Cine sunt ticăloşii? Iar din ce vorbeşte lumea, principalii cumpărători de voturi sunt chiar foştii colegi ai preşedintelui Traian Băsescu. Score: 0,26
30 de milioane de euro, supravegherea informativ-operativă a lui SOV Cu toţii au prevăzut, din cauza acestei creşteri a „măsurilor informativ-operative”, cum sunt ele denumite în lumea Securităţii, iminenta arestare a omului de afaceri. Score: 0,26
Din partea lui Sorin Jurca – Scrisoare deschisă din Roşia Montană Sunt nedumerit cum pot autorităţile române să accepte o carieră care se suprapune peste un sit arheologic unic în lume, compus din peste 7 km de galerii dacice şi romane. … Oare compania aceasta funcţionează după cu totul alte principii decât orice alt operator economic din lumea asta? Score: 0,27
Ponta: Băsescu, complicele lui Sarkozy în problema romilor "Cel care nu-şi face datoria faţă de România este preşedintele ţării, care tace şi care nu este preocupat de imaginea României în lume şi în Europa şi de faptul că România este o ţară cu drepturi egale, nu o ţară de mâna a doua în Europa. Score: 0,27
„Testamentul sentimental” al Mădălinei Manole, la Parchet Mi-a dăruit Dumnezeu cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru; cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu. Score: 0,28
Vosganian: Băsescu e epuizat şi plin de frustrări Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, pentru Mediafax, că preşedintele Traian Băsescu are tot felul de declaraţii politice necontrolate, creând imaginea unui om epuizat, plin de frustrări şi ură pe tot ce mişcă, fiind incapabil să înţeleagă lumea din jurul său. Score: 0,27
Aleşii se tem de blesteme: impozitarea vrăjitoarelor, respinsă de senatori "De-a lungul anilor am luptat cu mai multe vrăjitoare, am făcut ritualuri pentru toată lumea din România ca să fie bine, linişte. … Trebuia să ni se dea drumul, să ni se dea un cabinet cum trebuie, să avem condiţiile să facem bine pentru toată lumea", spune vrăjitoarea Sidonia. Score: 0,27
Băsescu atotştiutorul spune că maximul crizei a fost depăşit "Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate" Preşedintele Băsescu susţine că la sistemul de sănătate contribuie, în prezent, numai 4,5 milioane de persoane, menţionând că cere Guvernului lărgirea bazei de impozitare. Score: 0,27
Traian Băsescu mai dă un interviu de tot plânsul " Nimeni în lumea asta nu a eradicat evaziunea fiscală. Score: 0,26
„Alethea”, amintiri turceşti despre viitorul Roşiei Montane Povestea din filmul „Alethea" este o mostră elocventă despre ceea ce s-ar putea întâmpla şi la noi, în Apuseni, dacă guvernanţii, care au de plătit încă multe datorii din campania electorală, se vor lăsa îngenuncheaţi de capitalul de risc din lumea largă. Score: 0,26
Un popor nerentabil?! Baxaneanu din Varniţa mi-a spus la telefon că în timp ce reprezentanţii partidului comuniştilor umblaseră din casă în casă pentru a îndemna lumea să nu iasă la referendum, afară de V. Score: 0,26
Statul francez îi va plăti lui Bernard Tapie 210 milioane de euro Bernard Tapie, care a executat o pedeapsă de şase luni de închisoare pentru trucarea unor meciuri, nu-şi ascunde dorinţa de a se reîntoarce în lumea fotbalului, mai cu seamă după ce va intra în posesia sutelor de milioane. Score: 0,26
Împăratul Iulian al romilor îl compară pe Sarkozy cu mareşalul Antonescu La festival, ţiganii au prăjit porci şi pui, în timp ce copiii au jucat şi lumea a ascultat manele şi muzică rap franceză. Score: 0,26
Curtea de Conturi albeşte imaginea Monicăi Iacob-Ridzi Site-ul Lumea Justiţiei a publicat "Decizia nr. Score: 0,26
Mădălina Manole a lăsat o scrisoare de adio într-un sertar – Mircea Petru), cel mai mare dar, copilaşul nostru, cei mai buni şi sacrificaţi din lume părinţi, frate drag, prieteni dragi, nepoţi, lume… Score: 0,28
Ponta: Cine se înţelege cu Băsescu plăteşte după aceea Mă bazez că, după ce o să-l omorâm pe Băsescu, o să vină toată lumea alături de noi şi de fapt toţi o să ne spună cum au luptat împotriva lui Băsescu", s-a adresat Ponta colegilor de partid. Score: 0,26
Monica Macovei a exercitat presiuni în dosarul MISA Fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, George Bălan, în prezent procuror la acelaşi Parchet, a declarat, într-un interviu, pentru lumeajustitiei.ro, că Monica Macovei, pe vremea când era ministru, a intervenit în dosarul legat de liderul MISA, Gregorian Bivolaru. Score: 0,26
Mircea Geoană şi Senatul încearcă Salvarea României Plecam care încotro prin lumea largă şi nu ştiam că Senatul ţării noastre dragi a şi iniţiat un comitet de salvare naţională. … <p>Plecam care încotro prin lumea largă şi nu ştiam că Senatul ţării noastre dragi a şi iniţiat un comitet de salvare naţională. Score: 0,80
Durerea suportabilă a celuilalt Lumea îşi vede nestingherită de micile probleme cotidiene, planificări de vacanţe etc. Score: 0,26
Mihai Şeitan, ultimul tun la Ministerul Muncii Surse din lumea publicităţii au declarat pentru cotidianul.ro că firma Media One din Ploieşti este una din acele mici firmuliţe de advertising fără prea mare importanţă în lumea acelora care contează cu adevărat în acest domeniu. Score: 0,27
„Îl acuz public pe procurorul Iulian Preda pentru că a lăsat în libertate un infractor periculos” – Cum au ajuns politicienii la legături cu lumea interlopă? Score: 0,26
Acord militar Rusia-Israel "Rusia este o putere centrală în lume şi foarte influentă în Oriemtul Mijlociu", a declarat ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, în timpul convorbirii cu omologul său rus. Score: 0,27
Se naşte un teatru Mircea Gheorghiu de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi o montare savuroasă, sau cu "Improvisneyland", trupa formată în 2008 de Axel Moustache, cunoscută tuturor iubitorilor acestui gen din ce în ce mai gustat în întreaga lume. Score: 0,26
Scrisoarea generalului locotenent (rez.) Gheorghe Emil Ciobanu către preşedintele României Lumea şi România nu se termină cu voi. Score: 0,26
PSD şi PDL Dâmboviţa se acuză reciproc de legături cu interlopii din Târgovişte Imensul scandal iscat în jurul grupării lui Florin Pârjol, zis Ghenosu, a avut un efect-şoc în lumea politică. … Toate minciunile pe care le prolifelează referitor la legăturile PDL cu lumea interlopă… Score: 0,28