Șefa Secției ATI de la Pantelimon și-a dat demisia

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” a demisionat invocând motive personale.

De B C
Șefa Secției ATI de la Pantelimon și-a dat demisia

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” a demisionat invocând motive personale.

Şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, a demisionat din funcţie din motive personale, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Fiorela Mitoiu.

„În urma demisiei din poziţia de şef de secţie a doamnei doctor Florina Pompilian, conducerea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Sfântul Pantelimon’ a fost preluată de doamna doctor Cornelia Tîrîş, medic primar ATI cu o bogată experienţă în domeniu”, a declarat Fiorela Mitoiu.

Doctorul Florina Pompilian îşi va continua activitatea în cadrul instituţiei ca medic primar ATI, a precizat Fiorela Mitoiu.

„Obiectivele principale ale doamnei doctor Cornelia Tîrîş din perspectiva de şef de secţie sunt continuarea activităţii anestezice şi de terapie intensivă în cadrul instituţiei şi restabilirea încrederii în departamentul pe care îl conduce”, mai arată sursa citată.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Corect! E practică la nivel global! Ori demisia și după ceva timp, direct in alta funcție înalta cum s-a procedat cu comisarul din Constanța în cazul drogatului care a omorât 2 studenți și e la bulău, ori dosar penal cu urmări grave psihic! A preferat demisia pentru un viitor liniștit prin numire politic în alta functie. De acum, mai greu cu ancheta și pedepsirea acestei demisionare.

  2. RAPHILA trebuie dat jos ! 100% !
    Altfel dracul il ia pe PSD, altfel !
    N-o spun cu rautate ci o spun pentru ca stiu ce urmeaza :( …

  3. „Dezbina si stapaneste” ! Romanii nu-s in stare sa se prinda, chiar si cand sunt avertizati de catre gazetari ! Nu s-au prins ei de USR + AUR = opozitia divizata, deci, vesnic in opozitie, voturi aruncate pe Bistrita. Continuati, pe loc repaus !

  4. Wow. Mi-e teama ca asa zisul ” scandal” Pantelimon este legat de campania electorala. Nu miroase frumos. Prea sunt implicati doar usr-renew- istii ! Ar fi si logic. Ca sa vina la guvernare alaturandu-se PNL-ului trebuie sa inlature PSD-ul. Un fel de pleaca tu sa ma asez eu…..Vor sa-l dea jos pe Rafila apoi daca l-i se da satisfactie urmeaza Grindeanu

  5. @BC., ps : articolul da impresia ca procurorul si-ar fi abandonat încadrarea juridica absurda a situatiei de la ATI Pantelimon în „omor cu premeditare”. Ca, de fapt, si spre binele tuturor, tipul pierde partida. Care ar trebui sa se soldeze cu demiterea individului si arestarea, în locul celor doctorite actuale – carora li se datoreaza scuze publice -, a denuntatoarelor lor de rea-credinta, drele Voicu si Stamatoiu.

  6. presupunem ca demisia se reflecta in salar,in venit:
    -uite ce a facut presiunea publică!

    amintim de cei 83 de avortoni din Frantza!

  7. Pacat. Profesionista excelenta. Speram sa le faca fata presiunilor numitului Anghel Alaxandru, procuror incompetent si fara scrupule, mai ales ca bataia e pe viata si pe moarte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.