Ministerul de Finanţe a stabilit stimulentele fără sindicalişti În cazul în care unul dintre judeţe nu a îndeplinit unul dintre cele trei criterii stabilite nu va primi coeficientul final şi va fi penalizat cu un procent de aproximativ 2-3%, în funcţie de cuantumul nerealizării.De semenea, Sorin Blejnar a mai declarat că angajaţii de la finanţe îşi vor primi stimulentele… Score: 0,25
S.O.V: Demiterea actualului guvern este soluţia pentru ieşirea din criză Iată cele mai importante declaraţii ale lui Sorin Ovidiu Vîntu: "Am depus plângere penală împotriva domnilor care au făcut percheziţia pe strada Paris. Score: 0,25
Unul dintre „cetăţenii indignaţi” ai lui Radu Moraru, penal cu acte în regulă Joi seara, unul dintre "cetăţenii indignaţi" care au intervenit telefonic – invitat în emisiune era ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu – era un penal cu acte în regulă, conform unor relatări din presă. Score: 0,65
Românca agresată la Roma ar putea fi în comă ireversibilă Carabinierii l-au identificat şi arestat pe presupusul agresor, cunoscut cu antecedente penale. Score: 0,25
Poliţişti şi o angajată a CNADNR, reţinuţi pentru luare de mită "Pe baza probatoriului administrat în cauză până în aceste moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în perioada mai – septembrie 2010, învinuiţii, agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în exercitarea atribuţiilor… Score: 0,25
Procesul lui Sorin Ovidiu Vîntu începe în 8 noiembrie Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică i-au trimis în judecată, în 12 octombrie, pe Sorin Ovidiu Vîntu şi pe Octavian Ţurcan, pentru favorizarea infractorului, precum şi pe Alexandru Stoian, pentru complicitate la această infracţiune, se arată într-un comunicat de joi al Parchetului instanţei supreme. Score: 0,25
Vîntu, cercetat în alte dosare penale Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, se arată în rechizitoriului Parchetului de pe lânga Înalta Curte în cazurile SOV, Ovidiu Ţurcan, Alexandru Stoian – favorizarea fugii lui Nicolae Popa în Indonezia. Score: 1,16
Vîntu, Ţurcan şi Stoian, trimişi în judecată Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică i-au trimis în judecată, în 12 octombrie, pe Sorin Ovidiu Vîntu şi pe Octavian Ţurcan, pentru favorizarea infractorului, precum şi pe Alexandru Stoian, pentru complicitate la această infracţiune, se arată într-un comunicat de joi al Parchetului instanţei supreme. Score: 0,25
Un arădean care a comandat pe Internet un telefon a primit doi cartofi în colet "Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune", a mai menţionat Camelia Tuduce. Score: 0,25
Senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest preventiv Completul de nouă judecători a respins recursul avocaţilor lui Cătălin Voicu la decizia prin care Secţia penală a ÎCCJ a constatat, pe 6 octombrie, legalitatea măsurii arestării preventive a senatorului şi a respins, de asemenea, cererea de eliberare condiţionată sub control judiciar formulată de avocaţii lui Voicu. Score: 0,25
MAI-ul lui Igaş, cu urechea pe micii corupţi din tot sectorul public Potrivit unui raport al Direcţiei Generale Anticorupţie, din 2005 până în prezent, ca urmare a sesizărilor prin telverde au fost constituite 120 dosare penale, fiind organizate şapte acţiuni de prindere în flagrant. Score: 0,25
O dubiţă cu deţinuţi, implicată într-un accident Ei plecaseră din arestul cercetări penale. Score: 0,25
Adolescentul acuzat de comiterea a patru violuri a primit mandat pe 19 zile „Chiar dacă ar fi avut antecedente penale, ele nu se reţin în cazierul judiciar până la vârsta de 18 ani", a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei timişene. Score: 0,25
