De ce se întoarce Éric-Emmanuel Schmitt cu drag în România. Pe 21 si 22 octombrie îl vedeți, pe scenă, în „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin”

Spectacolul de bază de la Grivița 53 îi are în distribuție pe Emilia Popescu și Luca Rusu, într-o montare semnată de Chris Simion-Mercurian. Pe 20 octombrie, Éric-Emmanuel Schmitt va fi prezent în sală pentru această reprezentație, iar pe 21 și 22 octombrie va urca el însuși pe scenă, alături de pianistul Nicolas Stavy, în propria versiune a spectacolului.

Este genul de întâlnire care are ceva intim și rafinat în același timp. „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” pornește de la una dintre poveștile personale ale lui Schmitt și vorbește despre acele întâlniri care ne schimbă fără să ne dăm seama.

Dincolo de muzica lui Chopin și de figura fascinantă a unei profesoare de pian excentrice, povestea este despre lucrurile importante pe care nu le învățăm neapărat din cărți. Despre sensibilitate, despre ascultare, despre disciplină, dar și despre felul în care muzica poate deveni o formă de cunoaștere de sine.

Venirea lui Éric-Emmanuel Schmitt la Grivița 53 are și o poveste foarte frumoasă în spate. Scriitorul a susținut proiectul încă din perioada în care teatrul era doar un vis aflat în construcție iar în 2023, după participarea la Festivalul de Teatru Independent Undercloud cu „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, și-a donat onorariul pentru realizarea proiectului Grivița 53.

Și tot în această perioadă, cititorii români îl vor putea descoperi într-o nouă carte. La Humanitas va fi lansată cartea „După Dumnezeu, vine tata” (o carte despre Mozart care e în precomandă acum), încă o apariție care continuă relația foarte constantă dintre Schmitt și publicul din România.

Am avut ocazia să-l întâlnesc și să-i iau un interviu și mi-a rămas în minte nu doar ca un scriitor extrem de talentat, ci și ca unul dintre cei mai generoși autori pe care i-am cunoscut.

La întâlnirea noastră venisem împreună cu o cititoare care îi iubea foarte mult cărțile și care era atât de emoționată încât aproape că nu știa ce să-i spună. Schmitt a observat imediat emoția ei, a salutat-o cu bucurie și i-a acordat întreaga atenție.

A fost un gest simplu, dar foarte elegant. Nu a tratat întâlnirea ca pe o formalitate și nici pe ea ca pe încă un admirator dintre mulți. A ascultat-o, i-a răspuns, a fost prezent cu acea generozitate rară pe care o au oamenii care înțeleg cu adevărat ce înseamnă să contezi pentru cineva prin ceea ce ai scris.

Și interviul cu el a avut aceeași deschidere. A răspuns la întrebări personale, a povestit lucruri pe care nu era obligat să le spună și a lăsat impresia unui om care își cunoaște foarte bine cititorii.

Schmitt înțelege că atunci când oamenii iubesc cărțile unui autor, vor să afle și câte ceva despre omul din spatele lor. Despre experiențele, vulnerabilitățile și întâmplările care se transformă, într-o zi, în literatură.

Este, din acest punct de vedere, un autor foarte modern. Nu doar extrem de talentat, ci și foarte atent la felul în care o carte ajunge la public. Înțelege marketingul care trebuie să însoțească o apariție editorială, importanța întâlnirilor cu cititorii și nevoia unei relații autentice cu oamenii care îi cumpără și îi iubesc cărțile.

Poate că tocmai de aceea România pare să fie pentru Éric-Emmanuel Schmitt mai mult decât o destinație într-un calendar internațional. Revine, își întâlnește cititorii, susține proiecte culturale și, de data aceasta, urcă și pe scena unui teatru pe care l-a sprijinit înainte ca acesta să-și deschidă porțile.

Iar pentru trei seri de octombrie, povestea lui Chopin se va întâlni la București cu o altă poveste, la fel de frumoasă: cea dintre un scriitor și un public la care îi place să se întoarcă.