Michael Flatley, nerăbdător să revină în România În mesajul său, Michael Flatley spune că este nerăbdător să sosească pentru a doua oară în Bucureşti, despre care crede că este un oraş în care istoria şi tradiţia se împletesc într-un mod uimitor. Score: 0,27
„Mr. Jazz of Romania”, în concert pe 8 mai Jazz of Romania", cum l-a numit Leonard Feather, a decis că a sosit momentul să părăsească conul de umbră şi să-şi răsfrângă inspiraţia asupra iubitorilor de jazz. Score: 0,27
Ţările de unde vin cei mai mulţi turişti în România Comparativ cu martie 2009, în martie 2010 s-au înregistrat scăderi la punctele de frontieră atât la sosirile vizitatorilor străini, cu 0,2 %, … Totodată, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2010 de 530,1 mii, în scădere cu 0,2% faţă de luna martie 2009. Score: 0,82
Un nou nor de cenuşă vulcanică închide spațiul aerian în Irlanda <p>Zborurile dinspre şi spre Irlanda au fost anulate marţi între orele 06.00-12.00 GMT (09.00-15.00, ora României), din cauza sosirii unui nor deosebit de dens de cenuşă vulcanică provenind din Islanda, a anunţat, luni, Autoritatea de aviaţie civilă din Irlanda (IAA). & Score: 0,53
Fără bani de chirie, PSD a achitat integral elicopterul folosit în campania prezidenţială Not found: sos Score: 0,26
„Ceandalaua” ca destin istoric Potrivit unor opinii, ţiganii noştri ar fi sosit pe filieră otomană. Score: 0,26
Peste 86.000 de români au ales litoralul şi muntele pentru 1 Mai Totodată, aproximativ 13.000 de turişti şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai în diferite staţiuni balneoclimatice, alocând 2,47 milioane lei), şi peste 2.000 de turişti, pescari pasionaţi sau turişti dornici de inedit, au sosit de 1 Mai în Delta Dunării. Score: 0,26
Ponta: „O să facem şi mici şi bere când va avea toată lumea să mănânce în această ţară” Not found: sos Score: 0,26
Sezonul estival s-a deschis oficial Cei care au dorit un loc bun să-şi pună cortul pe plajă, au sosit în Vama Veche de la jumătatea săptămânii. Score: 0,26
Stare de urgenţă în Alabama şi Mississippi din cauza dezastrului ecologic din Golful Mexic <p> Statele Alabama şi Mississippi, din sudul Statelor Unite, au decretat stare de urgenţă, din cauza mareei negre provocate de scufundarea unei platforme petroliere în Golful Mexic şi a cărei sosire iminentă ameninţă zonele de coastă </p> Score: 0,53
Scandal la Rin Grand Hotel din Bucureşti Bătaia a continuat chiar şi după sosirea oamenilor legii, iar maşina unui echipaj de poliţie a fost avariată în învălmăşala care se crease. Score: 0,26
Armata Chinei cântă piesele Carlei Bruni Cuplul prezidenţial francez, invitat la deschiderea, vineri, a Expoziţiei Universale de la Shanghai, a sosit în China încă de miercuri şi a avut parte de un tratament privilegiat. Score: 0,26
Protest faţă de eutanasierea câinilor, în faţa Prefecturii Capitalei quot;SOS Capitala", & Score: 0,27
Votca rusească, mai tare decât procuratura Angajaţii procuraturii au fost evacuaţi înainte ca atacatorul aflat sub influenţa alcoolului să pătrundă în clădire, iar acesta a fost arestat de trupele speciale sosite la faţa locului. Score: 0,26
De 1 Mai, oaspeţilor străini li se închid uşile Acelaşi lucru i s-a întâmplat şi preşedintelui Georgiei, Mihail Saakaşvili, care trebuia să sosească mâine la Bucureşti. Score: 0,26
Interviu cu doctorul Nicolae Verga Avem o armă împotriva cancerului Un timp ne-am descurcat singuri, dar sosise termenul pentru achitarea aparatului către partenerii din China şi aveam nevoie de noi fonduri. Score: 0,26
La Cotroceni, doar doi restructuraţi Băsescu e grijuliu cu banii altora După două săptămâni, pe adresa cotidianul.ro a sosit următorul răspuns edificator pentru felul în care înţelege Administraţia Prezidenţială a României comunicarea publică: “Vă transmitem răspunsul primit din partea Departamentului Resurse Umane: «Urmare aplicării prevederilor Cap.IV al Legii nr. Score: 0,26
1.000 de funcţionari din Craiova protestează din cauza salariilor reduse quot;SOS Poliţia Română". & Score: 0,55
Black Eyed Peas, numărul unu în preferinţele românilor (Video) SoShy & Nelly Furtado Indianotech – Mossano Nu – DJ Project ft. Score: 0,26
Cine ne schimbă becul, ieftin şi rapid? 25 de lei, rezolvarea oricărei probleme În aceste condiţii, un preţ de 25 de lei pe intervenţie, cu o echipă care soseşte în maximum o oră de la înregistrarea apelului telefonic, într-un oraş ca Bucureşti, pare de domeniul SF-ului. Score: 0,26