Violator la 16 ani, victimele – patru verişoare, cea mai mică de 5 ani Un adolescent în vârstă de 16 ani, din localitatea Gătaia, judeţul Timiş, acuzat că şi-a violat patru verişoare cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani, a fost reţinut şi este urmărit penal pentru viol. Score: 0,25
Percheziţii ample pentru prinderea membrilor clanului „Nuredin” Parchetul instanţei supreme a anunţat, într-un comunicat de presă, că procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, împreună cu poliţişti de la investigaţii criminale şi sprijiniţi de ofiţeri ai SRI, desfăşoară simultan 19 percheziţii domiciliare în Constanţa, Mangalia, Ilfov, Bucureşti şi Sibiu. Score: 0,25
Elena Udrea, „Trumpiţa” de la ALRO Cei anchetaţi au fost scoşi de sub urmărire penală, iar cei suspectaţi au fost anunţaţi că le-au fost interceptate convorbirile. … Au rămas în urmă 40 de volume de urmarire penală, cu peste 10.000 de file şi 80 de CD-uri cu interceptări şi înregistrări. Score: 0,25
Nati Meir a încercat să se sinucidă în închisoare Pe numele lui Nati Meir există mai multe dosare penale. Score: 0,25
Vîntu: E un dosar politic, consecinţa a faptului că spun ce gândesc Omul de afaceri s-a prezentat, la Parchetul General, pentru ca procurorii să-i prezinte materialul de urmărire penală strâns în timpul anchetei. … "Nu discutăm aici de un dosar penal, discutăm de un dosar politic consecintă a faptului că îmi permit să spun ce gândesc. Score: 0,75
Fostul prefect de Cluj Călin Platon, trimis în judecată Tiberiu Ban, avocatul lui Călin Platon, a declarat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus, luni, trimiterea în judecată a fostului prefect, după ce vineri seară materialul de urmărire penală i-a fost citit acestuia. Score: 0,25
Clienţi a şase bănci cer socoteală partidelor …modificările propuse se numără perceperea de către creditori a unui comision de administrare cont curent concomitent cu perceperea unuia de administrare credit, aplicarea dobânzii penalizatoare la sumele restante prevăzute în contract, păstrarea comisioanelor şi tarifelor prevăzute în contractele de credit iniţiale, modificarea clauzelor aferente… Score: 0,25
Băsescu se întoarce la partide pentru consultări despre bugetul pe 2011 Mai mult, PSD a depus plângeri penale pe numele preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, şi a chestorului Sever Voinescu. Score: 0,25
Risc de explozie la Solventul Timişoara Alte „firme penale" la Solventul Foto: Sergiu Miat Ofiţerii Serviciului Arme, Muniţii şi Substanţe Explozive de la IPJ Timiş au deja în lucru un dosar penal pentru una dintre societăţile care au efectuat tăieri de metale din instalaţiile existente la Solventul. Score: 0,25
Ridzi rupe tăcerea: Nu Boc mi-a cerut demisia, mama m-a convins Penal, responsabilităţile nu trebuie căutate la mine. … Scandalul Ridzi a izbucnit în iunie 2009, când PNL a depus o plângere penală împotriva ministrului Tineretului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Score: 0,25
Băsescu invită partidele la Cotroceni Mai mult, PSD a depus plângeri penale pe numele şefei Camerei, Roberta Anastase şi a chestorului Sever Voinescu. Score: 0,25
Agresorul elevului înjunghiat mortal la Craiova a recunoscut fapta "Tânărul învinuit nu are antecedente penale. … Până acum, nu rezultă altă participare penală la infracţiune (n.r. Score: 0,25
Guvernul Boc 2 a mărit fondul pentru stadioane comunale cu 262 milioane lei Guvernul Boc avea posibilitatea – fără ca primăriile în cauză să sufere penalități – să blocheze finanțarea tuturor proiectelor pentru primăriile care nu aveau încheiate contracte de execuție până la data de 25 aprilie 2009. Score: 0,25