Subiectul ce facem cu Toader, ocolit de Dăncilă. Declarațiile premierului!

Ședința de guvern s-a amânat pentru mâine la ora 14. Premierul a amânat ședința deoarece e nevoie de un aviz referitor la Legea Plafoanelor. În lipsa acestui aviz nu se poate ține ședința. 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că liderii social-democraţi au discutat despre şedinţa de Guvern de marţi, au stabilit coordonatorii departamentelor Consiliului Naţional şi a anunţat că va fi făcută o analiză a îndeplinirii programului de guvernare, pe domenii. E a precizat că nu s-a discutat despre ministrul Justiţiei, deşi informaţii iniţiale indicau că aceasta va fi tema şedinţei.

”În cadrul Biroului Permanent Naţional pe care l-am avut astăzi am avut discuţii legate de organizarea Partidului Social Democrat, am discutat despre alegerile europarlamentare, despre pregătirea pentru alegerile europarlamentare, despre conferinţele judeţene de alegeri care au avut loc în teritoriu până acum şi la care a participat preşedintele partidului, Liviu Dragnea, am discutat despre şedinţa de Guvern de mâine. Am stabilit şi am votat în cadrul Biroului Permanent Naţional coordonatorii departamentelor din cadrul Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat şi despre faptul că în perioada următoare vom face o analiză pe fiecare domeniu a îndeplinirii programului de guvernare, astfel încât fiecare ministru va face evaluarea activităţii pornind de la lucrurile realizate în cadrul programului de guvernare, lucruri realizate în plus faţă de programul de guvernare şi ce avem de realizat în perioada următoare”, a declarat Viorica Dăncilă.

Întrebată despre nemulţumirile social-democraţilor cu privire la ministrul Justiţiei, Viorica Dăncilă a spus că nu s-a abordat acest subiect în şedinţă.

”Este dreptul fiecărui coleg să îşi spună punctul de vedere, aşa este într-o democraţie, trebuie să ascultăm toţi colegii, să analizăm ceea ce spune fiecare coleg în parte pentru a vedea care este situaţia reală. Nu am discutat despre ministrul Justiţiei, nu am avut discuţii legate de justiţie, suntem foarte preocupaţi în această perioadă de bugetul pentru anul 2019. Este obiectivul nostru”, a mai spus Dăncilă.

Întrebată dacă este mulţumită de activitatea lui Tudorel Toader, Dăncilă a afirmat că, fiind vorba despre un guvern politic, dincolo de părerea premierului, trebuie să existe susţinere politică.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, sâmbătă, la Slobozia, că una dintre temele de discuţie în cadrul BPN o să fie situaţia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

„Cred că trebuie să discutăm subiectul ăsta, că e delicat. Luni sper să ne vedem. Luni avem Birou Permanent Naţional, la ora 12.00”, a spus Dragnea.

Guvernul urma să ia astazi ultimele decizii astfel încât bugetul de stat pe 2019 să poată fi adoptat şi promulgat, după blocajul provocat de presedintele Klaus Iohannis. Executivul ar putea adopta ordonanţa care modifică Legea Plafoanelor, declarată neconstituţională de magistratii CCR. Aceasta prevede majorarea deficitului bugetar până la 2,76 de procente din PIB.

Premierul a convocat şedinţă de Guvern, la ora 11.00. Oficial, pe ordinea de zi sunt trei acte normative. Neoficial, surse politice au explicat că şedinţa a fost convocată pentru a introduce pe ordinea suplimentară modificări la Legea Plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pentru 2019. Aceasta a fost declarată neconstituţională de CCR, după ce a fost atacată de preşedintele Klaus Iohannis.

Guvernul va da o OUG prin care să pună în acord legea cu decizia Curţii, astfel încât – după ce bugetul va fi trecut rapid prin Parlament- să nu existe vreun motiv ca preşedintele să nu promulge bugetul aferent anului 2019.

Tot luni urmează să aibă loc Birourile Permanente ale Parlamentului pentru a aproba calendarul de reexaminare a Legii Bugetului. Coaliţia doreşte trecerea lui rapidă prin comisii şi de plen până la sfârşitul săptămânii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.