Senatul: Mai mulți bani pentru laptopuri şi tablete

Senatul a adoptat, marţi, în unanimitate (123 de voturi „pentru”), OUG 144/2020 cu amendamente, astfel că suma pentru achiziţionarea de laptopuri şi tablete pentru uz şcolar a fost majorată la 150 milioane euro, faţă de 100 de milioane cât este prevăzut în actul normativ al Guvernului.

Prin Ordonanţă sunt reglementate unele măsuri de sprijin decontate din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Competitivitate şi a Programului Operaţional Infrastructura Mare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020/2021 în cadrul procesului educaţional pentru elevi/studenţi şi pentru cadrele didactice în contextul pandemiei cauzate de virusul SARS-Cov2, transmite Agerpres.

Ordonanţa are ca scop crearea condiţiilor adecvate desfăşurării activităţilor didactice în contextul pandemiei prin achiziţionarea de echipamente dispozitive electronice mobile, în principal de tipul tabletelor pentru uz şcolar necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul online, precum şi achiziţionarea de echipamente de protecţie medicală, dezinfectanţi şi containere mobile sanitare.

În forma amendată de Senat, Ordonanţa a fost completată cu prevederea potrivit căreia se aprobă achiziţionarea de laptopuri şi nu doar de tablete, cum era prevăzut în forma Guvernului.

„Se aprobă achiziţionarea de tablete/laptopuri pentru uz şcolar cu acces la internet (…) necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul online în limita a 150 de milioane de euro (n.r. şi nu 100 de milioane de euro, forma Guvernului), din care contribuţia Uniunii Europene este de 131.250.000 (n.r. faţa de 87.500.000 de euro) iar contribuţia naţională este de 18.750.000 euro (faţă de 12.500.000 euro). (…) Finanţarea achiziţiei echipamentelor IT mobile de tip tabletă/laptopuri pentru uz şcolar se acordă unităţilor şcolare prin granturi din fonduri externe nerambursabile până la valoarea de 200 de euro/tabletă, respectiv 500 euro/laptop pentru uz şcolar. în valoarea de achiziţie a tabletelor laptopurilor pentru uz şcolar vor fi incluse şi cheltuielile cu abonamentul lunar la internet pentru o perioada de minimum 24 de luni”, se arată în forma Ordonanţei amendate de Senat.

OUG 144/2020 va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Aici Taricea nu s-a ilustrat votand gafait; avand casa grea,chiar pentru un mormon ca el: 5 sotii,un card de copii,un card de gaste,o vaca-n grajd,cateva gaini..nu ajung,resursele sunt insuficiente,macar la copii sa le faca o bucurile

  2. Înainte de 89 studenții de la electronică și calculatoare erau în stare să bricoleze calculatoare personale Spectrum Sinclair cu prețul de pina in 100 de dolarii…acu mult trimbitzatii educați…nu mai sunt in stare nici sa facă 10 – 15 linii de producție că sa producă niste nenorocite de tablete în România educata prin toate strainatazurule….bravo vouă neam de prosti ce va lăsați condiții de niste idiotzi cu ștaif și goi în cap.. rusine
    Asta se intimpla cînd prostii au ajuns să vă conduca

  3. hAfacerea asta cu laptopurile pentru copii nu e de azi. Sa ne amintim ca si Abtamburica de la PSD a facut escrocherii de genul. A cui o fi parandaratul?

  4. Se discuta de laptop si tablete de parcă ele rezolva problema învățământului , fără să aud un program de învățământ online unul nou actualizat timpurilor noastre ,online la noi înseamnă si grădinița înseamnă si clasele zero -patru oare cum ii explică o învățătoare unui copil care tine creionul greșit în mână ? Oare cu ce ajuta o grădiniță online un părinte ? Este o abrambureala cum nu sa văzut domnilor sunt conștient de viitor ca se va învăța online si care in care dacă vor face aplicații specifice acestui tip de învățământ poate sa fie unul chiar de succes dar nu cu manualele din 1974 ,trebuie o minim de vârstă in acest tip de învățamant ca nu putem compara un copil de 6 ani cu unul de 12 …acest lucru trebuie foarte bine pus la punct …

  5. Guwernantii lap-top ne prostesc programatic. De fapt ei isi primesc comisioanele de la marii retaileri care sunt cuplati la afacerea cu gadget-uri asa zis educationale. Printr-o simpla ridicare de mana senatorul si deputatul corupt isi mai adauga o suma consistenta la averea privata. Selectia darwinista a politicienilor este una eronata si esuata. Dovada haosul din societate. Pana una alta parintii constienti si dedicati unei bune educatii ar trebui sa parcurga cu atentie cartea psihiatrului german Manfred Spitzer- DEMENTA digitala ,2020…Acolo vor citi despre ultimele info stiintifice privitoare la influenta negativa a mediilor digitale asupra memoriei, puterii de concentrare si abilitatilor cognitive ale copiilor !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.