Şeful FMI: Dacă aş fi grec şi eu aş protesta

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a declarat joi, într-un interviu televizat, în Statele Unite, că „poate” ar merge să manifesteze, dacă ar fi grec, împotriva măsurilor dure de austeritate la care este supusă Grecia. „Bineînţeles, oamenilor nu le place acest lucru (…). Este dur, dificil, în special pentru cei vulnerabili”, a […]

De cotidianul.ro - Autor
Şeful FMI: Dacă aş fi grec şi eu aş protesta

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a declarat joi, într-un interviu televizat, în Statele Unite, că „poate” ar merge să manifesteze, dacă ar fi grec, împotriva măsurilor dure de austeritate la care este supusă Grecia. „Bineînţeles, oamenilor nu le place acest lucru (…). Este dur, dificil, în special pentru cei vulnerabili”, a […]

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a declarat joi, într-un interviu televizat, în Statele Unite, că „poate” ar merge să manifesteze, dacă ar fi grec, împotriva măsurilor dure de austeritate la care este supusă Grecia.

„Bineînţeles, oamenilor nu le place acest lucru (…). Este dur, dificil, în special pentru cei vulnerabili”, a declarat Strauss-Kahn, conform transcrierii unui interviu televizat, care urma să fie transmis seara de postul public PBS, în Statele Unite. „Acest lucru înseamnă manifestaţii, oameni care protestează, ceea ce pot înţelege. Şi, ştiţi, dacă aţi fi sau dacă aş fi grec, poate că am manifesta în acelaşi fel”, a continuat directorul FMI.

„Pe de altă parte, majoritatea oamenilor înţeleg că nu există altă cale, trebuie să o facă. Decenii de proastă gestiune trebuie să fie redresate în câţiva ani”, a subliniat Stauss-Kahn.

Cu o zi înainte, manifestaţiile de la Atena au degenerat în violenţe, având loc confruntări, un fost deputat fiind agresat, motociclete de poliţie şi vehicule fiind incendiate, iar mobilierul stradal şi sediul unei agenţii bancare fiind devastate.

Strauss-Kahn a spus că înţelege furia opiniei publice, în special pe cea care vizează băncile.

Contribuabilii din Europa „trebuie să plătească o eroare comisă de sectorul bancar şi este absolut inacceptabil ca sectorul bancar să poată să îşi asume riscuri enorme” şi să obţină profit de pe urma acestora, în timp ce „dacă există pierderi ridicate, atunci întreaga societate să fie obligată să plătească pentru aceste pierderi”, a explicat directorul FMI.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.