Şeful Gărzii de Mediu din Bucureşti a fost dat afară

Viorel Glăman a fost demis din funcţia de şef al Gărzii de Mediu Bucureşti. Ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe, a făcut o solicitare în acest sens către Garda Naţională de Mediu, după scandalul provocat de poluarea excesivă din Capitală.

În noaptea de duminică spre luni, aplicaţiile care măsoară calitatea aerului din Bucureşti au înregistrat depăşiri extrem de mari ale cantităţilor de particule în suspensie, chiar şi de 10 ori peste maximul admis. Ministrul Mediului a precizat că poluarea provine de la arderile necontrolate din Bucureşti şi din judeţul Ilfov.

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, am solicitat astăzi comisarului general de la garda naţională de mediu schimbarea din funcţie a comisarului şef de pe Bucureşti, de la Garda de Mediu”, spunea miercuri Costel Alexe.

La rândul său, Viorel Glăman a spus la Digi 24 că nu are nicio vină pentru poluarea din Bucureşti: „Eu consider că nu am nicio vină. Domnul ministru al Mediului şi doamna comisar general mă poate analiza”.

Tot la Digi 24, Viorel Glăman a fost întrebat dacă ştie definiţia ecosistemului, iar şeful Gărzii de Mediu a răspuns că nu ştie. Glăman a mai declarat că îşi dă seama dacă în Bucureşti e poluare atunci când iese din casă şi „se uită pe cer”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. O victima inocenta a PNL,un profesionist de exceptie pus de PSD,fost colonel,omul potrivit la locul potrivit!dar ii da in judecata,nu se lasa…
    Citez(02.martie 2020) :”Glăman a fost întrebat în timpul emisiunii dacă știe definiția ecosistemului, iar șeful Gărzii de Mediu a răspuns că nu știe. Glăman a mai declarat că își dă seama dacă în București e poluare atunci când iese din casă și ”se uită pe cer”
    Cine mai poate in ziua de azi aprecia asa ceva,meserie …..

  2. Cum ajung nene interlopii sa fie bugetari?
    Ce tara e asta? In aceasta situatie ne-au adus „facultatile” private. Toti posibilii frizeri, magazioneri, soferi, coafeze, vanzatoare la alimentara au ajuns sa aiba ..studii superioare. Si iata-i ajunsi in parlament, directori la institutii de stat, etc,etc

  3. Dresati fiind de mici sa ajungem sau sa ramanem niste infantili (chiar si la varste precum cea de-a treia) cu greu vom realiza ca, o aparent banala problema de calitate a aerului, este, in realitate o problema de CSAT. Abia aceasta este o problema de CSAT (domnule presedinte) si incă una FOARTE GRAVA.

    Incultura cand se afla cocotata pe nivele, altfel, interzise ei, capata valente criminale.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.