste cazul femeii îngropate în câmp Tensiunile în comuna Tălpaș din Dolj tind să ia amploare după ce o femeie a fost înmormântată în câmp, preotul nepermițând îmormântarea ei în cimitir pentru că a renunțat la religia ortodoxă, conform b1TV. Score: 0,89
Florin Zamfirescu: „ÃŽntotdeauna am avut o curiozitate să ÅŸtiu ce e dincolo de viaţă” ÃŽntre un bărbat ÅŸi o femeie cred că se ajunge la iubire când nu mai e dragoste. Score: 0,27
Atac rasist la adresa unei familii de români O femeie de origine chineză şi copilul ei au plecat din zonă, după ce, pe data de 12 ianuarie, locuinţa ei a fost atacată cu sticle incendiare. Score: 0,28
Capodopera lui Orazio Gentileschi estimată la 35 de milioane de dolari Femeie cântând la lăută Danae şi ploaia de aur prezintă o scenă din mitologia clasică. Score: 0,28
„Feminitate ÅŸi împodobire” …obiecte de patrimoniu din colecÅ£iile Muzeului NaÅ£ional al Satului Dimitrie Gusti: costume populare femeieÅŸti din cele mai reprezentative zone etnografice ale ţării, costume femeieÅŸti ale minorităţilor, învelitori de cap, pălării, marame, chindee, cepse, năframe, pomeselnice, câteva piese destinate amenajării interiorului casei, Å£esături… Score: 0,29
Cel puțin 29 de civili uciși în raiduri aeriene care ar fi fost efectuate de către aviația rusă Şapte copii și o femeie și-au pierdut viața în raidurile de la Khasham, în provincia Deir Ezzor, unde au murit deja vineri în alte raiduri, întreprinse de regim sau de aviația rusă, cel puțin 44 de civili, dintre care aproape jumătate copii. Score: 0,29