Studiu: Românii nu merg la medic pentru controale de rutină Aproximativ 45% dintre repondenţi au spus că nu şi-au făcut un control medical de rutină în ultimii doi ani, în timp ce 6% au susţinut că nu au fost niciodată la un astfel de control, conform rezultatelor studiului, prezentate miercuri. Score: 0,26
Gala egalitatii de sanse, recunoasterea si promovarea adevaratelor modele Elementul inedit al evenimentului va fi reprezentat de prezentarea fenomenului discriminarii intr-un format neconventional. Score: 0,26
Emil Boc se va prezenta în plenul Senatului de două ori pe sesiune Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că premierul Emil Boc va onora invitaţia Senatului de a se prezenta în plenul acestei camere în ideea de a prezenta subiecte de interes naţional, potrivit realitatea.net. Score: 0,69
Procesul în care Monica Iacob Ridzi e acuzată de abuz în serviciu a fost amânat Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi s-a prezentat, miercuri, pentru prima dată în faţa judecătorilor, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu. Score: 0,26
„Amantul meu ştie să facă dragoste” "Patricia i-a spus că Truică se prezenta drept un important om de afaceri din România, care are numai o relaţie formală cu soţia sa. Score: 0,25
Rezultatele finale la bacalaureat vor fi afişate miercuri Dintre cei 110.708 candidaţi înscrişi s-au prezentat 91.060 de candidaţi, 410 elevi fiind eliminaţi la nivel naţional pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Score: 0,26
Partidul lui Merkel: Statele UE cu datorii trebuie să fie judecate la Curtea Europeană de Justiţie Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu care Merkel s-a întâlnit luni, va include probabil ideea în prezentarea propunerilor de creştere a integrării zonei euro, la un summit UE din octombrie. Score: 0,26
Piţurcă: Am făcut un meci excepţional, i-am felicitat pe băieţi Nu cred că trebuie să fie o seară tristă, a fost o sărbătoare în aceast seară, băieţii s-au prezentat bine în faţa unei echipe redutabile, pe un teren extrem de greu, pe care era dificil să se joace normal", a spus selecţionerul. Score: 0,25
Povestea Algocalminului înjunghiat pe la spate de funcționarii statului din dragoste de Ibalgin Not found: prezenta Score: 0,25
Un nou conflict armat? Premierul turc atacă dur Israelul şi spune că se va duce în Fâşia Gaza Not found: prezenta Score: 0,26
Timiş: Primar PDL trimis în judecată pentru fals Primarul localităţii timişene Periam, secretarul primăriei şi doi consilieri locali au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru falsuri, instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, în scopul obţinerii de fonduri din bugetul Comunităţii Europene ori din bugetele administrate de acesta. Score: 0,26
Boc, convocat lunar în Senat să dea raportul despre măsurile pe care le ia Biroul Permanent al Senatului a adoptat, marţi, un memorandum prin care îi solicită premierului Emil Boc să fie prezent în plenul acestei camere cel puţin o dată pe lună pentru a prezenta teme economice, sociale şi politice. Score: 0,26
O premieră şi mai multe sărbători Spectacolul cu opera „Lohengrin" de Wagner, prezentat în premieră pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în seara de 3 septembrie, a fost o sărbătoare extraordinară din toate punctele de vedere. Score: 0,26
Băncile, obligate să-şi informeze clienţii şi despre drepturile acestora, începând de la 1 ianuarie 2012 Prezentarea informaţiilor se va face pe întreaga suprafaţă a ecranului, cu excepţia benzii scroll, la intervale de 45 minute, cu durata de 15 minute. Score: 0,25
Premierul turc anunţă suspendarea totală a legăturilor comerciale şi militare cu Israelul Vinerea trecută, Turcia a anunţat expulzarea ambasadorului Israelului la Ankara şi îngheţarea relaţiilor militare bilaterale, în replică la refuzul statului evreu de a prezenta scuze, ca urmare a interceptării de către marina militară israeliană a unui feribot turc din Flotila umanitară pentru Gaza. Score: 0,26
Ambasada SUA se va muta de săptămâna viitoare în noul sediu din Băneasa Not found: prezenta Score: 0,26
Boxul amator românesc, exclus din toate competiţiile Deşi au trecut mai bine de două luni de la respectiva gală, nici până în ziua de astăzi, ministerul condus de Elena Udrea nu a prezentat un raport privind modul în care a fost realizat contractul încheiat cu firma lui Obreja. Score: 0,25
Isărescu se revoltă: Ce modele le dăm elevilor de la bac? Samsari de fotbalişti "Din păcate, spun din păcate, deşi în prezentarea mea de aici reiese că e mare succes, expoziţia a fost vizitată de numai 6.500 de persoane şi a stat trei luni de zile. Score: 0,25
Skoda Popular, cel mai nou rival pentru Dacia Logan Modelul de serie va fi foarte aproape de prototip din punctul de vedere al designului Skoda va prezenta conceptul MissionL la Salonul Auto de la Frankfurt care începe în câteva zile în oraşul german. Score: 0,26
Comisia Europeană vrea prerogative mai mari în domeniul relaţiilor energetice Comisia Europeană (CE) vrea să deţină prerogative mai mari, astfel încât să coordoneze relaţiile europene în domeniul energiei cu ţări din afara UE, potrivit unor propuneri pe care le va prezenta oficial miercuri, transmite Reuters, citată de Mediafax. Score: 0,26
Cu Gigi Căciuleanu şi Compania de Balet din Chile, „El Banch” Dacă Gigi Căciuleanu nu ar fi fost dansatorul Zburător şi marele coregraf, ce conduce din 2001 Baletul Naţional din Chile (El Banch), ascultându-l cum vorbeşte despre dans şi despre ultimele sale coregrafii prezentate publicului la Teatrul Naţional din Bucureşti, ţi-ai imagina că este un mare poet. Score: 0,25
A fost inventat cel mai mic motor electric din lume Minusculele rotoare formate din molecule unice au mai fost prezentate de cercetători în trecut, însă motorul realizat de savanţii de la Tufts University este primul de acest tip care poate fi acţionat cu ajutorul curentului electric. Score: 0,26
Piţurcă, înaintea meciului cu Franţa: Avem şi acum probleme de lot Luni s-a antrenat destul de bine, să vedem cum se va prezenta mai departe'', a menţionat selecţionerul. Score: 0,25
Liberalii vor să-l invite pe Regele Mihai în Parlament de ziua sa Tăriceanu a făcut prezentarea propunerii menţionând că ideea a aparţinut în primă instanţă liderului senatorilor PNL, Puiu Haşotti. Score: 0,25
Ministru iranian: Avem un teritoriu cu 14% ori mai mare decât se menţionează în documentele oficiale Not found: prezenta Score: 0,26