Polițiștii îl cercetează pe şeful ANI, Horia Georgescu, acesta fiind prins la volan deşi avea permisul suspendat. Acum el este cercetat pentru această faptă şi urmează să se stabilească încadrarea și, în funcție de rezultat, să se stabilească și modalitatea de sancționare.
Polițiștii au refuzat să comenteze.
„Acum două săptămâni permisul mi-a fost suspendat, am circulat cu viteză. Am depus la instanță o contestație în 19 august. Dosarul e înregistrat pe rolul sectorului 1. Acum câteva zile, joi, după ora 6, am fost oprit și mi s-a spus că figurez cu permisul suspendat, deși posed certificatul de grefă ce îmi dă dreptul să conduc. Nu a fost înregistrat în sistem. Am fost la poliție, s-au reglementat actele, nu mai e nicio problemă. Nu e vorba de un dosar penal. Am depus toate actele doveditoare, situația a fost lămurită”, a declarat Horia Georgescu la Digi24.
„Am făcut contestație pentru că eu consider că nu au fost întrunite elementele pentru a fi suspendat permisul. Am greșit, dar am urmat toate căile legale pentru a putea conduce din nou. Atunci mă aflam în localitate, era o oră târzie, nu era nimeni în trafic. Nu am făcut alcooltestul, nu consumasem băuturi alcoolice”, a explicat el.