Secretarul general ONU, apel la încetarea focului în Fâşia Gaza

Secretarul general ONU Ban Ki-moon a făcut apel, joi, în deschiderea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate, la încetarea focului în Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea islamistă Hamas.

„Este mai urgent ca oricând să se încerce găsirea unui teren de înţelegere pentru a se reveni la calm şi la un acord de încetare a focului”, a declarat Ban, potrivit Mediafax.

„Comunitatea internaţională trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a pune capăt imediat acestei escaladări şi pentru a ajunge la (un acord) durabil de încetare a focului”, a afirmat el.

Civilii din Fâşia Gaza „sunt prinşi la mijloc între atitudinea iresponsabilă a Hamas şi riposta dură a Israelului”, a subliniat Ban. „Israelul are preocupări legitime pentru securitatea sa, dar sunt îngrijorat şi de numeroşii palestinieni care au murit sau au fost răniţi în urma operaţiunilor israeliene”, a spus secretarul general ONU.

Ban Ki-moon a evocat „riscul unui război deschis” şi a apreciat că doar încheierea tirurilor de rachete ale Hamas asupra Israelului ar putea preveni o ofensivă terestră a armatei israeliene în Fâşia Gaza.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.