La Mulţi Ani, România, oriunde te-ai afla! Repertoriul, care include „Anotimpurile” de Vivaldi, „Rapsodia Română” de George Enescu, „Balada” lui Ciprian Porumbescu, este completat de momente coregrafice cu participarea ansamblului german de balet „Fantezia” şi a ansamblului Şcolii de coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti. Score: 0,26
Ploaie de stele pentru generalii ascultători Fostul cancelar al Ordinelor şi Medaliilor de la Palatul Cotroceni, istoricul Floricel Marinescu, spulberă gestul garantului constituţional al statului român şi dezvăluie, în premieră, pentru cotidianul.ro, că împotrivirea sa faţă de manierele decoraţionsite ale lui Traian Băsescu au determinat îndepărtarea sa din funcţie. Score: 0,26
5.000 de jandarmi vor asigura ordinea la manifestările de 1 Decembrie Jandarmii vor fi prezenţi în locurile unde au loc parade militare, depuneri de coroane de flori şi manifestări cultural-artistice, la care se estimează că vor fi mulţi participanţi, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Române, citat de Mediafax. Score: 0,27
Programul Teatrului National de Opereta „Ion Dacian”, 2 – 4 decembrie 2011 …hall – Punte peste culturi Cu: Bianca Ionescu, Tina Munteanu, Gladiola Nitulescu – Lamatic, Oana Rusu, Alexandra Savu, Silvia Sohterus, Daniela Vladescu, Dorina Velicu, Florin Budnaru, Marius Mitrofan, Ernest Fazekas, Daniel Madia, Catalin Petrescu, Adrian Nour, Eduard Adam. Score: 0,27
Spectacole la Teatrul de Stat Constanţa …Distributia: Andu Axente, Laura Iordan, Turchian Nasurla / Ana-Maria Stefan, Andrei Cantaragiu, Marian Adochitei, Adrian Dumitrescu, Luiza Toma, Georgiana Mazilescu, Florina Diaconu / Andreea Tutui, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip, Mirela Pana Duminica 4 dec. Score: 0,27
De la Iisus la istorii secrete şi provocările viitorului Echipa de protocol a Kremlinului pregătise din timp o selecţie reprezentativă de oameni de ştiinţă, medici, artişti şi studenţi, prezentă la faţa locului, iar aceştia au îmbrăcat în flori piedestalul de granit al lui Feliks de Fier. Score: 0,26
Peste 1.500 de militari şi tehnică MApN, MAI, SRI şi SPP vor defila de 1 Decembrie Tot în Bucureşti vor avea loc, în aceeaşi zi, la ora 08.00, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I. Score: 0,27
O magnifică Tosca Înregistrat în iulie anul acesta, spectacolul cu "Tosca" îi are în distribuţie pe Angela Gheorghiu, care interpretează rolul principal, Floria Tosca, pe Jonas Kauffman în Mario Cavaradossi şi pe Bryn Terfel în Scarpia, acompaniaţi de corul şi orchestra Operei Regale din Londra. Score: 0,26
O magnifică Tosca Înregistrat în iulie anul acesta, spectacolul cu "Tosca" îi are în distribuţie pe Angela Gheorghiu, care interpretează rolul principal, Floria Tosca, pe Jonas Kauffman în Mario Cavaradossi şi pe Bryn Terfel în Scarpia, acompaniaţi de corul şi orchestra Operei Regale din Londra. Score: 0,26
10 Mai sărbătoare naţională? Iniţiatorii acestui proiect sunt deputaţii PDL Viorel Arion, Iosif Blaga, Gheorghe Ciobanu, Cristinel Dugulescu, Clement Negruț, deputatul PSD Florin Luca şi deputatul PNL Horia Uioreanu. Score: 0,27
Petrolul învinge la Mediaş cu 1-0. Târgu Mureş – Concordia 3-0 Mureşenii au deschis scorul prin Robert Ilyeş (11), dintr-un penalty foarte uşor acordat de arbitrul gălăţean Cojocaru, la un duel între Florin Dan şi Adrian Popa. … FCM s-a desprins din alt penalty dictat uşor şi transformat de Sergiu Buş, iar Florin Dan a închis tabela în min. Score: 0,27
Fermecătoare serate muzicale Un regal cu tenorul Florin Farcaş Rigoletto la Opera Naţională Bucureşti În aceeaşi zi, vineri, 2 decembrie, Opera Naţională Bucureşti celebrează o altă personalitate a scenei lirice, tenorul Florin Farcaş, cu o reprezentaţie a operei „Rigoletto" de Giuseppe Verdi. Score: 0,28
