RMN-ul defect al spitalului nu îi dă diagnosticul lui Băsescu Astfel Băsescu a spus că pe lângă “chinurile” de până la şase ore la care era supus în spital, de la analizele de sânge până la analize mai complexe, nu poate primi rezultatele complete asupra sănătăţii sale din cauza aparatului RMN, care s-a stricat. Score: 0,69
Chinurile morţii albe 1 A, sector 4 * Spitalul Alexandru Obregia, secţia XVI, secţia XVII: Şoseaua Berceni, nr. Score: 0,26
Instanţa judecă cererea de eliberare sub control judiciar a senatorului Voicu Pentru că i s-a făcut rău în arest, însă, senatorul a fost transportat la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a rămas sub supraveghere medicală. Score: 0,26
Intelectualul valah şi feuda culturală Uneori au fost adevărate aventuri demne de un scenariu cinematografic, precum acela al „legionarului” Ştefan Dumitrescu, condamnat şi internat la spitalul de urgenţă şi evadat din instituţie. Score: 0,26
Caravaggio bate toate recordurile Giorgio Grupponi de la Universitatea din Bologna, care crede că poate dovedi că artistul s-a stins din viaţă la spitalul din oraş şi a fost înmormîntat în cimitirul unei mici biserici din apropiere. Score: 0,26
Dezvăluirea ca inutilitate Păi unul ca ăsta – i-am răspuns eu – nici ca paznic nu s-ar fi angajat la vreun spital pe vremea lui Obregia sau Parhon!” Mici peisaje umane dintr-un tabloid sau un pictural – cum este moda – tot mai îndepărtate de o lume pe care o sperăm revenită din comă. Score: 0,26
Părintele mişcării punk, Malcolm McLaren, fostul manager al trupei Sex Pistols, a murit Malcolm McLaren, fostul manager al trupei punk britanice Sex Pistols şi al grupului New York Dolls, a decedat, joi, din cauza unui cancer, la vârsta de 64 de ani, informează AFP."Malcolm McLaren a murit astăzi (joi, n.red.) într-un spital elveţian", a declarat Young Kim, iubita managerului britanic. Score: 0,26
Franks: Economia României este la recuperare intensivă Economia românească este ca un pacient care a venit la spital cu febră mare. Score: 0,26
Rezidenţiat mai scurt O altă modificare pe care ministrul Sănătăţii doreşte să o facă este reintroducerea rezidenţiatului de tip B, care să dea posibilitatea şi spitalelor din localităţile mai mici să poată beneficia de medici specialişti, nu doar centrelor universitare, care sunt preferate de majoritatea candidaţilor. Score: 0,26
Noi plante etnobotanice, în magazine Doi tineri au ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Score: 0,26
Caii, blestem pentru autostradă, aeroport şi cale ferată O femeie a ajuns de urgenţă la spital, două dintre maşinile implicate ajungând daună totală. Score: 0,26
Preşedintele cel recunoscător: Băsescu şi-a decorat finul de cununie Acelaşi fin al şefului statului român a mai primit o recompensă o dată cu preluarea integrală a puterii, în decembrie 2009, de către partidul tatălui său şi al naşului de cununie: directoratul general al Spitalului Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti. Score: 0,26
Actorul Christopher Cazenove a murit de septicemie Actorul britanic Christopher Cazenove, cunoscut pentru rolul din serialul "Dinastia", a murit astăzi din cauza unei septicemii.Actorul britanic, interpretul rolului Ben Carrington în serialul "Dinastia", a murit într-un spital londonez, la vârsta de 64 de ani. Score: 0,26
Colecţie de dosare penale Totodată, reprezentanţii Poliţiei Petroşani au precizat că omul de afaceri este cercetat şi pentru ofensă adusă autorităţii, după ce a încercat să tărăgăneze ancheta şi a adresat injurii poliţiştilor şi personalului medical de la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Score: 0,26
Medicii din Târgu-Mureş, liberi de Ziua Mondială a Sănătăţii La Târgu-Mureş, zeci de pacienţi au venit la policlinica spitalului judeţean de urgenţă, dar au găsit uşile închise. … Reprezentanţii spitalului spun că Ziua Mondială a Sănătăţii e liberă pentru că aşa prevede contractul colectiv de muncă. Score: 0,26
Cu ce salarii îi momesc arabii pe români Spitalele din Emirate mai caută şi personal medical din România, calificat şi cu experienţă, salariile situându-se între 1.800 şi 2.000 de euro. Score: 0,26
Un militar român a fost rănit în Afganistan Militarul a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din baza Lagman, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Score: 0,26
Şoferul craiovean care a bătut un bărbat fiindcă traversa strada prea lent a fost reţinut Bărbatul de 62 de ani a ajuns, vineri, în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce a fost bătut de un şofer enervat că acesta traversa prea încet strada. Score: 0,26
Femeia-robot merge, vorbeşte şi trăieşte Dezvoltatorii robotului se aşteaptă să fie folosit în spitalele unde pacienţii au nevoie de zâmbete şi înţelegere. Score: 0,26
Cel mai decorat britanic a vrut să-l lovească pe premierul Brown Am fost rănit la cap şi la spate, am stat în spital şi am dureri constante. Score: 0,26
Tinerii săraci plâng că n-au blugi, iar bogații că nu merg la Paris L-a salvat tatăl, dar starea sa este critică, medicii de la spitalul din Slatina fiind sceptici cu privire la şansele de supravieţuire ale adolescentului. Score: 0,26
Medicii de familie se întâlnesc astăzi cu ministrul Sănătăţii …ul Sănătăţii pune pe drumuri şi mii de bolnavi de cancer, care nu-şi vor mai putea ridica medicamentele de la orice farmacie, ci vor fi nevoiţi să vină la farmaciile spitalelor de oncologie."Ne vom întâlni din nou, marţi, cu ministrul Sănătăţii, dar de data aceasta şi cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate… Score: 0,26
1.000 de apeluri la Ambulanţa din Bucureşti Criza financiară sau poate sfaturile medicilor au făcut ca anul acesta foarte puţine persoane să ajungă la spital din cauza exceselor alimentare.La Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti au fost înregistrate aproximativ 1.000 de apeluri în ultimele 24 de ore. Score: 0,26
Zeci de morţi după ce trei explozii au zguduit Bagdadul Un oficial din Ministerul de Interne a declarat că cel puţin 15 persoane au fost ucise şi 25 rănite, dar spitalul Yarmuk, din vestul capitalei irakiene, a anunţat că deocamdată a primit nouă morţi, între care două femei, şi 52 de răniţi. Score: 0,26
Farmaciile de la sate ar putea intra în faliment Situaţia e aceeaşi şi în farmaciile din spitale. Score: 0,26
Senatorul Voicu primeşte lumina Învierii în pârnaie Nici la plecarea către Spitalul Penitenciar Jilava, înainte de pronunţarea deciziei din recurs, Voicu nu a fost încătuşat. Score: 0,26