Care sunt principalele cauze ale accidentelor rutiere În urma acţiunilor Poliţiei Rutiere pentru creşterea siguranţei traficului rutier, de la începutul anului până în prezent, comparativ cu perioada similară a anului trecut, s-au înregistrat scăderii ale principalilor indicatori rutieri. Score: 0,25
Criticul de film Alex. Leo Şerban a murit la 52 de ani iar în perioada 2007-2010 a fost consilierul de selecţie al Festivalului Filmului European. Score: 0,25
Preţurile la carne nu vor creşte de Paşte El estimează că piaţa nefiscalizată reprezintă peste 50% din vânzările totale de carne la nivel naţional, procentaj care trece de 70%r în perioada sărbătorilor. Score: 0,25
Administraţia Penitenciarelor: Infrastructura sistemului, uzată moral şi tehnic Mai mult, ANP afirmă că în perioada post comunistă au fost date în funcţiune un număr extrem de redus de locuri de cazare, respectiv 3.000, ceea ce reprezintă sub zece la sută din capacitatea actuală de cazare în închisori. Score: 0,25
Românul care a cumpărat lotul Cioran a fost contactat de autorităţi Expertul Frédéric Castaing, citat de RFI, a precizat, miercuri, că aceste manuscrise, care acoperă perioada din viaţa lui Cioran de dinainte de a se stabili definitiv în Franţa, în anii 1940, sunt total diferite de cele 37 de caiete manuscrise ale filosofului despre… Score: 0,25
Duhovnicul lui Gigi Becali a decis când se joacă derby-ul Steaua – Dinamo Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că l-a întrebat pe duhovnicul său când ar fi mai bine să se dispute derby-ul cu Dinamo, programat în etapa a 28-a, care se va disputa în perioada Paştelui. Score: 0,25
Rezultatul anchetei privind moartea lui Iuri Gagarin, desecretizat de ruşi În perioada în care Rusia sărbătoreşte 50 de ani de la zborul lui Gagarin în spaţiu, un reprezentant al departamentului arhivelor de la Kremlin, Alexandr Stepanov, a citit în cadrul unei conferinţe de presă un document extras din dosarul desecretizat al concluziilor formulate de comisia de anchetă. Score: 0,25
Paleologu are înclinaţie către concret, asemenea unui primar Theodor Paleologunu nu se consideră un intelectual preocupat numai de lucruri abstracte şi invocă exemple în sprijinul afirmaţiei sale din perioada în care acesta era ambasador la Copenhaga şi a supravegheat personal lucrările, pentru a avea garanţia că muncitorii nu bat cuie peste tot. Score: 0,25
Petrom şi Rompetrol au scumpit carburanţii. Preţul benzinei depăşeşte 6 lei Boc a declarat marţi că Guvernul nu are pârghii de intervenţie pe piaţa carburanţilor şi poate adresa companiilor doar rugăminţi de reducere a preţului, dar cu riscul de a fi refuzat, astfel că nu trebuie create false aşteptări că autorităţile pot anunţa în perioada imediată că preţul la pompă va scădea. Score: 0,25
Deputatul Dan Păsat a fost trimis în judecată de DNA De asemenea, în perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, Dan Păsat a efectuat demersuri, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţii sale – SC PRODINVEST… Score: 0,25
Funeriu: Salarizarea cadrelor didactice din 2008 încoace a fost o greşeală colectivă a clasei politice Not found: perioada Score: 0,25
Patru persoane, trimise în judecată pentru export de celule stem fără autorizaţie În perioada aprilie – septembrie 2010, prin distribuirea de pliante în spitale şi clinici din Bucureşti, Călăraşi şi Târgovişte sau prin intermediul internetului, cei patru… Score: 0,25
Producţia industrială a crescut în februarie cu 12,7% faţă de aceeaşi lună din 2010 În serie brută, producţia industrială din primele două luni a crescut faţă de perioada similară din 2010 cu 12,2%. Score: 0,25
România, o ţară în sărbătoare! Alte propuneri legislative vizează instituirea Zilei Naţionale a Ambulanţei din România, a Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989, declararea zilei de 30 noiembrie ca sărbătoare legală la Senat, a celei de 23 august drept Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi… Score: 0,25
Un român a cumpărat tot lotul Cioran, pentru 405.000 euro, la licitaţia de la Paris Expertul Frédéric Castaing, citat de Radio France Internationale (RFI), a precizat, miercuri, că aceste manuscrise, care acoperă perioada din viaţa lui Cioran de dinainte de a se stabili definitiv în Franţa, în anii 1940, sunt total diferite de cele 37 de caiete manuscrise ale filosofului despre… Score: 0,25
FMI: scăderea cu 1% a ofertei de ţiţei ar încetini creşterea mondială numai cu 0,25% pe an În perioada 2011 – 2015, oferta de petrol nu poate creşte cu mai mult de 6% – Score: 0,26
În perioada grevei, bugetarii nu mai sunt salariaţi şi nu primesc bani Funcţionarii care se vor afla în grevă nu vor fi salarizaţi pentru perioada respectivă, ci vor beneficia doar de asigurări de sănătate, în cazul în care se întâmplă să aibă nevoie de această asigurare, a declarat ministrul Muncii, Ioan Botiş, după ce Guvernul a aprobat Codul de Dialog Social. Score: 1,17
Din toamnă, agenţii imobiliari se duc la şcoală În plus, pentru promovarea anunţurilor pe site-urile imobiliare, va trebui specificată şi perioada de valabilitate a acestora. Score: 0,25