Şeful NATO, la Cotroceni: România nu e singură

„Sarcina NATO este apărarea şi protejarea aliaţilor noştri. Am discutat criza serioasă care se desfăşoară la graniţele noastre. România nu este singură, sunteţi parte a NATO şi orice aliat se bucură de protecţia completă a NATO”, a asigurat Rasmussen.

Rasmussen: Suntem pregătiţi să apărăm fiecare bucăţică a teritoriului NATO

„Nu este niciun pericol pentru România atâta timp cât suntem membri NATO”

De cotidianul.ro - Autor
Şeful NATO, la Cotroceni: România nu e singură

„Sarcina NATO este apărarea şi protejarea aliaţilor noştri. Am discutat criza serioasă care se desfăşoară la graniţele noastre. România nu este singură, sunteţi parte a NATO şi orice aliat se bucură de protecţia completă a NATO”, a asigurat Rasmussen.

Rasmussen: Suntem pregătiţi să apărăm fiecare bucăţică a teritoriului NATO

„Nu este niciun pericol pentru România atâta timp cât suntem membri NATO”

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, aflat în vizită în România, s-a întâlnit vineri la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu. Cei doi au susținut o declarație de presă comună după întâlnire.

Băsescu a declarat, vineri, după întâlnirea cu secretarul general al NATO că regiunea este frământată de probleme de securitate. La rândul său, secretarul general al NATO a afirmat că orice aliat se bucură de protecţia NATO, iar Alianţa Nord-Atlantică va face „tot ce este necesar, oricât e nevoie”, pentru apărarea aliaţilor.

Regiunea este frământată de probleme de securitate. Am discutat modul cum trebuie să reacţionăm la creşterea nivelului de insecuritate generat de situaţia din Ucraina şi de perspectiva Rusiei. Obiectivul nostru este consolidarea nivelului de securitate pe flancul de est al NATO, a spus Băsescu.

Traian Băsescu a declarat ca a vorbit cu secretarul general NATO despre situaţia de securitate din Marea Neagră, care s-a deteriorat consistent şi care are o altă imagine după anexarea Crimeei şi dezvoltarea unui alt centru de putere militară acolo, care nu se mai află sub control ucrainean.

Preşedintele a adăugat că angajamentul Guvernului de a creşte alocaţiile pentru Ministerul Apărării este un semnal bun şi că măsurile trebuiesc luate destul de rapid.

Anders Fogh Rasmussen a declarat în cadrul conferinţei de presă de la Palatul Cotroceni că România a demonstrat că este posibil să facă investiţii substanţiale în capacităţi de apărare.

„Sarcina NATO este apărarea şi protejarea aliaţilor noştri. Am discutat criza serioasă care se desfăşoară la graniţele noastre. România nu este singură, sunteţi parte a NATO şi orice aliat se bucură de protecţia completă a NATO”, a asigurat Rasmussen.

În ce priveste viitorul statut al Ucrainei, Ucraina trebuie să decidă, spune Rasmussen. „Ucraina va trebui să decidă, nu Rusia, nu noi, şi vom respecta decizia. În legătură cu Transnistria, acelaşi lucru se aplică Moldovei. Solicităm respectul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei. Vrem ca Rusia să își respecte obligațiile internaționale și să nu încerce să destabilizeze situația nici în Moldova nici în Ucraina”, a declarat secretarul general NATO.

El a adăugat însă că “nimeni nu poate să mai aibă încredere în garanţiile Rusiei cu privire la suveranitate şi integritatea teritorială”.

„Ce am văzut recent este o anexare ilegală a teritoriului. Ucraina este cea care trebuie să decidă privitor la viitorul său statut.”, a apreciat oficialul NATO.

Cât priveşte declaraţia premierului Ucrainei referitoare la faptul că Rusia vrea să declanşeze al treilea Război Mondial, şeful NATO a spus: „Cred că e puţin dramatic să discutăm despre un al treilea război mondial, dar va pot asigura că NATO e pregătită să apere şi să protejeze aliaţii săi eficient. De aceea am luat măsuri imediate pentru consolidarea apărării colective prin forţe aeriene în statele baltice, avioane AWACS în Polonia şi Romania, mai multe forţe pe teren. Am luat măsuri şi nu vom ezita să luam şi alte măsuri dacă e nevoie sa oferim o apărare şi protecţie eficienţa a aliaţilor. Suntem pregătiţi.”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.