Șeful UDMR Brașov, încătușat

Șeful UDMR Brașov a ajuns pe mâna polițiștilor după ce ar fi făcut scandal în curtea unui liceu din Braşov, în

De CD M
Șeful UDMR Brașov, încătușat

Șeful UDMR Brașov a ajuns pe mâna polițiștilor după ce ar fi făcut scandal în curtea unui liceu din Braşov, în

Șeful UDMR Brașov a ajuns pe mâna polițiștilor după ce ar fi făcut scandal în curtea unui liceu din Braşov, în timpul Zilelor Culturii Maghiare. Incidentul a avut loc sâmbătă noaptea.

Potrivit presei locale, Toro Tamas ar fi devenit agresiv şi recalcitrant, ar fi refuzat să se legitimeze şi chiar ar fi împins un poliţist. Acesta se afla în misiune de verificare a unei sesizări potrivit căreia la evenimentul respectiv muzica era prea tare.

 

„La faţa locului, poliţiştii au constatat că, în incinta unităţii, în cadrul unui eveniment, era redată muzica la o intensitate ridicată. Tot aici, au identificat şi un bărbat, care la momentul interceptării şi legitimării, a devenit recalcitrant şi agresiv, fapt pentru care a fost nevoie de imobilizarea acestuia, pentru încetarea acţiunilor de tulburare a ordinii publice”, precizează IPJ Braşov.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru tulburarea ordinii şi a liniştii publice, refuzul de legitimare şi provocarea de scandal.

VIDEO

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Aoleu, ce o sa sare geto-dacul Kelemen & co! Asta draghe e o actiune, no hat, antimaghiara si vom sesiza…sesiza sesiza…sesiza…sesiza !

  2. la Rupea este un senior si fiul care au gasit metoda de a calatori gratis, dupa ce i-au fraierit de cateva ori pe soferii unei firme de transport ne platind, cand soferul refuza sa-i ia, striga ca-s discriminati forteaza nota, se urca tipa dau telefoane la dispecerat sa fie sanctionat, ameninta cu Realitatea TV …pasagerii ii copatimesc desi nu stiu ca sunt niste smecheri care calatoresc gratis, in Brasov coboara linistiti fara sa plateasca…deci asa arata o alta fata a unor maghiari care profita de emotia creata…

  3. Să se întrerupă sesiunea ONU și protest ferm pentru prigonirea ungurilor din Transilvania, un ungur încătușat e de neconceput, ei care au cei mai pașnici conducători începând cu Atilla și continuând cu Árpád, Gyula Andrássy, Horthy, Bella Kuhn. UDMR nu ieșe de la Guvernare? Sau mai capătă de la PSD și PNL posturi care nu le-a trebuit la USR și mai stă?

  4. Un 💩, va fi curat că lacrima. Poate că, chiar a dorit să se afle și de el cate ceva și după, să ajungă în politica înaltă a României. E practică obișnuită în sectele politice din România.
    P.s. și țiganii fac scandal seara sau noaptea, ii iau cu salvarea și după un timp, au pensie pe caz de boala! Ce și care boala? Nu au muncit o clipă și nu au contribuit la propria pensie și nici la bugetul statului român cu niciun ban. Mi se pare ceva normal să fie la munca unul de-al lor sa se descurce cu ei, pentru că, albiciosii pun bocancii doar pe jugulara românilor, acum au șansa să continuie cu bocancul și cu pensiile pe boala pentru romantici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.