Prietenii muzeelor – Concert pentru Vila cu clopoței Grigore Leșe, Florina Cercel, Virgil Ogășanu, Ilinca Tomoroveanu, Traian Stănescu, Rodica Mandache, Daniela Nane, Marius Mihalache, Teodora Enache, Felcia Filip, Răzvan Mazilu și Monica Petrică au prestat pentru același scop. Score: 0,26
Serenade în faţa închisorii cu prilejul zilei de naştere a Iuliei Timoşenko Mai mult de 2.000 de simpatizanţi ai fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko s-au adunat duminică în faţa închisorii în care aceasta este deţinută, pentru a-i aduce flori, a-i cânta serenade şi a-i ura la mulţi ani cu ocazia împlinirii a 51 de ani, conform AFP, potrivit Agerpres. Score: 0,28
Ne facem partid şi intrăm în circul politic! – Vom participa la slujba religioasă de la Monumentul Ostaşului Necunoscut şi vom depune coroane de flori. Score: 0,26
„Îl invit pe Igaş să vină să vadă cum arată oraşul şi abia apoi să deschidă gura!” Ieşit din greva foamei după ce a obţinut promisiunea guvernului de alocare a unui milion de lei pentru subvenţionarea căldurii în oraş, primarul Florin Cazacu suflă şi în iaurt. Score: 0,80
Primarul din Brad a încetat greva foamei Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a încetat, sâmbătă, greva foamei declanşată în urmă cu şase zile, el afirmând că este dispus să recurgă şi la alte forme de protest în situaţia în care problema încălzirii apartamentelor din oraş nu va fi soluţionată pentru toată iarna, potrivit Agerpres. Score: 0,27
Unii copii nu îşi mai doresc jucării de sărbători Brăţări şi inele cu flori, fructe, fluturi. Score: 0,27
România a obţinut cinci medalii de aur şi una de argint la CE de fotbal tenis Astfel, la simplu, medalia de aur a revenit Anei Maria Gherghel (Comexim Lupeni), care în echipă cu Monica Şagău (CS Fotbal Tenis Răzvan Cluj) a cucerit şi aurul în proba de dublu, în care a fost folosită şi Florica Chiar (Viitorul Alexandria). Score: 0,27
Primarul din Brad, aflat în greva foamei pentru că oamenii nu au căldură, a fost transportat la spital Primarul din Brad, Florin Cazacu, aflat în greva foamei, a fost transportat la spital. … Florin Cazacu este membru PSD şi nu primeşte fonduri pentru că nu a trecut în barca puterii, susţine liderul social-democrat Victor Ponta. Score: 0,28
Primarul arestat al Clujului, suspendat din funcţie Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a emis, vineri, un ordin în acest sens. Score: 0,27
Primarul din Brad, aflat în greva foamei, a fost transportat la spital Primarul din Brad, Florin Cazacu, aflat în greva foamei, a fost transportat la spital. Score: 0,27
NASA lansează spre Marte cel mai sofisticat robot creat de agenţie Lansarea roverului Curiosity la bordul unei rachete Atlas V, de la baza Cape Canaveral din Florida, este prevăzută a avea loc sâmbătă, la ora 15.02 GMT, în deschiderea unei ferestre de lansare ce are durata de o oră şi 43 de minute. Score: 0,26
Mişcarea Occupy Wall Street se înarmează Personalul angajat de proprietarii parcului, Brookfield Properties, să cureţe mizeria lăsată în urmă de protestatari a anunţat că a descoperit diverse cuţite, inclusiv de bucătărie, şi alte instrumente care ar fi putut fi folosite în violenţe, în straturile de flori din spaţiul public, potrivit oficialilor. Score: 0,27
Între „Gallimard – un secol de cărţi” şi Panait Istrati, „pelerinul inimii” Ea va fi urmată de difuzarea filmului "Panait Istrati, pelerinul inimii", o producţie TVR/ Institutul Francez din Bucureşti, cu Florian Pittiş în rolul lui Istrati. Score: 0,26
Între „Gallimard – un secol de cărţi” şi Panait Istrati, „pelerinul inimii” Ea va fi urmată de difuzarea filmului "Panait Istrati, pelerinul inimii", o producţie TVR/ Institutul Francez din Bucureşti, cu Florian Pittiş în rolul lui Istrati. Score: 0,26