Secretarul de Stat american John Kerry a ajuns marţi la Moscova, unde urmează să îl întâlnească pe preşedintele rus Vladimir Putin, într-o încercare de ameliorare a relaţiilor între cele două ţări şi de efectuare a unor progrese în dosarul sirian.
Kerry efectuează prima sa vizită în Rusia în calitate de şef al diplomaţiei americane, una dintre cele mai delicate vizite în urma degradării puternice a relaţiilor bilaterale, anul trecut.
Această vizită are loc în ziua marcării unui an de la revenirea la Kremlin a lui Putin, pentru al treilea mandat de preşedinte.
Kerry urmează să îl întâlnească pe fostul agent KGB la ora 11.00 GMT (14.00, ora României), pentru a discuta despre Siria, Coreea de Nord, Afganistan şi alte dosare bilaterale şi internaţionale, potrivit Departamentului de Stat american.