Sediul AUR din Bocșa, județul Caraș-Severin a fost vandalizat. Polițiștii spun că persoane necunoscute au spart geamurile clădirii, fără a se pătrunde, însă, în interior.
Actele de vandalism ar fi avut loc sâmbătă, spun reprezentanții Poliției Caraș-Severin, iar despre acest fapt a fost sesizată Poliția orașului Bocșa.
„La data de 12 august 2021, polițiști de la Poliția orașului Bocșa au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au spart 4 geamuri de la clădirea sediului partidului, de pe raza orașului, fără a se pătrunde în interior”, arată Poliția Caraș-Severin, într-un comunicat de presă transmis duminică.
Potrivit sursei citate, aspectele sesizate sâmbătă fac obiectul unui dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, ancheta fiind în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.
Duminică, după ora 14.00, prin apel 112, a fost sesizat și Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, cu privire la cele semnalate anterior în spațiul public.
„În prezent, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt”, mai spun polițiștii din cadrul IPJ Caraș-Severin.
Foto: Antena 3
Este mana hastagistilor useristi. Astia au cei mai primitivi agitatori chiat daca se lauda cu diplome obtinute pe baza de relatii securiste. Sunt spalatii iremediabil pe creieri de invatatura lui Sorosh. Ii gasesti doar in zonele celor cu mintea slaba.
Marele sovin, i-a atacat hortistii daca nu stieai, dupa urmeaza deportarile evreilor tot la ordinul tolerantilor de bozgori. Urmeaza guvernul bolsevic Bela Kuna, si apoi intorc romanii armele ca sa viziteze Budapesta.
Fiara se transforma. Animalul de prada își schimbă tactica. Brutele își perfecționează metodele brutale și serviciile de influențare psihologică. Afișând un patriotism, de fapt inexistent, AiURitii pun la cale tot soiul de comploturi coșmarești. Urmează, cel mai probabil, incendierea Reichstagului de către haimanale, aceleași haimanale aiurite, credincioase, bine plătite.
Regie, regie! Haraiman și haraiman! Eternul circ, marca cocalarul Simion. Cândva, vicleanul co-bulibasa se tăvălea, la propriu, in vama Albița-Leuseni. Mai ieri,la Iași, un (in)amic la stropit pe harambasa Ghiță cu vopsea. Astăzi, saltimbancul vandalac a pus la cale o alta parșivenie. Săriți! Mâine, fiți siguri,co-paduchele din fruntea Abjectiei Ultra-Reactionare își face harachiri in Piata Roșcată. Sorcova, sorcova! Să audă Moscova!
Evident ca astia ce aici batjocoresc AUR-ul, pe strada le sparg si geamurile!
Ce, e atat de greu sa se priceapa antiromanismul?
Aha,. mda. Păi cine sunt vandalii ortodocși români ??? Evident, demonstrat cei de la haur,. Cine sunt cei care o comit in fel și chip, doar să fie in presă ??? Evident mizerabili de la haur,.Deci de ce să crezi altceva, că tot ei sunt și victima și profitorii ??
disperati….disperati mai sunt „serviciile” anti-romanesti si dusmanii romanilor si ai Romaniei…
„ca si USRPLUS, se fac cat mai viz”
-in China nu s-a auzit de virgule puse greshit?!
Voi comentati despre un eveniment de acum sase luni ca si cum ar fi azi, CALMATI-VA a fost…
atac de tip nazist ezekutat de cei din usr si pnl,doar sef in CS e rambo velea pnl fost ministru de interne corupt si lingaau
Lucratura bijnitarilor de bilete UCL, ortodocsi si antisemiti, din Tiraspol. Seful lor raspunde la apelativul AURel.
USRPLUS cancerul Romaniei Da ma, asa este USR sunt extraterestri care strica ordinea nationalistilor si ortodocsilor. Au 3 oo si doua perechi de penisuri.
gelu Ha ha ha ha ha. Iar trolezi ?
La articolele despre AUR sau Sosoaca in general, postacul sau postacii platiti din aceleasi fonduri ca si USRPLUS, se fac cat mai vizibili ca sa dea falsa impresie ca majoritatea nu sunt de acord cu acestia. Exact aceeasi strategie se folosea si in occident pe vremea cand postarile erau libere, ca acum nu mai poti sa iti exprimi liber impresia aproape pe nicaieri.
cautau droguri,dollari si masini de scris
(„-unde e multiplicatorul?????”
replica dintr-un film bun de dat la topit,dintr-un film comunist)
Lucratura Mossad via SRI, acum ataca doar sediile mai tarziu vor trece si la atacuri asupra membrilor partidului.
E tipic pentru provocatorii AUR-olaci,dupa ce trag pe nas o punga- doua, isi vandalizeaza sediul si se declara ‘persecutati’de extremisti. ei fiind oameni seriosi si la casa lor. Iar a crescut anti-aurisnul in populatie, ambasador Muraru:)))
Cititi si „Cort vandalizat: „Antițigănismul e o realitate în România actuală””
si-au vandalizat .. scuze
„Fascistii „de la aur s-au vandalizat sediul .Cind urmeaza „Noaptea cutitelor lungi „?