Directorul general al Gazprom, Aleksei Miller, este aşteptat să sosească miercuri la Bucureşti, unde urmează să se întâlnească cu reprezentanţi ai Ministerului român al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, au declarat luni agenţiei NewsIn surse guvernamentale.
Vizita vine la câteva zile după ce Miller declara, la o întâlnire cu Vladimir Putin, că România este intersată de proiectul South Stream, rivalul gazoductului Nabucco. „Noi participanţi, parteneri tradiţionali, inclusiv firme germane, sunt interesaţi de proiect. Dacă apar şi participanţi din alte ţări, proiectul va fi unul paneuropean. Vedem şi că România arată interes pentru proiect”, spunea şeful Gazprom. Cancelarul Angela Merkel urmează să viziteze România cu o zi înanitea lui Aleksei Miller.
O delegaţie rusă, condusă de şeful departamentului pentru managementul proiectului South Stream, Leonid Ciugunov, s-a întâlnit la Bucureşti, in septembrie, cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului de Externe, dar şi oficiali din conducerea companiilor Romgaz, Transgaz şi Conpet.
Discuţiile au vizat cooperarea în sectorul energetic, în special despre perspectivele colaborării pentru stocarea gazelor în depozite subterane şi producţia de energie electrică în România. „În plus, partea română a confirmat interesul de a participa la proiectul South Stream”, se arăta într-un comunicat al grupului Gazprom.
Aleksei Miller a mai fost în România şi în iulie 2004, când s-a întâlnit cu fostul preşedinte Ion Iliescu şi cu Dan Ioan Popescu, ministru al Economiei şi Comerţului la acea dată. Totodată, fostul ministru român al Economiei, Adriean Videanu, a fost în luna iunie la Moscova, împreună cu şefii Romgaz şi Transgaz, unde au purtat discuţii cu conducerea Gazprom. De asemenea, o delegaţie a Gaprom, cel mai mare producător de gaze din lume, a mai fost în luna februarie la Bucureşti, condusă fiind de vicepreşedintele companiei, Aleksandr Medvedev.