Șeful Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, în arest la domiciliu

Potrivit unui comunicat de presă, Dănuţ Bolohan, şef al Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, este reţinut pentru cinci infracţiuni de luare de mită, din care trei…

De (G.D.)
Șeful Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, în arest la domiciliu

Potrivit unui comunicat de presă, Dănuţ Bolohan, şef al Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, este reţinut pentru cinci infracţiuni de luare de mită, din care trei…

UPDATE Tribunalul Iaşi a respins, joi, propunerea formulată de procurorii DNA privind arestarea preventivă a şefului Biroului Vamal Iaşi, Dănuţ Bolohan, suspectat de mai multe fapte de luare de mită, şi a celorlalţi trei inculpaţi cercetaţi alături de acesta în dosarul de corupţie. În schimb, cei patru au fost plasaţi în arest la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă

Procurorii DNA Iaşi au dispus anterior punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 noiembrie, a şefului Biroului Vamal de Frontieră Iaşi şi a altor funcţionari din subordinea sa.

Potrivit unui comunicat de presă, Dănuţ Bolohan, şef al Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, este reţinut pentru cinci infracţiuni de luare de mită, din care trei în formă continuată, iar Simona Andreica, funcţionar vamal în cadrul aceluiaşi birou vamal, a fost reţinută pentru complicitate la luare de mită. Un alt funcţional vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iaşi reţinut pentru dare de mită în formă continuată, este Cristian Timofte.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi administratorul unei societăţi comerciale care a dat mită.

Totodată, a mai fost dispus controlul judiciar pe o durată de 60 de zile, timp în care are interdicţia de a-şi exercita funcţia, faţă de Cristian Leonard Tîrnoveanu, un alt funcţionar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iaşi. Şi el este acuzat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează faptul că în perioada ianuarie 2022 şi până acum, funcţionari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iaşi (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăţi comerciale care importă produse textile din Turcia.

„Prin intermediul acestor societăţi comerciale ar fi fost importate articole de vestimentaţie, îmbrăcăminte şi încălţăminte tip sport şi parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăţilor comerciale respective, precum şi cu autovehicule tip cap tractor şi semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia. Prin modul de acţiune, funcţionarii vamali ar fi creat condiţiile în care administratorii societăţilor comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care, valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent. Controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor”, spun procurorii DNA prin intermediul unui comunicat de presă.

Conform aceleiaşi surse, ar fi existat situaţii în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice-uri), false atât sub aspectul naturii bunurilor importate pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute, cât şi sub aspectul preţului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator).

Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti. „Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat in vamă ar fi fost de aproximativ 300 de USD.

Se estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat provenit din neplata corespunzătoare a taxelor vamale.

„Concret, în contextul menţionat mai sus, inculpatul Bolohan Dănuţ, în calitatea menţionată mai sus, beneficiind şi de ajutorul inculpatei Andreica Simona, ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi cel reţinut în prezenta cauză, suma totală de 24.500 USD. De asemenea, inculpatul Bolohan Dănuţ, în aceeaşi calitate, ar fi pretins şi primit de la doi subalterni, inculpaţii Timofte Cristian şi Tîrnovanu Cristinel-Leonard, foloase patrimoniale constând în sume de bani şi alte produse, pentru a fi programaţi de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparţineau societăţilor comerciale cercetate în prezenta cauză”, spun procurorii anticorupţie.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

De asemenea, Bolohan Dănuţ, Andreica Simona, Timofte Cristian şi omul de afaceri urmează să fie prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Foto Arhivă

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. 24.000 de euro, ce suma e asta? Pentru atata chipurile si-au riscat serviciul si libertatea baietii astia? Serios, se bucura la 300 de dolari pe camion, cand el are salariul 2000…
    Aici sunt cine stie ce alte manevre subterane despre care nu se scrie. Probabil trebuie sa vina ca inlocuitor pe post un cumnat de-al varului cuscrului cui trebuie, si actualul deranja.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.