Paul Ichim: Senatul a decis că nu sunt în incompatibilitate …declarat, joi, că i se pare ciudată hotărârea Agenţiei Naţionale de Integritate de a verifica o posibilă stare de incompatibilitate în ceea ce-l priveşte, atâta vreme cât membrii Comisiei juridice au constatat, în urmă cu un şi jumătate, că este compatibil."În momentul în care am intrat în mandat, ştiind de profesia pe care o am şi… Score: 0,26
CNSLR-Frăţia, Cartel Alfa şi BNS refuză sărbătorirea 1 Mai prin proteste alături de PSD Cartel Alfa zice pas acţiunilor anunţate de PSD Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a spus, la rândul său, că membrii confederaţiei pe care o conduce nu vor organiza nici un protest de 1 Mai şi că va fi respectat calendarul anunţat deja, care include acţiuni în perioada anterioară şi ulterioară zilei de 1 Mai. Score: 0,25
Observatori pentru alegerile Teo-Mincă Cei selectaţi vor beneficia de training specializat din partea membrilor APD. Score: 0,26
33% dintre români fac donaţii la biserică 50% dintre cetăţeni sunt sau au fost membri a cel puţin unei organizaţii, iar 23% fac parte din organizaţii neguvernamentale, altele decât sindicate, asociaţii de proprietari, partide politice. … Organizaţiile care au pierdut cei mai mulţi membri de-a lungul timpului sunt sindicatele. Score: 0,26
Symphoenix, un Phoenix orchestrat şi aranjat între clasici Pe 28 aprilie, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti, Phoenix prezintă “Symphoenix”, o producţie ce reuneşte pe aceeaşi scenă aproximativ 100 de muzicieni, membri ai Orchestrei Simfonice Bucureşti şi ai Corului Accoustic, ce vor evolua sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Score: 0,26
Boc ameninţă că demite secretarii ineficienţi şi cere „lectura obligatorie” a planului de guvernare "Boc a spus că programul de guvernare trebuie să fie o lectură obligatorie pentru membrii Cabinetului şi secretarii de stat şi a susţinut în faţa miniştrilor că îi va demite pe secretarii de stat slab pregătiţi sau pe cei care nu se prezintă la dezbaterile din Parlament", au adăugat sursele. Score: 0,26
Medicii amână protestele Ministrul, sigur pe sindicalişti Prezent la întâlnirea cu sindicaliştii, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, s-a declarat mulţumit de dialogul social pe care îl are cu membrii Sanitas şi şi-a exprimat încrederea că problemele îşi vor găsi soluţionarea fără să se ajungă la acţiuni radicale de protest. Score: 0,26
Ponta: Partidul nu se face scut pentru orice fel de fapte ale membrilor săi …Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că nu îl interesează numele de persoane implicate în cazul senatorului Cătălin Voicu şi că atunci când membri ai partidului sunt puşi în faţa unor abuzuri îi va sprijini, dar când este vorba de cauze judiciare (făcând referire la cazul mai sus amintit – n.r.) & Score: 0,68
Predoiu se arată nemulţumit de reacţia lentă a CSM în cazul judecătorului Costiniu Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate de Grupul pentru Dialog Social, că membrii CSM ar fi trebuit să reacţioneze mai repede şi să adopte o poziţie intransigentă în cazul judecătorului Florin Costiniu, cercetat pentru fapte de corupţie.CSM… Score: 0,26
Profesorii buzoieni, obligaţi să recupereze materia 1/2010 şi de propunerile minimale ale membrilor de sindicat. Score: 0,25
Curtea Constituţională a mai trântit o lege a Guvernului …politice de PDL, trebuie să elibereze posturile ce ar urma să fie ocupate de cei care le-au obţinut anterior prin concurs şi care au fost schimbaţi pentru că nu erau membri PDL. Score: 0,26
Centenară sărbătorită de primarul Liviu Negoiţă De la aniversare nu au lipsit tortul şi florile, închinându-se şi o cupă de şampanie împreună cu membrii familiei în cinstea sărbătoritei. Score: 0,26
Fermierii protestează în faţa Ministerului Agriculturii Acţiunea este un protest al membrilor Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Constanţa care sunt nemulţumiţi că nu au apărut normele metodologice de acordare a subvenţiei în sectorul zootehnic. Score: 0,26
Persoanele care declară venituri false pentru a primi ajutor social pot ajunge la închisoare Declararea unui număr mai mare de membri de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale pentru a primi ajutoare de la stat va atrage după sine sancţiuni penale.Ministerul Muncii vrea să îi trimită pe mincinoşi după gratii. Score: 0,26
Hrebenciuc îl avertizează pe Oprea: Racolările din PSD se vor întoarce împotriva lui Grupul parlamentarilor independenţi numără în acest moment 30 de membri. Score: 0,26
Merită Kaczynski să fie înmormântat lângă Sobieski? Grupul avea 8.000 de membri în seara aceleiaşi zile. Score: 0,26
Băsescu şi Turcescu ne zdrăngănesc la tele Că membrii familiei nu ştiau nici ei conţinutul dosarelor. Score: 0,25
Un senator PSD cere declasificarea dosarului „Răpirea din Irak” şi o comisie parlamentară de anchetă …cu cinci ani, printre care "Traian Băsescu – preşedintele României, care a fost şeful celulei de criză constituite la Palatul Cotroceni în 2005 şi toţi ceilalţi membri ai celulei de criză". Score: 0,26
20% dintre bugetari trebuie concediaţi „Dacă mâine se vor întâlni membrii guvernului cu preşedintele, poimâine vor fi făcute disponibilizările”, spune cu ironie pentru evz.ro Ilie şerbănescu. Score: 0,26
Mâine, transportatorii fac miting în Piaţa Victoriei "Ne pare rău că am ajuns la această acţiune de protest, dar am atenţionat Executivul că membrii noştri nu mai sunt dispuşi să accepte activitatea de piraterie în trafic şi să le fie puse în cârcă toate accidentele care apar pe şoselele naţionale în urma… Score: 0,26
Euro revine după ce UE a promis să ajute Grecia Lagarde a declarat marţi că acordul la care au ajuns membrii UE în timpul weekendului "nu lasă loc de întrebări sau nelămuriri" asupra modului în care mecanismul de ajutor ar putea fi activat. Score: 0,26
Ce ar face românii cu un milion de euro: şi-ar cumpăra case În România, cei mai mulţi clienţi ai băncilor preferă să apeleze la membrii familiei pentru sfaturi financiare (39%), Score: 0,26
Primăria solicită amplasarea a două tribune în curtea Parlamentului, la concertul AC/DC El a arătat că membrii Biroului Permanent vor să vadă şi dacă suma pentru chirie ar putea fi folosită pentru refacerea faţadei Camerei Deputaţilor. Score: 0,26
Traian Băsescu declară război adversarilor grupării Udrea “Mai avem o posibilitate, dacă membrii partidului se răzgândesc, la Convenţia Naţională a partidului, şi pentru că alegerile care se desfăşoară la nivel local nu sunt împiedicate de această problemă… Score: 0,25
Craiul David, pionul afacerilor cu energie pentru băieţii deştepţi Este vorba despre Mihai Ciprian David, actualul şef al Hidroelectrica, membru PSD.Numit pe 1 iulie 2007 la conducerea Hidroelectrica, Mihai Ciprian David continuă să reziste la conducerea companiei chiar dacă majoritatea membrilor PSD de la conducerea instituţiilor deconcentrate au fost maziliţi. Score: 0,25